SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION MIERCUREA-CIUC

Parcul „Fodor Sándor” din Miercurea-Ciuc, gândit ca spaţiu de linişte şi întâlnire pentru comunitate -

Parcul „Fodor Sándor” din Miercurea-Ciuc, gândit ca spaţiu de linişte şi întâlnire pentru comunitate

0

Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, detaliile proiectului de reabilitare a Parcului „Fodor Sándor”, după semnarea contractului de finanţare cu Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Investiţia, în valoare totală de 11,5 milioane de lei, are o componentă eligibilă de aproximativ 5,5 milioane de lei, restul fiind suportat din bugetul local.

Korodi Attila a precizat faptul că proiectul este structurat pe trei faze principale. Prima fază vizează reabilitarea spaţiului verde, care presupune reîmprospătarea vegetaţiei, amenajarea de alei pietonale, construirea unei scene deschise pentru activităţi culturale şi recreative, amplasarea unei toalete publice automate, instalarea unui sistem modern de iluminat şi montarea de mobilier urban specific. Tot în cadrul acestei etape se va realiza reţeaua de preluare a apelor pluviale şi se va pregăti fundaţia ansamblului statuar.

A doua fază a proiectului cuprinde crearea unui ansamblu statuar dedicat scriitorului Fodor Sándor şi personajelor din poveştile sale, în special piticului Csipike. Această iniţiativă are rolul de a readuce în atenţia publicului un simbol al literaturii locale, contribuind la identitatea culturală a oraşului. Primarul a subliniat că figurinele vor fi integrate discret în peisaj, astfel încât parcul să rămână un loc de linişte şi de întâlnire, nu un spaţiu zgomotos de distracţii.

„Pentru că Fodor Sándor este unul dintre puţinii scriitori care au reuşit să creeze ceva autentic din Miercurea-Ciuc şi a rămas în cultura generală maghiară ca un scriitor relevant, vrem să aducem pe Csipike şi tot ce reprezintă el, vizual şi literar, înapoi în viaţa copiilor noştri. De aceea parcul nu doar că poartă numele scriitorului Fodor Sándor, dar prin aceste figurine care vor fi create vrem să îl readucem şi vizual în viaţa comunităţii. Dar parcul nu va fi un parc de distracţii. Adică nu vor apărea aici elementele lui Csipike ca un element strident, ci va fi un parc discret, prezent cel mai mult prin ansamblul statuar care va fi creat”, a explicat primarul municipiului.

A treia etapă presupune modernizarea străzilor adiacente şi amenajarea a 52 de locuri de parcare, finanţate din fondurile proprii ale primăriei. Lucrările vor include şi reamenajarea covorului asfaltic, în special pe strada Unio, pentru a asigura o legătură directă şi funcţională cu strada Petőfi.

„Proiectul este acum în etapa în care am semnat contractul de finanţare, iar în toamnă începem licitaţia pentru execuţie. Aceasta probabil va avea rezultat final undeva în a doua parte a iernii, iar de acolo, dacă se semnează contractul de execuţie, va fi un proiect cu efectiv 16 luni de execuţie în şantier. Asta înseamnă că vom putea finaliza proiectul spre sfârşitul anului 2027”, a menţionat Korodi Attila. În paralel, autorităţile au supus dezbaterii publice documentaţia de avizare a lucrărilor pentru reabilitarea stradală şi amenajarea de parcări, invitând locuitorii să transmită sugestii şi observaţii.

Pe lângă modernizarea propriu-zisă, proiectul are şi o dimensiune simbolică şi culturală. Prin ansamblul statuar, administraţia doreşte să readucă în atenţia publicului creaţia lui Fodor Sándor, scriitor originar din Miercurea-Ciuc, a cărui operă „Csipike” a devenit emblematică pentru literatura transilvăneană şi a fost tradusă şi în limba română în anii ’70-’80.

Parcul, cu o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare, are şi o istorie aparte. Iniţial a fost alcătuit din curţile clădirilor de pe strada Petőfi, ulterior expropriate în perioada comunistă şi transformate în „Parcul Tineretului”. De atunci nu a beneficiat de reabilitări majore, iar actualele alei au fost create spontan de locuitorii care traversau zona.

Autorităţile locale subliniază că noul parc nu va dubla funcţionalităţile parcului central, ci va fi gândit ca un spaţiu de linişte, întâlnire şi activităţi culturale, cu accent pe viaţa de familie şi pe identitatea comunităţii.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.