Se apropie deznodământul în afacerea dubioasă de milioane de euro „Bunurile Private din Ciuc”

Instanţa urmează să tranşeze problema: are sau nu dreptul Asociaţia Composesorală să solicite miile de hectare de pădure şi multele imobile pe care le revendică?

După aproximativ 17 ani de procese, afacerea dubioasă „Bunurile Private din Ciuc” se apropie de un deznodământ. Tribunalul urmează să se pronunţe în această chestiune, trebuind să decidă dacă Asociaţia Composesorală „Bunurile Private din Ciuc”, înfiinţată de nişte persoane fizice din judeţ, în frunte cu politicienii maghiari, are sau nu dreptul să solicite şi să primească miile de hectare de pădure şi alte multe imobile pe care le revendică, susţinând că sunt continuatorii fostei Regii publice cu acelaşi nume, înregistrată în anul 1946.

În acest caz, Judecătoria Topliţa s-a pronunţat deja, de două ori, ultima dată în 20 iulie 2016, susţinând că Asociaţia Composesorală „Bunurile Private din Ciuc” nu are calitate procesuală activă şi, în consecinţă, nu are dreptul să solicite şi să primească bunurile respective.

Deoarece în decursul timpului am scris de nenumărate ori despre acest proces, şi pentru că nu dorim să ne repetăm, în continuare vom reda o parte din argumentaţia prof. univ. dr. emerit Ioan Sabău-Pop, de la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, dar şi membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, cuprinsă în lucrarea „O analiză istorică şi juridică privind evoluţia regimului juridic al proprietăţii cunoscute sub denumirea Bunurile private din Ciuc”, studiu publicat în Acta Carpatica II – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, în anul 2015.

După care vom prezenta, încă o dată, şi o parte din punctele de vedere ale reprezentantului Asociaţiei Composesorale, Biró Albin, tot încercând să nu ne repetăm.

Înainte de acestea vom aminti doar că Asociaţia Composesorală „Bunurile Private din Ciuc” a fost înfiinţată de mai mulţi lideri politici ai UDMR în anul 2000, iar în 2002, aceeaşi instanţă, Judecătoria Miercurea-Ciuc, a declarat-o „în mod surprinzător” continuatoarea Regiei Publice Comerciale Bunurile Private din Ciuc, persoană juridică de drept public.

Totuşi, mai multe hotărâri definitive ale Curţii de Apel Târgu Mureş argumentează exact contrariul, susţinând că Regia Publică Comercială ,,Bunurile Private Ciuc”, înfiinţată în 1946 pentru a administra bunurile Persoanei Juridice „Bunurile Private Ciuc”, avea calitatea de persoană juridică de drept public. Iar nou-înfiinţata asociaţie composesorală este persoană juridică de drept privat. „În afară de faptul că s-au declarat continuatorii fostei Asociaţii Composesorale Bunurile Private din Ciuc, reprezentanţii reclamantei nu au prezentat nici un argument care să le confirme susţinerea şi cu toate acestea Judecătoria Miercurea-Ciuc în mod cu totul surprinzător a constatat, prin sentinţa civilă nr. 1321 din 13 iunie 2002, că reclamanta este aceeaşi persoană juridică Bunurile Private din Ciuc menţionată în Legea nr. 765 din 28 septembrie 1946. Reclamanta nu este persoana juridică a cărei activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989, ci o persoană juridică nou-înfiinţată. (…) Preluarea denumirii nu înseamnă identitatea persoanei juridice. Reclamanta (n.n. – Asociaţia Composesorală Bunurile Private din Ciuc) nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor a căror revendicare o solicită prin acţiune”, se arată, printre altele, într-o motivare a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Şi încă un aspect important, cele mai multe proprietăţi revendicate de Asociaţia Composesorală sunt în zona de nord a judeţului, pe raza comunelor Tulgheş, Corbu şi Bilbor, şi reprezintă printre ultimele suprafeţe forestiere din judeţ.

„Se revendică ca fiind continuatoarea Persoanei Juridice Bunurile private din Ciuc, ceea ce este un fals grosolan”

În continuare, aşadar, vom reda din lucrarea prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, în care susţine că „Asociaţia Composesorală Bunurile Private din Ciuc” se revendică ca fiind continuatoarea Persoanei Juridice „Bunurile Private din Ciuc”, „ceea ce este un fals grosolan”. Iar argumentele invocate sunt:

„În primul rând, persoana juridică necunoscută în anul 1934, înfiinţată prin lege în anul 1946, este o persoană juridică de drept public. În regimul juridic de atunci, persoanele juridice de drept privat – asociaţii, fundaţii, sindicate – se înfiinţau în baza Legii nr. 21/1924 de către instanţele judecătoreşti, la fel şi persoanele juridice private cu activitate economică potrivit normelor dreptului comercial.

