Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ziua Drapelului Naţional, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 11 mai 2024
Home » Societate » Ziua Drapelului Naţional, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc
Ziua Drapelului Naţional, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc

Ziua Drapelului Naţional, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc

  • Subprefectul Marius Ţepeluş: „Gândul meu sincer de astăzi este că încăpem toţi sub Tricolor, indiferent de limba pe care o vorbim, de etnia în care ne-am născut, atâta vreme cât respectul se manifestă printr-o atitudine corectă unul faţă de celălalt, cât vrem să clădim şi să valorificăm moştenirea noastră comună”

„Ziua Drapelului Naţional” – sărbătorită în fiecare an, din 1998, pe data de 26 iunie – a fost marcată, astăzi, şi în municipiul Miercurea-Ciuc, la Monumentul Ostaşului Necunoscut, printr-un Ceremonial militar de înălţare la catarg, la care au participat câteva zeci de persoane, alături de cei doi subprefecţi, Marius Ţepeluş şi Isabela Prodan, comanda garnizoanei, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate şi locale.

În cadrul evenimentului, subprefectul judeţului Marius Ţepeluş a evidenţiat că, practic, cu Tricolorul „începe istoria noastră modernă”.

„De 175 de ani de la declararea oficială ca drapel naţional, sub culorile sale, roşu, galben şi albastru, s-au petrecut primele noastre revoluţii, a fost arborat ca pavilion al primelor noastre nave, a însufleţit lupta paşoptiştilor, sub culorile sale armata română a trecut Dunărea pentru a obţine Independenţa de Stat şi a trecut munţii pentru desăvârşirea unirii tuturor românilor, a vegheat la căpătâiul celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în marile războaie şi, mai apoi, al eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989”, a arătat Marius Ţepeluş în alocuţiunea sa.

Acesta a mai subliniat că „încăpem toţi sub Tricolor, indiferent de limba pe care o vorbim, de etnia în care ne-am născut”.

„Gândul meu sincer de astăzi este că încăpem toţi sub Tricolor, indiferent de limba pe care o vorbim, de etnia în care ne-am născut, atâta vreme cât respectul se manifestă printr-o atitudine corectă unul faţă de celălalt, cât vrem să clădim şi să valorificăm moştenirea noastră comună.

Îţi doresc, Drapel românesc, ani mulţi, europeni. Ceruri senine şi oameni la fel. Să ai parte de fii şi fiice care te iubesc sincer şi neostentativ, care să te înalţe în inimile lor şi care să te mărturisească în fiecare zi prin credinţă şi prin muncă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cu această convingere sunt mândru să spun astăzi La Mulţi Ani Drapelului României, la mulţi ani şi dumneavoastră, dragi harghiteni”, a mai spus Marius Ţepeluş.

La Monumentul Ostaşului Necunoscut, după rostirea alocuţiunii, a urmat primirea Drapelului Naţional şi binecuvântarea dată de un sobor de preoţi, precum şi sărutarea Drapelului Naţional de către locţiitorul comandantului Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, colonel Viliam Pastor, în semn de recunoştinţă.

Manifestarea a continuat cu momentul înălţării pe catarg a Drapelului Naţional, în timp ce se intona vocal şi instrumental Imnul României şi s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, formată din efective ale Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita şi Penitenciarului Miercurea-Ciuc.

Înainte de începerea manifestării, drapelul naţional a fost sfinţit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea-Ciuc, după care a fost adus la locul desfăşurării ceremonialului. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.