Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Toţi şefii comunişti, de la Nicolae Ceauşescu la ultimul activist, ştiau că românii n-au ce pune pe masă
După cum afirmam în primul episod, majoritatea informărilor Securităţii erau pe teme economice. Surprinzător, Securitatea semnala că ministerele Agriculturii şi cel al Industriei Alimentare raportează cifre false privind livrările de produse alimentare către piaţă: „Superficialitatea cu care se întocmesc la Ministerul Industriei Alimentare şi Ministerul Agriculturii (ministru Gheorghe David) documentele cu date aşa-zis operative, prin care se raportează eronat la eşaloanele superioare stadiul aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare este pusă în evidenţă şi de faptul că nici valorile de plan şi nici realizările nu sunt înscrise corect” – şi se exemplifică cu cifre privind producţia de zahăr, orez, cartofi, legume, fructe, precizându-se că „asemenea mod de raportare a livărilor de produse agroalimentare la fondul pieţii este de natură să creeze o imagine deformată asupra îndeplinirii planului de aprovizionare a populaţiei Capitalei”.
Potrivit documentelor declasificate recent de SRI, în dosarul celor care provin din arhiva Direcţiei de Contrainformaţii Economice a Departamentului Securităţii Statului, se găsesc şi două note care vizează aprovizionarea populaţiei Capitalei cu produsele alimentare. Una este din 16 decembrie, alta din 19 decembrie 1989. Cu o săptămână înainte de Crăciun.
În informarea din 19 decembrie citim că restanţele acumulate de la începutul lunii decembrie pentru aprovizionarea Capitalei erau de 4.871 tone carne tăiată, 3.104 tone preparate din carne, 124 tone unt, 1.105 tone brânzeturi, 12.958 tone legume, 944 tone fructe, 16.907 tone cartofi etc.
În data de 16 decembrie 1989, dintr-un necesar de 383 t de carne proaspătă în Capitală fusese livrat doar puţin peste 40 la sută. În ceea ce priveşte untul şi brânzeturile, proporţiile erau mai bune – peste 88 şi 70 la sută, dar bucureştenii puteau mânca foarte puţine legume, doar 26 la sută din nivelul planificat fiind prezent pe pieţele din Bucureşti. Nici măcar fasolea, aliment ieftin, de bază pe timp de iarnă, nu era disponibilă, fiind trimis în Bucureşti un procent de 13 la sută din cel planificat, iar la orez 21 la sută. Un procent insignifiant, doar 19%, se trimisese din carnea pentru preparate şi semipreparate culinare.
Este indiscutabil deci că Nicolae Ceauşescu şi factorii de profil din Partidul Comunist ştiau că românii nu au ce mânca. Asta nu împiedica primitivul aparat de propagandă – din nefericire presa era inclusă – să reverse zilnic sute şi mii de realizări peste capetele bieţilor oameni ce căutau înfriguraţi să pună ceva copiilor pe masa de Crăciun.
Cei care au trăit ultimul deceniu al comunismului ştiu că toţi din conducere minţeau de îngheţau apele. Spre toamnă, activiştii de partid şi conducerile judeţelor alergau cu limba scoasă după locuri fruntaşe la producţia de cereale, leguminoase, floarea soarelui etc., generând nu o dată situaţii de un comic straniu. Într-un an, Harghita pierduse startul la a minţi în privinţa producţiei de cartofi, deoarece Suceava, pare-mi-se, apucase să raporteze o producţie pur şi simplu fulminantă, iar cineva din CC, văzând că se îngroaşă gluma şi că peste o anumită limită nu se poate totuşi trece, a decis că gata, la cartofi s-au încheiat raportările; rămasă cu buza umflată, Harghita s-a grăbit să raporteze o producţie record la… mazăre, o legumă din care nu se produsese în sectorul de stat ori în CAP-uri nici măcar un singur kilogram. Până acolo se mergea!
În asemenea situaţie trebuie să concedem că singura instituţie care spunea adevărul era Securitatea. O concluzie destul de amară. Nu ştim care dintre cifre ajungeau la tovarăşul şi la tovarăşa, dar tind să cred că de cele mai multe ori cele false, pentru că alea, un pic mai pieptănate, se regăseau şi în Scânteia şi în cifrele oficiale ale Guvernului, făcându-i pe specialiştii străini să se minuneze ironic că, în condiţiile noastre precare din CAP-uri, ajungeam la producţii de două ori mai mari decât ei.
