Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (23)

Torturaţi, împuşcaţi, răstigniţi, cu ochii arşi şi unghiile scoase pe viu…

• Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Aţi folosit de câteva ori, domnule profesor, expresii de genul cruzime asiatică ori sălbăticie asiatică, sintagme pe care rar le găseşti în gura unui istoric. Sunt ele justificate?

– Cu vârf şi îndesat. Noi ne-am obişnuit să trecem mereu cu vederea gesturi atroce, inumane, până şi episodul trecut, care vorbea despre crimele în masă, l-am tratat aproape statistic. Ştiţi cum se zice: când ucizi un om este o tragedie, când ucizi o sută de mii este statistică. Biroul Contrainformaţii al Secţiei a II-a a Marelui Stat Major al Armatei Române a alcătuit un Studiu documentar asupra atrocităţilor comise de unguri faţă de populaţia română din Ardeal în timpul de la 1940-1945, dar trebuie să fii bărbat să-l poţi parcurge. Numai până în octombrie 1941, în zona ocupată de armata horthystă au avut loc 771 de schingiuiri, 3.373 de bătăi şi 13.359 de arestări. Arestarea însemna cel mai ades bătaie, schingiuire şi apoi moarte.

– M-am tot întrebat: cum poţi, în calitate de militar, să ucizi o femeie, să-i spinteci burta şi să-i scoţi copilul nenăscut cu baioneta. Nu ştiu, e greu de conceput…

– Oamenii ăştia au călcat cu cizmele onoarea militară şi toate legile războiului. Dar gândiţi-vă că uneori acest comportament oribil aparţinea civililor, vecinilor tăi, împreună cu care ai trăit 20-30 de ani şi pe care-i considerai semeni demni de respect. Documentul pe care l-am citat mai înainte conchide de altfel că „toate manifestările ungurilor faţă de populaţia românească din acest teritoriu au fost animate numai din dorinţa de a răzbuna o pretinsă nedreptate istorică ce i s-ar fi cauzat prin Tratatul de la Trianon şi de ura implacabilă împotriva a tot ceea ce este românesc, întreţinută şi transmisă timp de veacuri printr-o intensă propagandă şovină. Ungurii revizionişti, şovini, iredentişti, răzbunători şi provocatori din fire, nu au cunoscut nici limită, nici scrupule în calea realizării ideii înfăptuirii Ungariei Milenare, la care să se încorporeze întreaga Transilvanie, curăţată, dacă este posibil, complet de elementul românesc existent în acest teritoriu. Aceştia sunt oamenii, sentimentele şi ideile a căror manifestare, influenţată de diferite evenimente politico-militare, s-a concretizat în faptele odioase inserate în tabelele anexă”.

– Tabele care ocupă partea cea mai însemnată a studiului. Ce conţin ele?

– De pildă fapte precum: la 10 septembrie, a doua zi după intrarea trupelor maghiare în Huedin, protopopul ortodox Aurel Munteanu a fost luat de pe stradă de un ofiţer ungur în timp ce se ducea la o înmormântare şi a fost schingiuit 4 ore într-un chip fioros: bătut cu pumnii şi ciomegele până ce a căzut la pământ, i s-a smuls părul şi barba cu carne cu tot, i-au fost frânte oasele şi răsucite mâinile, iar unul din asasini, Budai Janos-Gyepü, i-a înfipt în gură, de mai multe ori, o cârjă de fier ruptă, având capătul cu aşchii, până ce i-a ieşit prin ceafă. Alături a fost ucis şi gardianul Nicola Gheorghe, cadavrele fiind aruncate la marginea oraşului, într-o râpă din hotarul moşiei contelui Banffy Nicolae. Tot în septembrie ţăranul Ion Pantea a fost ucis de soldaţi unguri care i-au tăiat arterele de la mâna dreaptă, apoi i-au înfipt baioneta în piept în faţa fetelor lui, Lenuţa şi Mărioara, care s-au salvat prin fugă. În 3 noiembrie 1940, o bandă de unguri din comuna Viştea (Cluj) au tăiat cu securea capul tânărului Ciocănaş Ion în văzul surorii sale mai mici. La 5 septembrie 1940, opt flăcăi unguri l-au prins pe tânărul Costea Emanoil, l-au ciopârţit cu cuţitele şi l-au zdrobit cu ciomegele. Crezându-l mort, l-au dus lângă linia ferată, unde asasinii au încercat cu chibrituri ţinute în faţa gurii să verifice dacă Emanoil mai respiră. Revenindu-şi, acesta a ţipat, fapt pentru care călăii i-au smuls limba din gură, i-au ars ochii, apoi l-au înjunghiat. L-au înhumat sumar, un picior rămânându-i descoperit. În 12 septembrie acelaşi an Ilie Ţepeş, pădurar în Bicazul Ardelean, chemat la comandamentul militar maghiar din Ditrău, care era instalat în localul primăriei, a fost zdrobit în bătăi, ciopârţit cu cuţitul, apoi aruncat pe fereastră de la etaj. Cadavrul a fost lăsat două zile în stradă, la vederea publicului.

