Până la jumătatea anului: Sistem inteligent de siguranţă a traficului, în Gheorgheni

0

Consiliul local al municipiului Gheorgheni a aprobat, în şedinţa de joia trecută, planul tehnic actualizat şi documentaţia pentru autorizarea lucrărilor necesare implementării sistemului inteligent de siguranţă a traficului (ITS), realizat în cadrul unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unei informări a Primăriei Gheorgheni, valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2.750.000 de lei, din care circa 90.000 de lei reprezintă cheltuieli neeligibile, acoperite din bugetul local.

Investiţia include mai multe componente care au scopul de a spori siguranţa traficului şi de a consolida ordinea publică. Astfel, în cadrul proiectului, la intersecţia străzilor Kossuth Lajos – Gheorghe Doja – Pompierilor va fi amenajat un nod semaforizat inteligent. În apropierea Grădiniţei „Csodavilág”, a Şcolii „Vaskertes”, a Liceului „Salamon Ernő”, a Şcolii Gimnaziale „Fogarassy Mihály”, precum şi a Casei Elevilor vor fi amenajate treceri de pietoni inteligente. În zonele cu trafic intens şi în punctele sensibile din perspectiva ordinii publice vor fi instalate 42 de camere moderne de supraveghere video. Pe tronsoanele de intrare şi ieşire ale străzilor Nicolae Bălcescu, Kossuth Lajos şi Gábor Áron vor fi montate cinci camere de recunoaştere a numerelor de înmatriculare, care vor sprijini monitorizarea traficului şi a ordinii publice. De asemenea, conform sursei citate, va fi înfiinţat un centru de monitorizare a traficului, care va urmări în timp real circulaţia şi va integra funcţionarea întregului sistem, facilitând intervenţiile rapide. Tot în cadrul acestei investiţii, poliţia locală va fi dotată cu 10 camere video corporale.

Termenul de finalizare a implementării sistemului este 30 iunie 2026.

Scopul proiectului este de a eficientiza monitorizarea traficului, de a creşte siguranţa rutieră şi de a întări ordinea publică în municipiul Gheorgheni. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.