SCOALA POSTLICEALA FEG EDUCATION MIERCUREA-CIUC

IPJ Harghita anunţă o scădere a accidentelor rutiere grave, dar atrage atenţia asupra bicicliştilor şi trotinetiştilor -

IPJ Harghita anunţă o scădere a accidentelor rutiere grave, dar atrage atenţia asupra bicicliştilor şi trotinetiştilor

0

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, un bilanţ încurajator al siguranţei rutiere pentru primele opt luni ale anului. Potrivit inspectorului şef al IPJ Harghita, comisarul-şef Iordan Mircea Ştefan, numărul accidentelor grave, al deceselor şi al persoanelor rănite grav a scăzut considerabil faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Această evoluţie pozitivă confirmă eficacitatea demersurilor preventive şi combative întreprinse de poliţie la nivel naţional şi judeţean.

Împuternicitul şef al Serviciului Rutier, subcomisarul de poliţie Alexandru-Sebastian Buzilă, a prezentat cifrele care stau la baza acestui bilanţ. În perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, în judeţul Harghita au avut loc 56 de accidente grave, cu 14 mai puţine decât în anul precedent. Numărul deceselor a scăzut de la 10 la 4, iar al răniţilor grav de la 68 la 57. Totuşi, se observă o creştere uşoară a numărului de persoane rănite uşor.

Un aspect notabil evidenţiat în conferinţă a fost schimbarea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Dacă în anii trecuţi viteza neadaptată la condiţiile de drum era pe primul loc, acum principalele pericole în trafic sunt reprezentate de abaterile comise de biciclişti şi de trotinetişti. Aceste categorii de participanţi la trafic au fost implicate în 17 accidente grave. Urmează, în ordine, viteza neadaptată (7 evenimente) şi abaterile pietonilor (5 evenimente). Adjunctul inspectorului IPJ, comisarul-şef Nica Nicolae, a subliniat că mulţi dintre biciclişti circulă sub influenţa alcoolului, un factor major de risc.

Pentru a combate aceste fenomene, poliţia rutieră a desfăşurat 1.490 de acţiuni, dintre care aproape 200 în colaborare cu alte structuri. Aceste operaţiuni au dus la aplicarea a peste 14.000 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, majoritatea (6.895) au vizat depăşirea limitei de viteză. Au fost reţinute 1.363 de permise de conducere şi 951 de certificate de înmatriculare, semnalând o abordare fermă a poliţiei faţă de încălcările grave ale regulilor de circulaţie.

Pe lângă acţiunile de control, poliţiştii au pus accentul şi pe activităţile preventive şi de educare, având ca obiectiv formarea unui comportament adecvat în rândul tuturor participanţilor la trafic. Reprezentanţii IPJ Harghita au precizat că siguranţa în trafic rămâne o prioritate absolută şi că vor continua să întreprindă toate măsurile necesare pentru a preveni evenimentele rutiere cu final tragic. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.