„Nonviolenţa prin ochi de copil”: Expoziţie dedicată siguranţei şcolare la Miercurea-Ciuc

0

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita organizează vineri, 30 ianuarie 2026, expoziţia de artă şi creativitate „Nonviolenţa prin ochi de copil”, eveniment ce marchează Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoală.

Conform unui comunicat emis de IPJ Harghita, manifestarea va avea loc la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc şi este dedicată promovării unui mediu educaţional sigur şi a soluţionării paşnice a conflictelor între elevi.

Prezentarea oficială a expoziţiei este programată în intervalul orar 12:00-14:00, în prezenţa poliţiştilor din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita şi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor. Publicul poate vizita expoziţia pe tot parcursul zilei, conform programului de funcţionare al bibliotecii. Lucrările expuse, ce includ desene şi afişe tematice realizate de elevi de gimnaziu, pun accent pe valori precum toleranţa, respectul reciproc şi prietenia.

Potrivit IPJ Harghita, un punct central al evenimentului este activitatea interactivă intitulată „Zidul empatiei, toleranţei şi al respectului reciproc”. Vizitatorii, indiferent că sunt elevi, cadre didactice sau părinţi, sunt încurajaţi să contribuie la acest proiect prin scrierea unor mesaje pozitive şi îndemnuri la nonviolenţă.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita invită membrii comunităţii – elevi, părinţi, cadre didactice şi cetăţeni interesaţi – să participe la acest demers educaţional şi artistic, să parcurgă itinerarul vizual dedicat toleranţei şi armoniei şi să contribuie activ la construirea unui mediu şcolar mai sigur şi mai prietenos. Prin artă, mesaj şi implicare, putem învăţa să privim lumea prin ochi de copil şi să construim împreună o cultură a respectului şi a nonviolenţei”, a transmis IPJ Harghita.

Acţiunea este rezultatul unui parteneriat între IPJ Harghita, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” şi Corpul Naţional al Poliţiştilor. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.