Peste 60 de milioane de euro, fonduri nerambursabile pentru IMM-urile din Regiunea Centru
Până la jumătatea lunii februarie, un număr de 67 de firme private din Regiunea Centru au accesat fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 300 milioane lei (peste 60 milioane de euro) prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, gestionat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru). Aceste fonduri sunt destinate modernizării şi dezvoltării companiilor din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.
Potrivit unui comunicat emis de ADR Centru, prin acest program, companiile beneficiare vor realiza investiţii în echipamente, tehnologii, utilaje şi modernizarea spaţiilor de producţie sau prestare de servicii, cu scopul de a-şi creşte competitivitatea şi de a crea noi locuri de muncă. Valoarea totală a fondurilor investite de aceste firme este de peste 612 milioane lei, ceea ce demonstrează un interes crescut pentru dezvoltare şi inovare în regiune.
Apelul de finanţare aferent Intervenţiei 1.4.1. – Investiţii tehnologice în IMM-uri – a fost deschis între 11 decembrie 2023 şi 12 februarie 2024. În această perioadă, au fost depuse 377 de cereri de finanţare. Din totalul cererilor de finanţare depuse, 213 proiecte sunt în proces de selecţie şi contractare. Până la data de 17 februarie, au fost deja semnate 67 de contracte, cu o valoare totală de peste 612 milioane lei. În plus, încă 22 de cereri, în valoare de aproximativ 181,5 milioane lei, sunt în prezent în etapa finală de contractare.
Potrivit sursei citate, firmele care au depus proiecte în acest apel beneficiază de aplicarea mecanismului de supracontractare, permiţând continuarea procesului de contractare până la atingerea limitei bugetului suplimentar alocat.
Conform estimărilor ADR Centru, peste 60 de proiecte care au obţinut minimum 90 de puncte în urma evaluării tehnico-financiare vor intra în etapa finală de evaluare. Valoarea totală a acestora depăşeşte 570 milioane lei, din care aproape 300 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.
„Se poate observa din lista contractelor semnate până acum faptul că avem beneficiari care au revenit cu solicitări şi contracte de finanţare, după ce au obţinut deja finanţări pe celelalte două programe pe care le-am gestionat, adică Programul Operaţional Regional 2007-2013 sau 2014-2020. Pe lângă bugetul mult mai generos alocat prin PR Centru, în cadrul acestui apel, firmele au putut să asigure instruirea angajaţilor şi mulţi dintre beneficiari investesc în procese ce folosesc inteligenţa artificială. Ne aşteptăm ca aceste investiţii să ducă la creşterea competitivităţii firmelor, prin integrarea noilor tehnologii în procesele de producţie şi creşterea numărului angajaţilor din regiune. În plus, subliniez că în această perioada a fost demarat şi procesul de verificare a eligibilităţi şi de contractare în cadrul apelului dedicat finanţării start-up-urilor şi microîntreprinderilor, aşa că vom asigura un sprijin eficient pentru dezvoltarea mediului de afaceri”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru, citat în comunicat.
Pentru informaţii suplimentare despre proiectele finanţate şi oportunităţile viitoare, cei interesaţi pot consulta lista contractelor semnate pe site-ul oficial al programului: www.regiocentru.ro sau pot descărca aplicaţia PROCentru, disponibilă pe Android şi iOS. (E.Ş.)
