Campanie ADR

Programul „lapte şi corn”, care a inclus şi activităţi educative, a ajuns la peste 24.000 de copii din judeţ

0

Un număr de aproape 24.500 de elevi au beneficiat, în anul şcolar 2025-2026, în mod regulat de produse lactate, produse de panificaţie şi fructe, în cadrul Programului pentru şcoli al României sau „Lapte şi corn”, cum mai este cunoscut, derulat în judeţ de Consiliul Judeţean Harghita, care în acest an a inclus şi activităţi de promovare a unui stil de viaţă sănătos.

„Pe parcursul anului şcolar, în program au fost incluse 84 de instituţii de învăţământ din judeţul Harghita şi cele 263 de unităţi de învăţământ arondate acestora. Încă de la începutul anului şcolar, Consiliul Judeţean Harghita a acordat o atenţie deosebită asigurării distribuirii la timp a produselor prevăzute în program, astfel încât copiii să beneficieze de acestea încă din primele zile de şcoală”, se arată într-un comunicat de presă remis de Echipa de comunicare a Consiliului Judeţean (CJ) Harghita.

Conform sursei citate, în ultimele săptămâni ale anului şcolar, elevii au avut ocazia să înveţe şi despre alimentaţia sănătoasă, rolul produselor locale, precum şi importanţa consumului responsabil şi sustenabil, prin intermediul materialului educaţional „Supereroii Sănătăţii”.

„Activitatea educativă desfăşurată în cadrul Programului pentru şcoli al României a avut ca scop familiarizarea copiilor nu doar cu obiceiurile alimentare sănătoase, ci şi cu noţiuni de bază privind agricultura locală, lanţurile de aprovizionare cu alimente şi prevenirea risipei alimentare. Materialul educaţional «Supereroii Sănătăţii», realizat în cadrul campaniei, a prezentat într-o manieră interactivă şi adaptată vârstei copiilor principiile unei alimentaţii sănătoase, traseul alimentelor de la producător la consumator, importanţa produselor locale, precum şi rolul agriculturii sustenabile şi al prevenirii risipei alimentare. Totodată, materialul a inclus reţete simple şi exemple practice care au contribuit la formarea unor obiceiuri alimentare mai conştiente”, se precizează în comunicat.

Preşedintele CJ Harghita, Bíró Barna-Botond, a arătat că valoarea programului nu se măsoară doar prin cantitatea produselor distribuite, ci şi prin mesajul şi comportamentele pe care le transmite generaţiilor tinere. „Cea mai bună investiţie este întotdeauna investiţia în sănătatea şi dezvoltarea copiilor. Asigurarea alimentelor de bază reprezintă o componentă importantă a programului, însă la fel de importantă este şi cunoaşterea care îi ajută pe copii să ia decizii mai sănătoase în viaţa de zi cu zi. Din acest motiv am considerat esenţial ca, în acest an şcolar, să punem accent şi pe promovarea unui stil de viaţă sănătos”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, citat în comunicat.

Astfel, Programul pentru şcoli al României a însemnat în judeţul Harghita nu doar distribuirea unor produse alimentare, ci şi o contribuţie la formarea încă de la vârste fragede a unor principii legate de sănătate, alimentaţie echilibrată şi consum responsabil, se mai arată în documentul citat. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.