Topliţa: Spectacolul de Colinde „United by culture & music”, ediţia a IV-a

0

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 17:00, Parcul Centenar din Topliţa devine locul unde tradiţia, vocile copiilor şi energia comunităţii din nordul judeţului Harghita se întâlnesc într-un spectacol de colinde unic – „United by culture & music”, ediţia a IV-a.

Aproape 200 de copii şi tineri din Topliţa, Bilbor, Gălăuţaş, Subcetate şi Sărmaş vor urca pe scenă pentru a aduce colindul, dansul şi portul popular mai aproape de sufletele noastre, transmit reprezentanţii ADI Călimani Giurgeu.

Momentele sunt pregătite de: Elevii Cercului de muzică vocal-instrumentalăClubul Copiilor Topliţa; Ansamblul Topliţana; Grup Folk în Dar – Subcetate; Ansamblul Izvoraşul – Gălăuţaş; Elevii Liceului Teoretic „Keménz Janós” – Topliţa; Ansamblul Mugurii Sărmaşului; Grupul Flori Topliţene; Grupul Folk Fain Călimănel; Şcoala Populară de Artă Miercurea-Ciuc, Secţia Vioară – Topliţa; Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”; Clasa de vioară.

Invitat special va fi Pop-Benedek Andreea.

Organizatorii spectacolului sunt: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Călimani Giurgeu, Primăria municipiului Topliţa, Consiliul Judeţean Harghita şi partenerii unităţile administrativ-teritoriale din zona de nord a judeţului. Partener şi colaborator în realizarea evenimentului este Centrul Cultural Topliţa.

Profesori şi coordonatori sunt: Alin Negrea, Nicu Cif, Dana Buzilă, Liliana Mărioara Luncan, Baricz Hunor, Mădălina Pop, Livia Harpa, pr. Petru Cătinean, Bodor Loránt.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.