Fireşte, nu ştim dacă cifrele securităţii erau, la rându-le, reale, căci pe ei nu-i controla nimeni. Teoretic, ei lucrau sub controlul PCR, dar observăm că tocmai organele de partid care dezinformau făceau obiectul unora din notele informative. E drept că organele PCR mai mici erau pârâte organelor PCR mai mari (nimeni nu-şi închipuie că lucrurile ar fi putut sta invers), deşi cică cel servit era poporul. Doar că poporul a fost întotdeauna jos, nu sus.
În ce priveşte agricultura, Securitatea transmitea factorilor de decizie că, în 1989, faţă de un necesar de 4 milioane tone porumb ştiuleţi şi 1,3 milioane tone orz pentru furajarea efectivelor de porci şi păsări până la următoarea recoltă, stocurile erau de 600.000 tone porumb ştiuleţi, respectiv 583.000 tone orz. Practic, la data anunţului, Sectorul Agricol Ilfov nu dispunea de nici o cantitate de orz sau porumb, o situaţie critică având şi marile complexe din judeţele Bacău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Prahova, Vâlcea, Alba, Argeş, Călăraşi, Galaţi şi Tulcea. Ce mai, întreaga ţară! Având în faţă o asemenea hartă a dezastrului, te miri cum de nici unui şef nu i-a intrat frica în oase şi să plece acasă. Ei, nici, vorbă, atunci ca şi acum nimeni din conducerea ţării acesteia nu-şi dă demisia, nimănui nu-i e teamă de consecinţe, există o bravă continuitate în a dezinforma poporul, în vreme ce demnitarii îşi văd liniştiţi de micile şi marile interese.
Din Covasna, ca şi din celelalte judeţe, au fost raportate adeseori date privind situaţia reală de fapt: proasta aprovizionare a populaţiei cu alimente de bază, lipsa curentului electric şi agentului termic în locuinţe, lipsa combustibililor, a materiilor prime, lipsa de medicamente, nemulţumiri că mulţi constructori erau detaşaţi în Bucureşti; s-a observat intensificarea legăturilor personale şi impersonale cu Ungaria, prezenţa în judeţ a unui număr sporit de turişti străini în tranzit, mai ales din URSS.
Raportările mergeau uneori chiar la nivel de comună ori sat: „Locuitorilor din comunele Vinţu de Jos şi Ciugud li s-au distribit în ultimul timp câte 250 ml ulei de persoană, fapt ce a stârnit nemulţmiri şi comentarii negative, apreciindu-se că aceste cantităţi sunt insuficiente, iar calitatea uleiului este foarte proastă. Nemulţumirile au fost generate şi de faptul că distribuirea uleiului s-a făcut condiţionat, cumpărătorii fiind obligaţi să dea în schimb diverse cantităţi de cartofi, ouă sau păsări”. Securitatea mai consemna că cineva din Sebeş (repetăm: toate numele din dosare sunt anonimizate) comenta: „Ieri am stat la coadă la ouă, dar bineînţeles că n-am ajuns. S-au dat în continuare pui, mai mult vrăbii, mortăciuni”.
Securitarea urmărea la amănunt şi îndeplinirea planului la export: de pildă din contractul de transformatoare mari cu Pakistanul, se urmărea periodic: câte bucăţi au ajuns în Pakistan, câte sunt sunt în drum spre Karachi şi pe ce nave, câte se găsesc în port şi câte pe standurile de producţie, ce întârzieri au loc şi din ce cauze. „Se impune luarea unor măsuri energice de urgentare a execuţiei şi expediţiei transformatoarelor restante, deoarece firme concurente din Bulgaria, Polonia şi China acţionează intens pe piaţă pentru a nu se mai prelungi acreditivul în favoarea ICE Eletroexport şi preluarea de către ei a restanţelor nelivrate, cu plata în barter, nu pe devize libere cum este contractul cu întreprinderea noastră”, conchide informarea Direcţiei de Contrainformaţii în Sectoarele Economice. Iarăşi realitatea ne obligă să constatăm că preocuparea Securităţii faţă de averea publică era cu totul alta decât atitudinea faţă de privatizările postrevoluţionare şi jaful extrem la care a fost supus ulterior poporul român.
