Aproape jumătate din suprafaţa judeţului Harghita este înregistrată în sistemul de cadastru

0

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural din luna decembrie, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Harghita, Sorin Nicolae Truţă, a prezentat raportul privind stadiul implementării Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) la nivelul judeţului Harghita.

Programul este derulat la nivel naţional de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi are ca obiectiv înregistrarea gratuită a tuturor proprietăţilor din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

PNCCF urmăreşte realizarea planului cadastral şi deschiderea cărţilor funciare pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, oferind beneficii importante precum clarificarea regimului juridic al proprietăţilor, siguranţa circuitului civil, inventarierea completă a imobilelor şi facilitarea accesului la schemele de plăţi în agricultură. Programul este finanţat din venituri proprii ale ANCPI, fonduri externe nerambursabile şi bugete locale ale primăriilor.

Potrivit directorului OCPI Harghita, la nivelul judeţului, au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în mai multe unităţi administrativ-teritoriale. Printre acestea se numără Sâncrăieni, Remetea, Subcetate, Zetea, Satu Mare, Gălăuţaş şi Plăieşii de Jos. În urma finalizării acestor lucrări, au fost deschise zeci de mii de cărţi funciare, care au fost predate autorităţilor locale. De asemenea, au fost finalizate lucrări la nivel de sectoare cadastrale în 48 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), acoperind peste 74.800 de hectare şi peste 204.000 de imobile.

Conform datelor prezentate în raport, lucrările de înregistrare sistematică sunt în continuare în derulare în mai multe localităţi din judeţ, printre care Sândominic, Ciucsângeorgiu, Praid, Lupeni şi Mărtiniş. Gradul de realizare diferă de la o localitate la alta, unele UAT-uri fiind aproape finalizate, în timp ce altele se află în etape intermediare. În perioadele de publicare au fost depuse mii de cereri de rectificare, aflate în curs de soluţionare.

Pe parcursul anului 2025, OCPI Harghita a achitat lucrări de înregistrare sistematică în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane de lei. Totodată, până la finalul lunii noiembrie au fost încheiate 46 de contracte de finanţare, în valoare totală de peste 10 milioane de lei, urmând ca în perioada următoare să fie semnate contractele de prestări servicii.

OCPI Harghita a organizat în cursul anului mai multe întâlniri de lucru cu persoane fizice şi juridice autorizate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei, în cadrul cărora au fost discutate modificări legislative, stadiul PNCCF şi etapele de finanţare. De asemenea, conducerea instituţiei a participat la întâlniri şi seminare organizate de ANCPI, în vederea uniformizării practicilor şi eficientizării procesului de înregistrare.

Potrivit raportului, unul dintre principalele obstacole în implementarea PNCCF îl reprezintă aplicarea neunitară a legislaţiei fondului funciar, atât din punct de vedere tehnic, cât şi juridic. În acest context, este necesară întocmirea planurilor parcelare pentru toate titlurile de proprietate, corectarea erorilor existente şi finalizarea punerilor în posesie de către comisiile locale de fond funciar.

La data de 1 decembrie, aproape 48% din suprafaţa judeţului Harghita era înregistrată în sistemul informatic E-Terra, prin lucrări sistematice sau înregistrări sporadice. În ceea ce priveşte terenurile agricole, peste 30% au fost deja înregistrate sistematic, iar alte aproximativ 23% se află în curs de contractare, cu termen de finalizare în anul 2026.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.