– Cum poate fi cineva schingiuit până la moarte, cu copii de faţă? Ce distanţă este între 1940 şi Evul Mediu?

– În unele cazuri Evul Mediu era mai blând şi judecăţile de atunci mai aproape de logica umană. Mai trebuie spus că toate crimele şi atrocităţile din 1940 s-au produs complet în afara justiţiei, fără nici o judecată! Iată cum decurgeau lucrurile: în 7 septembrie 1940 soldaţii unguri au arestat fără nici un motiv 20 de bihoreni care se aflau la munca câmpului, i-au dus într-un cimitir părăsit, unde i-au bătut cu patul puştilor, le-au legat mâinile la spate cu sârmă şi i-au întrebat dacă vor să fie împuşcaţi sau spânzuraţi. La întrebarea „Pe cine vreţi să executăm mai întâi”, Ilie Bodnar a răspuns: „Pe mine”. Întrebat de motiv, Ilie a răspuns: „Ca să nu-mi văd copiii morţi”. Avea doi copii de faţă.

În 14 septembrie, un grup de 40 de români din Tirimia (judeţul Mureş) au fost schingiuiţi cu o sălbatecă cruzime de soldaţi unguri şi de o bandă de civili. Unora, inclusiv unei femei, li s-au bătut spini în palme, alţii au fost oribil mutilaţi. În octombrie 1940, David Salanţa, agricultor din localitatea Gelu (Satu Mare) a fost arestat de jandarmii unguri, legat de coada unui cal şi târât pe pământ până la capătul comunei, unde era o cruce. A fost răstignit şi bătut sălbatec. Căian Nicolae din Foleşti (Cluj) a fost bătut cu bastoane cu cuie de fier, încât nu mai era de recunoscut. Dus la postul de jandarmi, i s-au smuls unghiile de la mâini şi de la picioare, apoi a fost aruncat în temniţa Tribunalului Cluj. Vina lui? Se refugiase în România şi venise noaptea să-şi ia hainele…

În 10 septembrie restauratorul Iosif Cristea din Salonta a fost schingiuit până la moarte de soldaţii unguri. Alexandru Sărăţeanu, funcţionar la Primăria Oradea, a fost închis şi timp de 5 zile n-a primit mâncare. A şasea zi a fost schingiuit 3 ore şi închis din nou. După 10 zile a fost torturat 4 ore, i s-au smuls unghiile de la mâna dreaptă cu cleştele, apoi a fost bătut la tălpi şi fluierele picioarelor, după care au sărit pe el cu cizmele. În 15 septembrie 1940, preotul Onofrei din Cluj a fost ridicat din casă în bătăi crunte, urcat în turnul şi podul bisericii pentru a arăta mitralierele şi bombele care ar fi fost ascunse acolo. Negăsindu-se nimic, preotul a fost strangulat cu o curea şi spânzurat cu o sârmă, care s-a rupt, ofiţerul ungur înjurând continuu preoţii români şi pe episcop. A fost bătut tot timpul până la gară şi expulzat. E de presupus că un „prieten” ungur l-a reclamat. Era atât de simplu să scapi de un adversar: îl pârai că are arme şi gata. Nu mai trebuia nici o dovadă pentru ca acela să fie ucis ori torturat.

La Belin, în actualul judeţ Covasna, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, un numeros grup de români, bărbaţi, femei şi copii, au fost ridicaţi de la casele lor şi duşi într-un şopron, unde soldaţi şi civili unguri îi băteau cu ciomege de stejar verde, anume pregătite. Din şopron victimele erau târâte într-o magazie, unde începea altă serie de torturi. Lui Iosif Bucur i-au jupuit pielea de pe spate, lui Alexandru Păcurar i-au rupt o mână şi i-au spart capul, lui Eugen Morar i-au sfărâmat braţele, Mihai Păcurar a fost ciopârţit cu cuţitele. La Zagon, preotul Ion Cioară a fost bătut în stradă de o bandă de civili, unul provocându-i o rană gravă la cap cu coasa. Epitropul bisericesc Mihai Marin din Valea Mare, pe atunci judeţul Trei Scaune, a fost bătut de o bandă de militari şi civili până a rămas fără dinţi. La Suncuiuş (Arad), în februarie 1941 jandarmii au intrat în casa lui Gavrilă Cebec. Toţi maturii familiei au fost bătuţi crunt, iar unei copile de 4 ani i-au turnat petrol pe cap şi i-au dat foc. Tatăl s-a repezit să-l stingă şi a fost zdrobit cu patul armelor.

– Eu zic să încheiem aceste relatări pentru că, vorba vechilor comunişti, nu fac bine nici la psihic, nici „relaţiilor frăţeşti”, cum scria în Scânteia fostul meu coleg Jancsi Kiss, care în primele zile ale Revoluţiei a scos o publicaţie antiromânească mai infectă decât coronavirusul. „Evenimente politico-militare” care favorizează „fapte odioase”, cum bine aprecia studiul documentar amintit la începutul acestor rânduri… (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii