În această lună, jandarmii harghiteni au primit 60 de apeluri prin care a fost semnalată prezenţa urşilor

- A fost o creştere cu peste 300% faţă de perioada similară a anului trecut
În primele 18 zile din această lună, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost primite 60 de apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezenţa unor urşi.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, în trei cazuri urşii au fost împuşcaţi (la Odorheiu Secuiesc, Praid şi Satu Mare), într-un caz, la Gheorgheni, animalul a fost tranchilizat, iar alte 20 de intervenţii au fost de alungare – Corund (4 cazuri), Bârzava, Brădeşti, Lupeni şi Zetea – câte două cazuri, Joseni, Mugeni, Odorheiu Secuiesc, Praid, Sândominic, Ciumani şi Vărşag – câte un caz.
Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă, 1-18 mai, a anului trecut, la 112 au fost înregistrate doar 14 apeluri prin care se semnalau prezenţa urşilor. Acest lucru se traduce printr-o creştere cu 333% în perioada 1-18 mai din acest an, comparativ cu cea din 2025.
IJJ Harghita arată că numărul apelurilor a crescut semnificativ şi dacă ne raportăm la primele patru luni şi jumătate. Astfel, dacă anul trecut au fost înregistrate 34 de apeluri, acum au fost 114 apeluri pentru intervenţia la ursul brun, ceea ce reprezintă o creştere cu peste 334 procente. (L.C.)
