Miercurea-Ciuc: Luni începe curăţenia generală de primăvară

0
  • Ca în fiecare an, locuitorii sunt rugaţi să nu parcheze maşinile în locurile unde urmează să se desfăşoare procesul de salubrizare

În acest an, curăţenia generală de primăvară va începe săptămâna viitoare, în cartierul Patinoarului şi pe strada Mihail Sadoveanu, respectiv în zona Parcului Fodor Sándor (fostul Parc al Tineretului). Eco-Csík SRL va lucra cu un arsenal alcătuit din trei automăturătoare stradale, două aspiratoare stradale, cinci vehicule de transport şi 25 de persoane, se arată în cadrul unui comunicat emis de către Primăria municipiului Miercurea-Ciuc.

„Pentru ca curăţenia de primăvară să fie operativă şi cu rezultate, este nevoie şi de parteneriatul locuitorilor din oraş”, a subliniat viceprimarul Bors Béla. Ar fi foarte important ca locuitorii să nu-şi parcheze maşinile pe drumurile, parcările şi trotuarele unde urmează să se desfăşoare procesul de salubrizare. Asta deoarece maşinile lăsate acolo pot îngreuna şi încetini foarte mult activitatea. Dacă în zonele unde s-a desfăşurat acţiunea de salubrizare, proprietarul unui autovehicul nu-şi găseşte automobilul pe locul unde l-a parcat, poate suna la numărul de telefon 0746/91.55.95.

De asemenea, viceprimarul a subliniat faptul că acţiunea este un bun prilej pentru asociaţiile de locatari şi comunităţile de locuitori să efectueze curăţenia de primăvară în jurul blocurilor. Deşeurile verzi rezultate trebuie mărunţite şi aşezate în grămezi lângă tomberoanele de gunoi. Locuitorii caselor particulare pot contribui la peisajul urban îngrijit prin curăţarea rigolelor din faţa proprietăţii lor.

Salubrizarea generală va fi efectuată pe toate străzile din oraş, nu doar pe cele pe care vor exista restricţii de circulaţie.

Un program detaliat va fi afişat la intrarea fiecărui bloc, evidenţiindu-se data pentru adresa respectivă.

Dacă vremea nu permite curăţarea unei anumite străzi sau a unei zone rezidenţiale în ziua planificată, activitatea va fi reprogramată după data de 11 mai.

Informaţii actualizate despre curăţenia generală de primăvară pot fi găsite pagina de Facebook a Primăriei Miercurea-Ciuc.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.