Continuatoarea unei persoane juridice de drept public poate să fie tot o persoană juridică de drept public, înfiinţată în aceleaşi condiţii: prin lege sau prin act administrativ al unei autorităţi publice competente.

În al doilea rând, Asociaţia Composesorală Bunuri Private Ciuc nu reprezintă decât o asociere de denumire, nicidecum continuarea celei din 1946. Nu este clarificat cum a fost desfiinţată persoana juridică Bunurile Private din Ciuc, dacă a fost desfiinţată prin lege sau prin act administrativ al unei autorităţi delegate să o facă, totul este legal, pentru că cine fondează o persoană juridică poate să şi dispună încetarea, desfiinţarea acesteia, regimul juridic este unitar şi simetric.

Dacă o persoană juridică de drept public, deci aparţinând statului, a fost desfiinţată de autoritatea care a înfiinţat-o, nu se poate ca ulterior două persoane fizice particulare să dispună reînfiinţarea acesteia în regim de drept privat. Este adevărat că cei care au speculat această aşa-zisă reînfiinţare sunt persoane cu implicare politică şi chiar decidenţi politici, este de recunoscut că au recurs la o ilegalitate şi au exploatat inconştienţa justiţiei, în acest caz. Dar cu toate acestea se poate considera ca valabilă din punct de vedere legal exclusiv faptul că Asociaţia este o persoană juridică de drept privat şi că nu are nici o legătură cu persoana juridică de drept public anterioară, că nu poate astfel să revendice bunurile pe care le-a avut aceasta în proprietate şi în folosinţă.

Ea poate să aibă un obiect de activitate pe care să îl realizeze, însă trebuie să fie altul decât cel al persoanei juridice de drept public anterioară cu care nu poate avea nici o legătură.

De reţinut că, în urma Constituţiilor din anul 1948 şi 1952, patrimoniul său a devenit din public în proprietate de stat caracterizat ca atare în toate situaţiile.

În ceea ce priveşte restituirea bunurilor, care au devenit proprietate de stat sau cooperatistă, pot să fie restituite exclusiv cele preluate abuziv de la particulari.

Or, presupunând că patrimoniul persoanei juridice publice Bunurile Private din Ciuc au fost trecute în proprietatea statului, trecerea s-a făcut din proprietate publică, şi nu privată.

În al treilea rând, prin Legea nr. 765/1946, când la solicitarea insistentă a MADOSZ (azi UDMR) s-a înfiinţat persoana juridică de drept public, referinţa legii este că «s-a înfiinţat pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social şi cultural al acelei populaţii», adică a locuitorilor din judeţul Ciuc, inclusiv a populaţiei româneşti sau de altă etnie, chiar dacă nu au fost toţi maghiarizaţi. Nu mai este cazul de a face trimitere la sintagma «grăniceri secui», pentru că nu mai există de peste un secol. Nu se leagă destinaţia pe care o aveau acele bunuri în vechime, mai precis sec. XVIII.

În al patrulea rând, refuzul autorităţilor locale, în speţă comisiile locale şi Direcţiile Silvice din judeţele Harghita, Bacău şi Neamţ, unde (…) au solicitat peste 22.000 de hectare de pădure, este cu totul justificat. La fel, instanţa, în primul parcurs procesual (n.n. – una din deciziile Curţii de Apel Târgu Mureş), a reţinut corect că simpla denumire nu înseamnă şi identitatea acelei persoane juridice, demersul este nefondat.

O restituire suspectă

În al cincilea rând, s-a realizat însă o breşă, deoarece Consiliul Judeţean Harghita a retrocedat un orfelinat, o clădire imensă către asociaţia celor doi politicieni. Este vorba de imobilul de peste 30 mii mp (cu tot cu teren) la ieşirea din municipiu (n.n. – Miercurea-Ciuc), botezat GIMNASIUM – Şumuleu, considerăm că ar putea fi cel mai mare gimnaziu din România. Este o restituire suspectă, pentru că asociaţia (…) nu este îndreptăţită, nu are calitate procesuală activă să pretindă acest imobil cu titlul că a fost preluat abuziv de Statul Român de la Asociaţie. (…) Imobilul a fost expropriat în puterea Legii reformei agrare din anul 1921 (art. 6 din Legea din 1946), de unde rezultă că este discutabil dacă ar fi putut face obiectul proprietăţii chiar a persoanei juridice din 1934 şi 1946, el fiind dintotdeauna «bun public», inclusiv când s-a predat de Ungaria către Statul Român, fiind edificat de stat.

