Jandarmii harghiteni au donat sânge pentru sprijinirea sistemului medical

0

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, sub sloganul „Donează sânge, salvează o viață”, au participat la o acțiune de donare organizată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină Harghita. Activitatea a avut loc în prezența inspectorului șef, col. Iamandi Dan, și face parte din proiectul „35 de ani pentru viață”, lansat în martie 2026.

Acțiunea a reunit cadre militare care au contribuit la refacerea rezervelor de sânge necesare persoanelor aflate în suferință. Prin această participare, jandarmii harghiteni vizează sprijinirea directă a comunității și a pacienților a căror viață depinde de disponibilitatea produselor sanguine în unitățile medicale.

„Prin acest gest umanitar, jandarmii demonstrează încă o dată că misiunea lor nu se rezumă doar la asigurarea ordinii și siguranței publice, ci și la implicarea activă în sprijinul semenilor și al comunității”, a transmis IJJ Harghita.

Campania este dedicată împlinirii a 35 de ani de la înființarea unității și va continua pe parcursul lunilor următoare.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.