Amenzi de peste 60.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite la Toplița

0

Polițiștii din cadrul din Poliției Municipiului Toplița au desfășurat, joi, o acțiune cu efective mărite în municipiu, vizând menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere. Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita, operațiunea, care a avut loc în intervalul orar 11:00-13:00, a mobilizat și echipaje de la Serviciul de Investigații Criminale, Rutieră, Economic, Acțiuni Speciale și Protecția Animalelor.

În cadrul filtrelor rutiere, agenții au verificat 15 autovehicule și au legitimat tot atâtea persoane. Potrivit IPJ Harghita, controlul s-a soldat cu 23 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație, valoarea amenzilor depășind 11.400 de lei. Deși au fost efectuate șapte testări cu aparatul alcooltest, niciun șofer nu a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice.

Cea mai mare pondere a amenzilor a provenit din verificările privind protecția animalelor. Polițiștii au controlat nouă cabaline și au legitimat 21 de persoane, aplicând 13 sancțiuni conform legislației sanitare veterinare (HG nr. 984/2005). Valoarea acestor amenzi s-a ridicat la 52.800 de lei. Totodată, au fost verificate cinci societăți comerciale cu profil de vânzare cu amănuntul, fiind aplicate două avertismente pentru nereguli legate de utilizarea caselor de marcat și drepturile de autor. 

„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în județul Harghita”, a transmis IPJ Harghita. (E.Ș.) 

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.