În fine, este de observat că în demersurile publice şi în instanţă, cei doi politicieni (n.n. – referire la doi dintre cei ce au înfiinţat Asociaţia, dar care în prezent nu se mai află în conducerea ei, după cunoştinţele noastre) fac apel la consideraţiile din Raportul lui Zăroni – ministrul Agriculturii în Guvernul Petru Groza. Foarte interesant, dacă nu cinic, că se apelează tocmai la opiniile comuniştilor atât de blamaţi în alte situaţii de către aceşti reprezentanţi autentici ai democraţiei. Este criticat legiuitorul agrar din anul 1921, care «încă nu înţelegea chemarea vremei…», de unde desprindem concluzia că o înţelegea tov. Zăroni, Ana Pauker şi Luka Lázló, Walter Roman, Nikolski şi camarila regelui, iar acum reclamanţii.

De unde rezultă că nu s-a schimbat nimic în doctrina iredentistă de slăbire a Statului Român, indiferent sub ce emblemă, scopul exprimat al antiromânismului manifest rămâne acelaşi rezultă fără echivoc şi din simulacrul «revendicatorilor», care fiind şi politicieni împărtăşesc şi doctrina anului 1946.

Reproşul adus public de politicienii promotori ai acestei revendicări frauduloase că se dă un tratament diferenţiat faţă de zonele grănicereşti din Năsăud, unde s-a restituit celor 42 comune grănicereşti din judeţul Bistriţa şi 2 comune din judeţul Mureş, peste 160.000 ha de pădure încă în anul 1999, nu se justifică, pentru că nu există identitate între cele 2 situaţii, decât că şi unii (secuii) şi alţii (năsăudenii) au făcut parte din regimente grănicereşti ale imperiului habsburgic şi atât.

Năsăudenii au fost împroprietăriţi, aşezările lor au fost împroprietărite ca obşte respectându-se tradiţiile obştei, în feudalism românii aveau proprietatea devălmaşă a satelor ca o reminiscenţă a vechiului jus valahicum. Din timpul împăraţilor Maria Tereza şi Iosif al II-lea, în zona grănicerilor năsăudeni a existat continuitate în privinţa stăpânirii şi administrării pădurilor care li s-au dat şi s-au organizat în composesorate, nu au avut loc fluctuaţii nici după anul 1784 (Răscoala lui Horea), care se pare că nu a avut ecou până la ei, nici la 1848, ei au apărat imperiul şi pe împărat, au dat ostaşi în armata regulată austriacă (regimentul condus de colonelul Urban, duşman de moarte al secuilor, care au pârjolit Reghinul pentru că l-a încartiruit pe colonelul Urban).

Faţă de năsăudeni, situaţia este cu totul alta în privinţa Regimentului secuiesc, care au primit doar uzufructul

Situaţia este cu totul alta în privinţa Regimentului secuiesc, care au primit doar uzufructul, folosinţa ca o compensaţie a serviciului grăniceresc. Era un teritoriu necunoscut la început, deşi râvnit de imperiali (a aparţinut Moldovei, care nu a fost consultată, decizia a luat-o Rusia ţaristă şi Turcia), nu aparţinuse în proprietate înainte secuilor, cum a fost cazul năsăudenilor. (…) Astfel că nu se poate în zilele noastre să ne întoarcem la rânduieli feudale de la 1466 sau 1517, după cum scrie Raportul lui R. Zăroni, redescoperit ca progresist şi însuşit de «democraticul» UDMR al zilelor noastre, mai precis de cei doi politicieni fondatori ai Asociaţiei Composesorale. Este de recunoscut că au acţionat cu multă abilitate, au speculat în hăţişul nostru legislativ, care mai poate genera în plus un caz de fals istoric, încă o surpriză cu o gravitate de proporţii.

În fine, cum s-a semnalat de cei care sunt preocupaţi de fenomen, persoanele care se revendică ca fiind îndreptăţiţi la ce numim «Bunurile Private din Ciuc», nu este în discuţie o persoană juridică privată a cărei activitate ar fi fost interzisă de comunişti şi bunurile confiscate, pe de o parte, nici asemănarea cu grănicerii năsăudeni nu se potriveşte, pe de altă parte.

