Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ultima întâlnire a generalului Gheorghe Pop cu presa harghiteană | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Ultima întâlnire a generalului Gheorghe Pop cu presa harghiteană
Ultima întâlnire a generalului Gheorghe Pop cu presa harghiteană

Ultima întâlnire a generalului Gheorghe Pop cu presa harghiteană

 Fostul comandant al ISU „Oltul” a declinat funcţia de inspector general şi este singurul inspector şef care a fost decorat de către Casa Regală a României

Oficial, de la 1 iulie, comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita a fost schimbată: gen. Gheorghe Pop s-a pensionat, iar col. Stelian Cimpoieşu a fost împuternicit, pentru 6 luni, să îndeplinească atribuţiile inspectorului şef. Practic, ceremonia militară de predare-primire a comenzii unităţii va avea loc vineri, când, în jurul orei 12:00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc va avea loc şi un moment festiv.

Dar până atunci, fostul comandant al ISU „Oltul” Harghita, gen. (r) Gheorghe Pop a ţinut să se întâlnească pentru ultima oară cu presa, într-o atmosferă oficială, ocazie cu care a punctat câteva aspecte din cariera sa.

În cadrul unităţii din Miercurea-Ciuc a venit acum 21 de ani, iar din 2001, 6 ani mai târziu, a deţinut funcţia de inspector şef al ISU „Oltul” al judeţului Harghita.

„Încerc – spunea gen. (r) Gheorghe Pop – să las în urmă oameni pe care, consider, i-am sprijinit, i-am ajutat, i-am format şi care, sunt convins, vor duce mai departe ce împreună am construit în ultimii 15 ani. (…) Am încercat să respectăm cât mai corect legislaţia în vigoare, să o aplicăm, deşi, după cum bine ştiţi, în ultimii ani această legislaţie a fost tot mai abundentă”. Şi amintea de o întâlnire avută cu ministrul de Interne, Petre Tobă, când i-a prezentat volumul de acte normative care guvernează activităţile instituţiei: sunt 327 de acte normative.

„În toată această perioadă – continua fostul şef al ISU – la nivel naţional, unitatea din Miercurea-Ciuc a fost apreciată ca una din primele 5, din mai multe puncte de vedere: îndeplinirea misiunilor, stare şi practică disciplinară, gestionarea bunurilor materiale şi financiare, resurse umane. Din aceste puncte de vedere, am o satisfacţie totală că plec cu conştiinţa datoriei împlinite. Şi am spus întotdeauna: toate rezultatele n-au fost ale gen. Pop, au fost ale întregului colectiv de cadre, inclusiv personalul civil din această unitate – începând de la meseriaşul din Detaşamentul Miercurea-Ciuc şi terminând cu subsemnatul”.

Tot ca o prezentare a activităţii sale în cei 15 ani, fostul comandant al inspectoratului amintea de înfiinţarea a două gărzi de intervenţie, inclusiv cu echipaje SMURD, operaţionalizarea a 5 echipaje SMURD. Dar nu a uitat să precizeze colaborarea bună avută cu instituţiile judeţene şi în special cu cele ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, cu Sistemul de Gospodărire a Apelor, Garda de Mediu şi Protecţia Mediului.

O altă realizare este şi dezvoltarea Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Împreună cu consiliile locale şi cu Consiliul Judeţean s-a reuşit găsirea unei căi prin care aceste Servicii Voluntare să crească, astfel încât, în prezent, judeţul Harghita este pe primul loc din acest punct de vedere – atât ca operaţionalizare, cât şi ca dotare.

„În jur de 30% din intervenţii le execută Serviciile Voluntare. Sunt foarte bine pregătiţi, au început să înţeleagă toţi primarii rolul şi locul pe care îl au aceste Servicii Voluntare, fapt pentru care le-au sprijinit cu dotare, cu echipare, cu pregătire, cu participare la activităţi comune”, preciza gen. (r) Gheorghe Pop.

Acesta a amintit şi de cele 3 luni cât a fost detaşat inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov. A fost o perioadă, spunea gen. (r) Gheorghe Pop în care „am încercat să aplic – şi vă spun că se poate aplica legea, atâta timp cât nu există intervenţii din alte părţi”.

„Unii s-au speriat când au auzit că am mers acolo – continua acesta – alţii s-au bucurat, dar am reuşit să-i fac să înţeleagă că nu sunt omul negru şi că am mers acolo să-i sprijin şi să rezolvăm situaţia de criză. Am rezolvat-o, drept pentru care mi s-a solicitat insistent să rămân încă 6 luni, ca ulterior să fiu promovat inspector general. Am declinat atât perioada de încă 6 luni pentru Bucureşti, cât şi funcţia de inspector general din considerente strict personale şi am spus: sunt prea aproape de momentul pensionării ca să ocup o funcţie în care eu consider că trebuie să vină un om mai tânăr, dar nici prea tânăr, ca să aibă o anumită experienţă”.

Toate realizările nu au rămas fără o răsplată. Astfel, de-a lungul carierei sale, a fost avansat de 3 ori înainte de termen şi a fost decorat de două ori de către preşedintele României – în 2007 a fost distins, prin decret prezidenţial, cu „Ordinul Bărbăţie şi Credinţă în Grad de Cavaler”, iar în 2012, preşedintele i-a acordat „Ordinul Bărbăţie şi Credinţă – în grad de ofiţer cu însemn pentru militari”. De asemenea, este singurul inspector şef decorat de Casa Regală – în luna februarie i-a fost acordată „Crucea Casei Regale a României”, a doua distincţie în ierarhia Casei.

 Noul comandant: col. Stelian Cimpoeşu

Lângă fostul inspector şef al ISU „Oltul” al judeţului Harghita a fost prezent şi cel împuternicit să-i preia atribuţiile. Col. Stelian Cimpoeşu amintea faptul că a colaborat cu fostul comandant timp de 12 ani, timp în care a învăţat multe lucruri.

„Am învăţat că pentru a face orice, trebuie să-ţi aduni în jurul tău oameni, să lucrezi cu ei cot la cot şi atunci ai şi realizări – spunea col. Stelian Cimpoeşu. Şi asta voi încerca, să duc mai departe proiectele noastre începute, cu centrul de conducere şi coordonare, cu dispeceratul integrat, să încercăm să facem un pas înainte, cu puţinul pe care-l avem şi cu echipa mică din care am rămas – în comandă am rămas singur.

Lucrând, din 2000, pe partea de protecţie civilă, continuând ca şef serviciu, prim-adjunct, cunosc şi eu foarte bine judeţul Harghita, zona de competenţă, care sunt riscurile şi eu vă promit că vom colabora foarte bine, vom fi deschişi”.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.