Extinderea rețelelor de apă și canalizare în Miercurea-Ciuc, tot mai aproape de implementare
- Prima zonă vizată pentru începerea lucrărilor este Szécseny
Proiectul major derulat de compania Harvíz SA, care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Bazinul Ciucului și zona Odorhei, se apropie de semnarea contractului de finanțare. Potrivit unui comunicat emis de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc, documentația intră în curând în ultima etapă de analiză din partea organismelor Uniunii Europene.
În acest context, Consiliul Local Miercurea-Ciuc s-a reunit vineri în ședință extraordinară și a adoptat o hotărâre privind modificarea finală a studiului de fezabilitate aferent proiectului. Este vorba despre o investiție în valoare de 350 de milioane de euro, cofinanțată prin fonduri europene. Conform comunicatului, modificarea studiului este una dintre condițiile necesare pentru continuarea procedurii de aprobare la nivel european, care presupune și includerea tuturor hotărârilor consiliilor locale implicate în proiect.
„Statul român ne-a forțat să participăm într-un singur proiect mare, pe care apoi l-a tratat cu multă reținere. Analiza a fost extrem de complicată, am fost nevoiți să pregătim documente în legătură cu care nu a existat un precedent”, a declarat primarul Korodi Attila, citat în comunicat.
La nivelul municipiului Miercurea-Ciuc, prima etapă a proiectului prevede reabilitarea stației de epurare și extinderea rețelelor de apă și canalizare în zonele Szécseny și Ciba. În total, vor fi montați 33,7 kilometri de conducte pentru apă potabilă și 25,3 kilometri de conducte de canalizare, se vor construi două stații noi de apă, patru stații de pompare pentru rețeaua de apă și 20 de stații de pompare pentru canalizare. În plus, vor fi reabilitați 10,6 kilometri de rețea de canalizare existentă.
„Din 2019 tot prezentăm același studiu de fezabilitate, doar reambalat de fiecare dată conform cerințelor actuale. Acum predăm forma finală instituțiilor europene”, a precizat directorul general al Harvíz SA, Bogáti Csaba.
Conform noii structuri adoptate, proiectul a fost împărțit în două etape: lucrările de reabilitare a conductelor existente au fost mutate în a doua etapă, în timp ce celelalte intervenții rămân în prima. Etapa a doua va putea începe doar după ce implementarea primei ajunge la un grad de realizare de minimum 85%. Termenul final de finalizare a proiectului este anul 2029.
„Semnarea contractului de finanțare este așteptată în următoarele 1-2 luni. După aceasta, va putea începe execuția lucrărilor, iar în Miercurea-Ciuc prima zonă vizată va fi Szécseny”, a transmis Primăria. (E.Ș.)
