Sâmbătă și duminică: Cupa Miercurea-Ciuc la înot

0

Peste 400 de copii de la 40 de cluburi din toată țara vor participa în acest sfârșit de săptămână la Cupa Miercurea-Ciuc.

Competiția, ajunsă la a cincea ediție, a fost prefațată de Sógor Enikő, viceprimar al municipiului Miercurea-Ciuc, și de Nórbert Trandafir, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal și organizatorul concursului.

Sógor Enikő preciza că, prin faptul că această competiție se organizează pentru a cincea oară, se dovedește faptul că orașul este unul sportiv și că sporturile sunt sprijinite de Consiliul Local.

„Felicitări organizatorilor, le doresc să fie perseverenți și să continue această Cupă. Este foarte important ca orașul să știe despre acest eveniment. Este de fapt o gală a înotului și este o altă atmosferă dacă vin suporteri mulți. Invităm locuitorii orașului, dacă pot, să fie prezenți. O să fie un eveniment foarte frumos și sperăm că se va continua organizarea în anii viitori.”, afirma viceprimarul municipiului.

Nórbert Trandafir, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Miercurea-Ciuc și organizatorul concursului, arăta că la competiție vor participa 460 de sportivi, legitimați la 40 de cluburi din toată țara. Aceștia vor concura la grupe de vârstă de la 5 ani până la Open, cei mai mici având 5 ani, iar cei mai mari spre 20 de ani.

Probele de concurs sunt de 50, 100, 200 metri, la toate procedeele – fluture, spate, braț și craul.

Din Miercurea-Ciuc vor participa 52 de sportivi de la patru cluburi: CSM, Four Seasons, Kurko Brothers și Spirit Team.

„Este cea mai mare competiție organizată la Miercurea-Ciuc ca număr de participanți.”, afirma Nórbert Trandafir.

Vorbind despre evoluția Cupei Miercurea-Ciuc, acesta spunea că evenimentul a crescut de la an la an. Dacă la prima ediție au fost aproximativ 220 de sportivi, numărul loc a crescut cu fiecare ediție. „E un fel de déjà vu, pentru că în fiecare an zic că este cel mai mare concurs de natație organizat din Miercurea-Ciuc. Și chiar este: anul trecut au fost 430, anul acesta sunt 460.

Presupunem că înseamnă că facem un concurs bun și sportivii vin cu drag la noi.”, concluzia Nórbert Trandafir.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.