TITU MAIORESCU – 175 de ani de la naştere | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 18 octombrie 2021
Home » Cultură » TITU MAIORESCU – 175 de ani de la naştere
TITU MAIORESCU – 175 de ani de la naştere

TITU MAIORESCU – 175 de ani de la naştere

 

Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama sa, născută Maria Popazu, era sora cărturarului episcop al Caransebeşului, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de ţăran transilvănean, din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar îşi luase numele de Maiorescu, pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

Între 1846-1848, Titu Maiorescu este elev al Şcolii primare din Craiova. În 1848 pleacă cu mama şi sora sa Emilia, la Bucureşti, Braşov şi apoi la Sibiu. Sub protecţia lui Avram Iancu, familia ajunge la Blaj în decembrie 1848, apoi revine la Braşov, unde rămâne câţiva ani.

În septembrie 1851, familia Maiorescu se stabileşte la Viena, unde tatăl său era salariat al Ministerului de Justiţie. Urmează cursurile Academiei Tereziene, începând redactarea „Însemnărilor zilnice” ţinute până în iulie 1917, în 42 de caiete, aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române şi Bibliotecii Naţionale Bucureşti. În decembrie 1860 îşi ia licenţa în Litere şi Filozofie la Sorbona, prin echivalarea doctoratului susţinut la Giessen în Germania. În 1862 devine profesor la Universitatea din Iaşi şi director al Gimnaziului Central din acelaşi oraş. Din septembrie 1863 este ales rector al Universităţii din Iaşi pe o perioadă de 4 ani, iar în octombrie 1863 este numit director al Şcolii normale „Vasile Lupu” din Iaşi. Predă aici pedagogia, gramatica română, psihologia şi compunerea. Iniţiază pentru prima oară în ţara noastră practica pedagogică a elevilor, printre care se număra şi marele povestitor Ion Creangă.

El a cunoscut la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă: profesor universitar la 22 de ani, decan şi rector la 23 de ani, academician la 27 de ani, ministru la 33 de ani.

A fost mentorul Societăţii literare „Junimea”, înfiinţată la Iaşi, în 1864. A scris cea mai mare parte a cuvântului introductiv al primului număr, din 1 martie 1867, al revistei „Convorbiri literare”, unde publică în următorii ani studii şi articole, cu un larg răsunet în cultura timpului. A sprijinit material şi moral un mare număr de scriitori şi oameni de ştiinţă, aflaţi la începuturile activităţii lor: Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, George Coşbuc, Spiru Haret, Petre P. Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru, Simion Mehedinţi ş.a. De Mihai Eminescu s-a ocupat în mod special. A alcătuit cea dintâi ediţie a versurilor lui, drepturile de autor au fost folosite pentru îngrijirea poetului, iar după moartea acestuia, la înfiinţarea unei burse pentru studenţii merituoşi.

Din anul 1874 părăseşte Iaşul, stabilindu-se la Bucureşti. A fost profesor de logică la Universitatea din Bucureşti, al cărei rector a fost în perioada 1892-1897. Maiorescu a contribuit la crearea celei mai importante manifestări unitare de spirit critic în literatura noastră „Noua direcţie”, a îndrumat literatura către realitatea autohtonă, pe care o dorea transpusă într-o haină artistică originală. A militat pentru o largă deschidere către cultura europeană, cerând însă o receptare critică şi nu o imitaţie servilă – teoria „formelor fără fond”.

Titu Maiorescu a activat intens şi în viaţa politică. Membru al Partidului Conservator, preşedinte al acestuia în anii 1913-1914, va ocupa în mai multe rânduri funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în perioada 1874-1891. În această calitate alcătuieşte un proiect pentru reorganizarea învăţământului rural, introduce limba română ca materie de studiu în licee, se ocupă de organizarea învăţământului superior politehnic.

Din decembrie 1910 devine ministru de Externe, pentru ca în perioada martie 1912 – decembrie 1913 să fie primul-ministru al României. A fost preşedintele Conferinţei de pace, în urma războaielor balcanice, încheiată prin Pacea de la Bucureşti, la 10 august 1913.

Filosof, estetician, critic literar şi om politic, Titu Maiorescu a fost un adevărat „spiritus rector”, impunându-se prin întreaga sa activitate ca unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură români din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primii ani ai secolului XX. S-a stins din viaţă la 18 iunie 1917, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti, alături de tatăl său.

Istrate Valentin,

Serviciul Judeţean Harghita al Arhivelor Naţionale

 

 

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Mă bucur că marele nostru cărturar ieșean este omagiat în paginile jurnalului dvs.

Leave a Reply to Cuza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.