Tânăr dispărut de la domiciliu
- Pompierii îl caută și în apele lacului Zetea
Un tânăr de 23 de ani, care a fost dat dispărut de mama sa, este căutat atât de polițiști, cât și de pompieri.
IPJ Harghita precizează că, joi după-amiaza, o femeie din municipiul Odorheiu Secuiesc a sesizat polițiștii cu privire la faptul că fiul său, Tuto István, în vârstă de 23 de ani, a plecat de la locuință din data de 3 februarie și de atunci nu a mai revenit.
O ipoteză ar fi că acesta a dispărut în apele lacului Zetea. ISU „Oltul” Harghita informează că 3 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă cu barcă și o ambulanță SMURD, au verificat zona în care se presupune că a intrat în lac, efectuându-se spargeri în stratul de gheață de la suprafața lacului și căutări cu cangea, atât cât au permis condițiile.
Acțiunea a fost sistată în jurul orei 19:30 și va fi reluată în această dimineață.
Polițiștii au făcut publice și semnalmentele persoanei dispărute:
- aproximativ 180 cm înălțime, 80-90 kg, ochi căprui, păr creț șaten;
- nu se cunosc informații cu privire la articolele vestimentare purtate de bărbat în momentul plecării.
Persoanele care pot oferi informaţii despre persoana în cauză sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie!