Bunurile solicitate (pădurile, păşunile, pământurile arabile) aparţin unor comune (unele împroprietărite în anul 1923): Corbu, Bilbor, Tulgheş şi din judeţele Neamţ, Bacău, unde majoritatea populaţiei este de origine română, adică în termeni tradiţionali aparţin locuitorilor şi obştilor de acolo. Or, două persoane fac toate demersurile pentru a fi luate de la aceste comunităţi, iarăşi ar fi o întoarcere la vechi rânduieli feudale existente cu trei secole în urmă prin obturarea unor interese legitime şi sărăcirea unor comunităţi ale căror îndeletniciri tradiţionale sunt lucrul la pădure şi creşterea animalelor”.

Vicepreşedintele Asociaţiei Composesorale: „E clar, singura care are dreptul să recunoască continuitatea este judecătoria la care această entitate a fost înscrisă”

O discuţie lungă am avut cu vicepreşedintele Asociaţiei Composesorale „Bunurile Private din Ciuc”, Biró Albin, pe această temă, care bineînţeles că susţine dreptul istoric al entităţii asupra bunurilor respective. În continuare vom arăta doar anumite aspecte susţinute de Biró Albin, în condiţiile în care un punct de vedere extins al acestuia a fost publicat deja.

Referindu-se la hotărârile Curţii de Apel Târgu Mureş, vicepreşedintele Asociaţiei susţine că doar Judecătoria Miercurea-Ciuc se putea pronunţa cu privire la faptul că actuala asociaţie este sau nu continuatoarea fostei entităţi „Bunurile Private din Ciuc”, din 1946. „E clar, singura care are dreptul să recunoască continuitatea (n.n. – Asociaţiei) este judecătoria la care această entitate a fost înscrisă”, a spus Biró Albin, făcând referire la un act normativ din anul 1999. „Curtea de Apel Târgu Mureş, în anul 2002, nu a fost investită sub nici o formă să clarifice continuitatea noastră. Deoarece pentru acest scop a fost învestită în mod exclusiv şi legal numai Judecătoria Miercurea-Ciuc”.

Vicepreşedintele entităţii susţine că pentru înfiinţarea Asociaţiei pe care o reprezintă au fost urmaţi toţi paşii legali, existând cele două hotărâri ale Judecătoriei Miercurea-Ciuc şi nu înţelege cum poate să spună cineva că s-a ocolit legea. Şi se întreabă, în continuare: „Cum poate ignora, oricine, în orice moment, o hotărâre definitivă”.

În acest sens, acesta a declarat că vor fi depuse denunţuri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a semnala nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, în prezent fiind pe rolul mai multor instanţe de judecată 15 procese, prin care se cer suprafeţe forestiere (circa 8.400 ha) şi imobile de către Asociaţia Composesorală. Acesta susţine că „aceste bunuri, în mod normal, trebuie să servească moştenitorii celor care la un moment dat le-au căpătat”.

Biró Albin a amintit că în această primăvară a avut loc Adunarea generală a Asociaţiei, la care au participat peste 150 de membri din 52 de localităţi. E vorba despre primari şi şefi de composesorate, „practic, tot înseamnă forţă de decizie din această zonă a fostului judeţ Ciuc”, „care reprezintă comunitate”.

În cadrul acestei adunări, preotul Böjte Csaba a fost reales în funcţia de preşedinte, „tocmai pentru că anterior am fost acuzaţi că vor să fure”.

Acesta s-a referit şi la trecut, arătând că această zonă a fost săracă, însă în  timpul când a funcţionat Bunurile Private din Ciuc „s-a putut ajunge la rezultate”, fiind chiar „invidiaţi de celelalte judeţe”.

Întrebat ce doreşte să facă această Asociaţie, concret, Biró Albin a explicat că, în primul rând, accentul va fi pus pe educaţie (cum a fost şi în trecut, prin acordarea de burse copiilor din familii sărace). „Concret, lansarea mai multor programe de învăţare reală a meseriilor” (de exemplu: meseriile de cioban, agricultor etc.), de care ar beneficia, după cum a subliniat vorbitorul, toţi copiii din judeţ, indiferent de naţionalitate.

L-am întrebat pe vicepreşedintele Asociaţiei care vor fi paşii viitori, ţinând cont că în curând instanţa se va pronunţa în această chestiune. Dr. Biró Albin s-a arătat optimist în ceea ce priveşte decizia instanţei. Totuşi, a declarat că, deocamdată, dacă decizia nu le este favorabilă, nu se pot adresa forurilor internaţionale, pentru că nu au identificat un astfel de organism, care să soluţioneze astfel de dispute. „În schimb, nu cred că în 1933-1934 a existat un for internaţional care să lămurească disputa dintre Statul Român şi Bunurile Private din Ciuc şi astăzi să nu existe. În lume trebuie să existe un for care încearcă să vadă aceste lucruri obiectiv. (…) După decizie vom vedea”.

