Tot mai multe intervenţii laparoscopice efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Spitalul Judeţean de Urgenţă ( SJU) din Miercurea-Ciuc a înregistrat un progres semnificativ în domeniul chirurgiei urologice, prin creşterea numărului de intervenţii laparoscopice. Conform unui comunicat postat pe reţelele de socializare ale unităţii spitaliceşti, această metodă minim invazivă, care reduce timpul de recuperare al pacienţilor, este utilizată pentru a trata o gamă variată de afecţiuni urologice.
Săptămâna trecută, specialiştii secţiei de urologie au efectuat cu succes o nefroureterectomie laparoscopică, o procedură complexă ce implică îndepărtarea unui rinichi afectat de tumori maligne şi a ureterului afectat. Pacientul, în vârstă de 74 de ani, s-a prezentat la spital cu hematurie, iar investigaţiile au relevat prezenţa tumorii maligne.
Potrivit SJU Miercurea-Ciuc, spre deosebire de chirurgia clasică, care ar fi necesitat o incizie mare şi o spitalizare de 7-10 zile, laparoscopia a permis realizarea intervenţiei prin mici incizii, minimizând astfel trauma chirurgicală. Această metodă modernă a condus la o recuperare rapidă a pacientului, care a putut fi externat la scurt timp după operaţie. Intervenţia a fost facilitată de dotarea blocului operator cu un turn laparoscopic modern, ce oferă imagini 3D de înaltă calitate, asigurând precizia şi siguranţa procedurii.
Echipa medicală, coordonată de dr. Putnoki-Ciceo Zoltán şi dr. Lukács Attila, a inclus asistenţii Bălcan Elena şi Orbán József, precum şi o echipă de anestezie formată din dr. Bartha István, dr. András-Hlavathy Katalin, dr. Boros Orsolya şi asistentul Bucătariu Mădălina.
„Sunt profund recunoscător colegilor chirurgi care m-au susţinut şi încurajat, precum şi asistenţilor de sală, care şi-au oferit ajutorul şi au împărtăşit cunoştinţele lor asistenţilor noştri”, a declarat dr. Putnoki-Ciceo Zoltán, citat în comunicat. (E.Ş.)
