Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Toamna, după must… | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Toamna, după must…
Toamna, după must…

Toamna, după must…

…vinurile bune sunt îmbuteliate la locul de producţie. Aşa susţin specialiştii, cei care ne ajută să le şi identificăm mai uşor pe raft, acolo, în magazine

Cu ceva timp înainte de culesul viilor, mai exact în 2 august, au intrat în vigoare Normele metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, nr. 164/2015.

Fără a-mi propune să mă opresc asupra lor, mai ales că Harghita nu este judeţul în care podgoriile să domine lumea vegetală, voi încerca totuşi să supun atenţiei dumneavoastră una dintre noutăţile aduse în domeniu, cu privire la clasificarea vinurilor în funcţie de calitate.

În această idee m-am adresat d-lui ing. Máthé György, coordonatorul Inspecţiei de Stat Harghita şi colegului său, ing. Orbán István, inspector de specialitate, cu rugămintea de a-mi prezenta exact şi succint ceea ce cred dumnealor că i-ar putea fi de folos unei persoane mai puţin avizate, în demersul ei de a achiziţiona o butelie de vin pentru o masă în familie.

Şi iată ce aveam să aflu: vinurile cele mai bune, cu denumire de origine controlată (DOC) au trecute pe etichetă podgoria şi soiul, provin dintr-o regiune viticolă consacrată (Murfatlar, Jidvei, Cotnari, Recaş, Miniş etc.), au pe sticlă o hologramă şi, obligatoriu, sunt îmbuteliate la locul de producţie.

Ele sunt urmate de vinurile cu indicaţie geografică, care au inscripţionat pe etichetă soiul, zona viticolă şi holograma, mai puţin podgoria, ceea ce face diferenţa faţă de cele aflate în prima categorie.

Pe locul al III-lea figurează vinurile varietal, denumire înscrisă pe etichetă, cu denumire de soi/soiuri, în a căror compoziţie trebuie să intre 85 la sută din soiul principal, iar pe al IV-lea se situează ceea ce, până la detaliile apărute în normele metodologice, era cunoscut ca „Vin de masă”, iar acum este cunoscut simplu „Vin”.

Presupunând că citind aceste rânduri vă va fi mai uşoară alegerea, trec şi la preţ, gândindu-mă, ca tot omul, că între el şi calitatea licorii din butelie există o corelaţie. „Da, aşa ar fi normal, numai că preţul este influenţat de foarte mulţi alţi factori, începând cu comerciantul şi terminând cu vinurile de import, de multe ori mai ieftine decât cele româneşti, pentru că în ţările din care sunt aduse viticultorii beneficiază de subvenţii consistente”.

Asta mi-au spus interlocutorii mei şi eu chiar îi cred, mai ales că au şi suficientă experienţă în materie de vinuri, respectiv controale, de la prelevarea de probe, până rezultatele finale obţinute în laboratoarele de analiză, recunoscute la nivel naţional ca fiind dintre cele mai performante.

Referitor la vinurile din producţia anului în curs, sublinia ing. Orbán, potrivit datelor de până acum, din punct de vedere calitativ, acumulările de zaharuri din struguri sunt proprii obţinerii unor vinuri bune, iar din punct de vedere cantitativ creşteri ale producţiei de struguri s-au înregistrat în zona Vrancei, pe podgoriile din Iaşi, Cotnari, Huşi, precum şi pe cele din Banat şi Transilvania, în Dobrogea şi în Oltenia, zone afectate puternic de seceta de peste an, scăderile fiind apreciabile.

Ce va urma sub aspectul valorificării încă nu ştim, dar ştim, din „evidenţele producătorilor făcute publice, că, în urmă cu un an, România a exportat vinuri în valoare de aproximativ 22 milioane de euro şi a importat în valoare de aproape 43”. Unde am vândut şi de unde am cumpărat? Din câte am înţeles, principala piaţă de export a fost Marea Britanie, urmată de China, vinurile spaniole şi cele din Republica Moldova fiind licorile preferate pentru import.

Cu speranţa că într-o bună zi, prin investiţiile făcute în domeniul viticol situaţia se va schimba în favoarea exporturilor, inginerul Máthé vă recomandă să alegeţi cu atenţie vinurile cele mai bune, potrivite pentru o reuniune în familie, fără a uita că între calitatea lor şi preţ, de multe ori, nu există nici o corelaţie, dovadă că un vin varietal poate costa, dacă se bucură de căutare, mai mult decât un vin cu denumire de origine controlată, uşor de identificat pe raft având în vedere datele de pe etichetă şi holograma. Şi asta doar pentru că vânzătorul a decis să ridice preţul celui dintâi, numai pentru că lumea îl cumpără!

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. That’s a cunning answer to a chlilengang question

Leave a Reply to Retta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.