Întâlnire tensionată la Primăria Miercurea-Ciuc după protestele împotriva taxelor locale

0
  • Municipalitatea solicită modificări legislative printr-o petiţie publică

Conducerea Primăriei Miercurea-Ciuc s-a întâlnit, marţi, cu Menyhárt János, organizatorul protestului din 31 ianuarie, pentru a discuta despre nemulţumirile cetăţenilor legate de majorarea impozitelor şi despre acuzaţiile apărute în spaţiul public. Întrevederea a fost marcată de divergenţe privind influenţa politică asupra protestului şi de anunţarea unor măsuri administrative pentru atenuarea poverii fiscale.

În debutul discuţiilor, a fost abordată reacţia primarului Korodi Attila de după protestul de sâmbătă, în care acesta susţinuse că manifestaţia ar fi fost exploatată politic de partidul AUR. Menyhárt János a respins categoric aceste afirmaţii, calificându-le drept false şi eronate. Organizatorul a acuzat edilul că încearcă să manipuleze electoratul şi să provoace conflicte interetnice prin asocierea sa cu partide extremiste, solicitând retragerea declaraţiilor şi scuze publice.

În replică, primarul a precizat că obiecţiile sale nu l-au vizat direct pe organizator, ci contextul în care un singur lider politic ar fi primit platformă de exprimare la microfon.

„Ca primar al oraşului, am responsabilitatea de a semnala situaţii care sunt anormale, chiar şi într-o perioadă foarte complicată. Oamenii au probleme reale. Oamenii au probleme pentru care, pe bună dreptate, ies pe străzi şi cer soluţii. Oamenii vor ca cei care decid să vină în ajutorul lor”, a declarat Korodi Attila. El a adăugat că este inacceptabil ca o manifestaţie a comunităţii să fie capturată politic: „Dar este inacceptabil ca un singur lider politic să fie invitat să ia cuvântul la acel microfon, chiar şi în situaţii în care, între manifestanţi, erau şi alţi lideri politici ai comunităţii maghiare sau româneşti. Şi să se spună că este singurul reprezentant al comunităţii româneşti. Nu! Este exclus. Lucrul acesta, din punctul meu de vedere, este normal să fie abordat şi transmis comunităţii”.

Pe plan administrativ, primarul a anunţat lansarea unei petiţii publice adresate premierului Ilie Bolojan, după ce Ministerul Finanţelor a transmis oficial că autorităţile locale nu au dreptul legal de a diminua impozitele pe parcursul anului în curs. „A venit, prin Prefectura Judeţului Harghita, răspunsul Ministerului Finanţelor pe speţa foarte dezbătută, la care şi noi am cerut un răspuns, solicitând o precizare foarte clară dacă autorităţile locale au dreptul sau nu ca, pe parcursul anului în curs, să diminueze anumite tipuri de impozite locale decise în anul anterior pentru anul în curs. Scrisoarea este foarte clară. Autorităţile locale nu au acest drept. Acest răspuns, însă, nu rezolvă problema oamenilor”, a explicat edilul.

Petiţia iniţiată de municipalitate vizează modificarea legislaţiei pentru a permite reducerea coeficienţilor de impozitare şi restabilirea facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi. „Populaţia municipiului Miercurea-Ciuc îi solicită premierului Ilie Bolojan ca, înainte de adoptarea bugetului pe anul 2026, să asigure un cadru legal care să permită autorităţilor locale reducerea impozitelor încă din acest an. Totodată, solicită restabilirea facilităţilor acordate persoanelor cu dizabilităţi”, se arată în descrierea documentului care poate fi semnat de orice persoană interesată.

„Lucrul acesta este foarte important pentru că oamenii au spus foarte clar că au nevoie de soluţii şi, da, premierul Bolojan trebuie să vină cu soluţii, deoarece rezolvarea este la nivelul deciziilor guvernamentale. Aşa că, începând de astăzi, luând în considerare poziţia foarte fermă a Ministerului Finanţelor, cerem o acţiune din partea premierului prin care să îi putem ajuta pe oameni”, a subliniat acesta.

Petiţia se poate semna accesând următorul link: https://www.petitieonline.com/reducerea_impozitelor_2026#a.

În paralel, primarul a prezentat un proiect de hotărâre de Consiliu Local care propune compensarea financiară a persoanelor cu handicap prin mecanisme de asistenţă socială, până la o eventuală decizie guvernamentală de restabilire a scutirilor fiscale. „Am supus dezbaterii publice proiectul de hotărâre a Consiliului Local prin care, prin anchetă socială şi utilizând legislaţia care defineşte ajutorul social, vom veni în compensarea acelui efort financiar pe care persoanele cu handicap sau cei care îngrijesc persoane cu handicap sunt nevoiţi să îl suporte prin taxele locale, deoarece au fost eliminate facilităţile pentru aceştia. Este o procedură care se bazează pe legislaţia asistenţei sociale”, a conchis Korodi Attila.

EMILIA Ş.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.