Vedem la unii politicieni şi tineri ziarişti de azi o abordare romantică a industriei României de dinainte de ’89, când produceam aproape tot. Corect, fabricam zeci de mii de elemente, dar oglinda economiei ce părea atât de efervescentă era aceea a unui haos bine organizat şi prost condus. Securitatea raporta sute de avarii, de produse necorespunzătoare din diverse pricini tehnice sau din lipsa unor elemente din import, milioane de lei pierduţi din cauza întreruperilor energiei electrice la sectoarele calde din industrie, producându-se tone de rebuturi. Numai în 13 decembrie sunt raportate astfel de probleme la 651 de întreprinderi, dintre care 111 de interes republican, precum Combinatul Petrohimic Brazi, Întreprinderea 23 August, IMGB, 1 Mai Ploieşti, Rulmentul şi Tractorul Braşov, Electroputere Craiova, Ţevi Roman, Nicolina Iaşi, Autoturisme Piteşti – multe din aceste denumiri nespunând nimic conteporanilor. „În condiţiile unei ierni deosebit de geroase pentru această perioadă sunt afectate condiţiile de confort în creşe, cămine, spitale, instituţii de cultură şi învăţământ, precum şi în locuinţele cetăţenilor din majoritatea cartierelor Capitalei, cât şi din unele localităţi ale judeţelor Arad, Timiş, Satu-Mare, Iaşi, Covasna, Braşov, Argeş, Prahova şi altele, datorită temperaturilor reduse ale agentului termic şi apei calde furnizate şi ca urmare a presiunilor scăzute, în unele cazuri chiar la zero, a gazelor la bucătării, fapt ce determină comentarii negative şi nemulţumiri în rândul ppulaţiei” – se spune în aceeaşi notă.
Abundă informările economice care descriu uriaşele pierderi cauzate de întreruperile furnizării de energie electrică în Braşov şi Brăila, unde fonta se solidifică la suprafaţă în cuptoare şi produce gaze apte de a genera explozii. Un fugar în Ungaria, revenit la Braşov, se arată dezamăgit de efectele fugii sale: „În Ungaria totul e în fierbere (se apropiau alegerile prezidenţiale), dezbinarea este la modă, societatea este caracterizată prin decadenţă morală şi culturală. Comuniştii care s-au aflat la putere 40 de ani şi-au împărţit între ei averea, iar acum capitalismul, care încet încet se instaurează, încearcă să câştige totul din mâinile comuniştilor”.
În 5 decembrie Securitatea informează că la I.M. Sadu, sectorul II special, nu s-a mai dat, pentru ianuarie 1990, fila de plan pentru fabricarea produsului D-500 (pistolul mitralieră) şi pentru muniţie de infanterie, fapt ce va afecta activitatea în 4 secţii, 1.740 de muncitori, din care jumătate femei. „Pentru ca nemulţumirile apărute să nu degenereze în acte anarhice sau de dezordine”, securiştii propuneau contractarea altor produse apte de a fi fabricate în acele secţii, ori re-repartizarea muncitorilor în alte unităţi economice din judeţ. Asta în condiţiile în care, în Gorj, numeroase persoane au fost avertizate „pentru colportarea ştirilor tendenţioase transmise de posturile de radio străine şi manifestări ostile la adresa politicii partidului şi statului nostru”.
Multe rapoarte insistă asupra zonelor cu exploatări miniere, unde erau şi multe subiecte de raportat – de la accidente de muncă la incidente între salariaţi şi conducerile întreprinderilor. La Anina erau depistaţi cei care colportau emisiunile cu caracter revizionist ale Radio Budapesta. Interesant că majoritatea celor identificaţi sau atenţionaţi de Securitate erau membri de partid, iar tinerii, ai UTC. Totodată, era urmărită cu atenţie aprovizionarea minerilor cu bunuri de consum – cei care au trăit vremurile acelea ştiu că, în Harghita, raiul aprovizionării era Bălanul, unde cetăţenii care aveau prieteni, pile sau cunoştinţe mai făceau rost de câte o rudă de salam, de covoare sau carne. (Va urma)