Ce se cere concret şi ce a obţinut până în prezent

Revenind, în cadrul Adunării generale a Asociaţiei din acest an, Biró Albin (unul dintre membrii fondatori) a prezentat şi ce se cere în instanţă în momentul de faţă, cifrele scăzând odată cu trecerea timpului. „Din 2013 avem un proces ce are ca obiect o pădure de 8.400 ha care a fost anulat la Judecătoria Topliţa fără a fi dezbătut pe fond, ba mai mult, la propunerea DGFP Harghita s-a dispus retragerea calităţii noastre litigioase. Această sentinţă a fost anulată la Tribunalul Harghita şi a fost trimisă înapoi la Topliţa pentru redezbatere, unde instanţa a dat aproape cuvânt cu cuvânt aceeaşi sentinţă cu cea anulată de tribunal”.

Şi acesta a amintit ce s-a întâmplat din 1869 până în prezent în legătură cu aceste bunuri, noi reţinând că „în 1941 (n.n. – în timpul ocupaţiei horthyste), statul ungar a retrocedat patrimoniul nealocat şi l-a intabulat pe numele foştilor proprietari, în acea perioadă sub numele Proprietăţilor private ale Comitatului Ciuc, apoi în 1946, regele României, prin implementarea a două legi, le-a dat în folosinţă, în primăvară, apoi în septembrie le-a retrocedat persoanei juridice Bunurile Private Ciuc. Această lege a apărut după intabularea pe numele statului român în 1946 – şi deşi Bunurile Private Ciuc a funcţionat între 1948-1952, nu au existat alte intabulări care să se refere la întreaga suprafaţă”.

Până în prezent, deşi există hotărâri care au arătat că actuala asociaţie nu e continuatoarea fostei persoane juridice, de drept public, Bunurile Private din Ciuc, i s-a retrocedat clădirea orfelinatului, dar şi Muntele Basca din Casin, „aprobat în acest sens de către comisia locală şi judeţeană şi atunci au început problemele, deoarece Direcţia Silvică Bacău a atacat această hotărâre”, astfel că nu a avut loc punerea efectivă în posesie. „Comisia judeţeană de retrocedare a câştigat procesul la instanţa locală şi ulterior la Târgu Mureş, după ce s-a intrat urât în legislaţie, în motivarea oficială a sentinţei definitive precizându-se că nu a fost retrocedat pe cale legală, că solicitantul persoana împuternicită de adunarea generală nu a invocat în cerere legea în baza căreia a solicitat înregistrarea într-o bază de date specială, că am ocolit atât legea privitoare la fundaţii, cât şi la asociaţii, cât şi Legea societăţilor comerciale, iar pornind de la aceasta, propune desfiinţarea asociaţiei noastre şi nu acceptă cererea Bunurilor Private Ciuc de intrare în proces în interes propriu. La scurt timp după aceasta, Bunurile Private Ciuc a dat în judecată statul român prin Ministerul de Finanţe şi sentinţa judecătorească 1321 care a rămas definitivă a stabilit că asociaţia composesoratelor Bunurile Private Ciuc este aceeaşi persoană juridică precum cea care figurează în legea retrocedării din 1946”.

În legătură cu orfelinatul, Biró Albin a amintit şi el că i-a fost prezentat şi preşedintelui Klaus Iohannis, când a fost în vizită în judeţ, ca bună practică la nivel local (despre această vizită şi cum a prezentat situaţia Bunurilor Private din Ciuc preşedintele Consiliului Judeţean Harghita am relatat într-un număr trecut).

∗∗∗

După cum se vede, inclusiv din cele susţinute de reprezentanţii Asociaţiei Composesorale „Bunurile Private din Ciuc”, există mai multe hotărâri definitive prin care se evidenţiază tocmai faptul că această entitate nu are calitate procesuală activă şi, astfel, nu poate solicita şi primi bunurile amintite.

Fără a mai comenta, amintim că procesul de la Tribunalul Harghita, în care se judecă această cauză, are un termen chiar astăzi, când ar putea fi pronunţată şi o hotărâre.

Consemnare de Şt. PĂTRÎNTAŞ

Comentarii:

comentarii