Topliţa a sărbătorit copilăria cu inimă deschisă şi zâmbete largi!

1 Iunie este ziua în care lumea devine un loc magic pentru copii şi pentru toţi cei care ştiu să-şi păstreze copilăria în suflet. La Topliţa, această zi a fost festival al bucuriei, al jocului şi al comunităţii.
Ziua Internaţională a Copilului – un festival al inimilor curate
Primăria municipiului Topliţa, împreună cu Consiliul Local Topliţa şi Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, alături de numeroşi parteneri a organizat un eveniment de suflet pentru copiii din oraş. Sărbătoarea nu a durat doar o zi, ci o întreagă săptămână.
Activităţile au început pe 26 mai şi au cuprins competiţii sportive – de la minifotbal, cros, baschet, şah, înot şi tenis de masă, până la întreceri de skandenberg şi parkour, ore de kangoo jumps. Săptămâna s-a încheiat cu ateliere educative, de relaxare şi de creaţie, precum: desene pe asfalt, atelier de pictură (pe ipsos şi pe hârtie), atelier de împletit codiţe, atelier de modelaj, atelier de împletit brăţări, atelier „Capace cu suflet”, atelier de „Adopţii jucării”, lecţii de prim-ajutor, tenis de masă, skandenberg, darts cu baloane – inclusiv activităţi dedicate copiilor cu dizabilităţi.
Desfăşurarea activităţilor sportive din perioada 26-31 mai a fost posibilă prin implicarea activă şi generoasă a numeroase instituţii de învăţământ, organizaţii şi parteneri locali. Printre aceştia se numără: Liceul Teoretic „Kemény János”, Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială „Sfântul Ilie”, Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”, Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna”, Grădiniţa „Voinicel”, Asociaţia „Cine mişcă, nu rugineşte”, Cercul de tenis de masă al Casei de Cultură Topliţa, Asociaţia „Şahiştii Topliţeni”, Casa de Cultură Topliţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi mulţi alţii.
În 1 Iunie, Topliţa a fost oraşul copiilor
Ziua de 1 Iunie a încununat o săptămână plină de activităţi. Dimineaţa de duminică a început cu o piesă de teatru de păpuşi oferită de Magic Puppet, urmată de caruselul de activităţi, care a debutat cu ateliere-surpriză: baloane uriaşe şi baloane modelate.
Copiii din Topliţa au urcat pe scenă cu mândrie şi emoţie, prezentând momente artistice fermecătoare: dansuri populare, moderne, balet, cântece de suflet şi multe alte surprize. De la mic la mare, fiecare copil şi-a găsit o activitate care să-i aducă bucurie.
Spectacolul a fost posibil datorită contribuţiei grupurilor locale de muzică şi dans: soliştii vocali de la Clubul Copiilor Topliţa (care aparţine Palatului Copiilor Miercurea-Ciuc), elevii clasei de canto din cadrul filialei Topliţa a Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vámszer Géza”, un grup de dansatori de la Şcoala Gimnazială „Miron Cristea”, grupul folcloric aparţinând Asociaţiei „Flori Topliţene”, grupuri de dans ale Liceului Teoretic „Kemény János”, Grupul Topliţana, trupa RALdance, grupul Jump It Up, şi – nu în ultimul rând – grupul de balet format din Simiganovschi Sorina Georgeta şi Deac Maria Andreea.
O comunitate unită de bucuria celor mici
Totul a fost posibil datorită implicării comunităţii. Echipa de organizare – Olga Dobrean, Calinovici Mihai, Lazăr Viorica – s-a bucurat de un sprijin important din partea multor persoane care au decis să se implice cu abnegaţie şi dedicare, contribuind la succesul acestei frumoase sărbători: cadre didactice din instituţiile şcolare şi culturale, voluntari, sponsori, filantropi, părinţi şi adolescenţi.
Ziua de 1 Iunie a prins viaţă prin dăruirea, profesionalismul şi entuziasmul unei comunităţi unite în jurul bucuriei copilăriei.
Fiecare gest, fiecare oră dăruită, fiecare zâmbet oferit copiilor a făcut din această zi o sărbătoare de neuitat. Vă mulţumim tuturor pentru implicare! Datorită vouă, de 1 Iunie, Topliţa a fost o veritabilă capitală a copilăriei!
La mulţi ani, dragi copii!
Rămâneţi mereu curioşi, veseli şi plini de lumină!
