Turism transdisciplinar în şcoala secolului al XXI-lea

0

Miercuri, 16 noiembrie, timp de patru ore, elevii Liceului Tehnologic „Joannes Kájoni” din Miercurea-Ciuc au demonstrat că disciplinele şcolare, combinate, conduc spre reale abilităţi de viaţă, iar recompensa unei astfel de munci poate aduce mari satisfacţii. Pentru că urmăreşte să dezvolte fiinţe umane capabile să se adapteze la o lume mereu în schimbare şi să folosească ceea ce au acumulat, acolo unde le este util, indiferent de domeniu, abordarea transdisciplinară, integrativă, a permis elevilor să ţintească performanţa în anumite discipline şi i-a invitat să depăşească graniţele acestora în aplicarea elementelor învăţate.

Aceasta a fost premisa sub semnul căreia a stat sesiunea de comunicări transdisciplinare din cadrul proiectului Turism transdisciplinar în şcoala secolului al XXI-lea”, finanţat de Consiliul Judeţean Harghita şi Fundaţia „Joannes Kájoni”. 51 de elevi, organizaţi în 18 echipe finaliste, au purtat publicul în călătorii ale cunoaşterii fascinante, prin proiecte susţinute ca nişte adevăraţi profesionişti, cu atât mai mult cu cât acestea au fost prezentate într-o altă limbă decât cea maternă (RO/HU/EN), pe teme care au avut la bază profilul şcolii, specializarea lor, dar mai ales în funcţie de domeniile lor de interes. Fiecare prezentare a cuprins cel puţin cinci domenii de cunoaştere diferite, alese de ei, însoţită fiind şi de un material în format digital interactiv. Activitatea sesiunii de comunicări a fost precedată de consiliere transdisciplinară şi de ateliere în care au fost implicaţi profesorii şcolii, pentru a le oferi modele de bune practici şi sprijin elevilor.

Proiectele elevilor, cu impact asupra comunităţii locale/regionale, multilingve şi multiculturale, au fost apreciate şi premiate cu carduri cadou de către un juriu alcătuit din profesori din şcoală şi din afara şcolii, dar şi din reprezentanţi ai comunităţii: managera agenţiei de turism „Boomerang Services”, doamna Janka Katalin, domnul profesor Ferencz-Salamon Alpár, director al Casei Corpului Didactic Harghita „Apáczai Csere János”, preşedintele Fundaţiei „Joannes Kájoni”, domnul Mozés Csongor, şi doamnele profesoare Darvas Gyöngyi, Nagy Ildikó şi Oanea Oana-Larisa.

Echipa de proiect, alcătuită din doamnele profesoare Oanea Oana-Larisa, Kiss Csilla (de specializare limba şi literatura română) şi Nagy Ildikó (de specializare matematică şi informatică), susţinută de conducerea liceului, prin doamna directoare Sükösd Annamária şi domnul director adjunct Oanea Sergiu-Manuel, le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest proiect inedit care, astfel, încheie lista celor trei proiecte desfăşurate anul acesta cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita (90%) şi al Fundaţiei şcolii (10%), în valoare totală de peste 15.500 de lei.

Prof. dr. Oana-Larisa OANEA

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *