Migraţia berzelor, detecţia şi arheologia – o poveste despre descoperiri neaşteptate
În ultimii ani, un hobby a cunoscut o creştere însemnată în România: detecţia de metale. Dacă la începutul anilor 2000 existau doar câteva mii de deţinători autorizaţi, în 2025 numărul acestora a depăşit 60.000. Această evoluţie a fost susţinută atât de dezvoltarea tehnicii de detectare a metalelor, cât şi de clarificarea cadrului legal privind achiziţia, autorizarea şi practicarea acestei activităţi în teren, cu respectarea normelor în vigoare.
Nu de puţine ori, mass-media relatează despre descoperiri importante realizate de „arheologi amatori” sau „pasionaţi de istorie”, care, respectând legea, predau obiectele găsite autorităţilor locale. Ulterior, acestea sunt evaluate şi expertizate, iar descoperitorii pot fi recompensaţi de statul român.
Un avantaj esenţial al detectoriştilor autorizaţi este faptul că îşi desfăşoară activitatea în mod legal, evitând siturile arheologice incluse în Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) şi zonele protejate din Lista Monumentelor Istorice (LMI 2020). Dincolo de aspectul legal, aceştia sunt, în majoritate, oameni pasionaţi de istorie, natură şi drumeţii, contribuind la promovarea patrimoniului naţional şi, uneori, beneficiind de recompense pentru efortul depus.
Totuşi, detectorismul nu este o activitate uşoară. De la planificarea traseelor până la munca efectivă în teren pot apărea situaţii imprevizibile: întâlniri cu animale sălbatice sau interacţiuni cu proprietari de terenuri reticenţi faţă de intervenţiile în sol. Dincolo de aceste provocări, detecţia rămâne, în esenţă, o formă de căutare – de la obiecte pierdute la posibile comori – dar şi o modalitate activă şi atractivă de petrecere a timpului liber în natură.
Mai mult decât atât, detectoriştii pot deveni o resursă valoroasă pentru cercetarea arheologică şi nu numai, contribuind indirect la studii legate de natură, biodiversitate sau chiar alte domenii conexe.
Un exemplu elocvent în acest sens provine din apropierea oraşului Sfântu Gheorghe, în comuna Ilieni (jud. Covasna). În timpul unei sesiuni obişnuite de detecţie, domnul Isar Ştefănel a descoperit un fragment de os lung, provenind de la piciorul unei păsări, pe care se afla un inel metalic inscripţionat cu un cod numeric. Inelul era diferit de cele utilizate la porumbeii domestici, având un diametru şi o greutate mai mare, iar inscripţia indica provenienţa din Polonia .
Această descoperire a adus detecţia şi arheologia într-un demers comun. Arheologii din Sfântu Gheorghe, de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (prin Dan Buzea), au colaborat cu specialişti din Polonia, inclusiv cu dr. Maciej Dębiec de la Universitatea din Rzeszów, pentru a descifra misterul inscripţiei „GDAŃSK VU 0532”. S-a stabilit că inelul provenea de la o barză albă.
Identificarea exactă a fost posibilă datorită colaborării cu Ornithological Station Museum and Institute PAS din Gdańsk, instituţie implicată în monitorizarea păsărilor migratoare. Conform datelor furnizate, barza fusese înregistrată în Polonia la 19 iulie 2022, în localitatea Lipki Małe (voievodatul Lubuskie). În decursul a 1.245 de zile, aceasta a parcurs mii de kilometri pe ruta dintre Europa şi zonele calde ale Africii tropicale. Din păcate, momentul morţii nu a putut fi stabilit.
Barza albă (lat. Ciconia ciconia) este o specie bine adaptată mediilor agricole, preferând zonele cu acces la ape – râuri, mlaştini sau terenuri inundate. Cele mai numeroase populaţii se regăsesc în estul Europei, în timp ce în nord-vestul continentului sunt în declin, cel mai probabil din cauza desecărilor şi a infrastructurii electrice. Cuibăreşte de regulă solitar, adesea pe stâlpi de electricitate sau pe acoperişuri, fiind o specie familiarizată cu prezenţa umană. Este oaspete de vară în România, revenind de obicei în aprilie, deşi uneori poate apărea mai devreme, chiar din martie. Migrează în august către Africa tropicală, traversând puncte cheie precum Bosforul şi Gibraltarul, iar dieta ei include broaşte, insecte, şerpi, pui de păsări şi mici rozătoare.
Această descoperire demonstrează cât de importantă poate fi o aparent banală piesă metalică. Dacă inelul ar fi fost ignorat, informaţiile despre traseul şi destinul acestei berze s-ar fi pierdut. Prin colaborarea dintre detectorist, muzeu şi instituţii de cercetare, s-a reuşit reconstituirea unei poveşti de migraţie şi, implicit, o contribuţie la studiul acestor păsări.
Situaţii similare apar şi în cazul inelelor de porumbei călători, care poartă inscripţii despre origine, dată şi locaţie. Acestea pot oferi date ştiinţifice valoroase dacă sunt documentate corespunzător; în caz contrar, rămân simple obiecte de colecţie sau podoabe, dar cu potenţial de a deveni, în timp, piese de patrimoniu.
Aşadar, detecţia de metale nu înseamnă doar descoperiri arheologice, ci poate aduce contribuţii neaşteptate în domenii precum ornitologia sau studiul migraţiei. Uneori, o simplă căutare în sol poate dezvălui o poveste care leagă continente, domenii de activitate şi oameni.
Autori: Dan-Lucian Buzea, Cosmina Marcela Oltean, Isar Ştefănel
Fotografii: Florentin Neagoe; MNCR
