Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Să nu uităm trecutul și arătați istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (III) | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Să nu uităm trecutul și arătați istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (III)
Să nu uităm trecutul și arătați istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (III)

Să nu uităm trecutul și arătați istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (III)

Securitatea între 1948-1989 este una dintre amenajările Memorialului care lasă amprente puternice celor care îl vizitează. Cuprinde o selecție de mărturii ale celor care au ajuns pe mâna torționarilor, a celor care făceau legea în închisori, precum și metode de tortură folosite.

Astfel, îi putem cunoaște pe:

  • Moldovan – Ofițer politic la Luciu-Giurgeni, unde deținuții aveau un regim strict de muncă forțată și înfometare și erau păziți cu câini care erau dresați să îi sfâșie dacă se prăbușeau la pământ. Deținuții morți erau zidiți direct în dig, ori, până se hotăra ce să se facă cu ei, erau lăsați pradă șobolanilor, pe o scândură, cu un cartonaș de identificare în gură.
  • Liviu Borcea – În perioada 1950-1951 ocupă funcția de comandant al coloniei de muncă Cernavodă, apoi al Coloniei Capu Midia. Supraviețuitorii Canalului povestesc că obișnuia să verifice cadavrele înfigând în ele o țeapă lungă de fier, pentru a fi sigur că victimele nu simulează, cu intenția de a sustrage de la muncă. Condamnat în iunie 1956 la 25 de ani de muncă silnică pentru „crimă contra umanității”, este eliberat în august 1957 și repus în drepturi.
  • Ion Gr. Iliescu – Sergent de Securitate, a lucrat la paza coloniei de muncă Peninsula de la Canal. Apare în relatările foștilor deținuți ca un personaj extrem de violent: după ce a prins cu ajutorul câinilor un grup de trei evadați, i-a călcat în picioare. Pe unul din ei, care a încercat să-l lovească, a asmuțit câinii să-l sfâșie, apoi l-a împușcat pe loc. Ceilalți doi au fost predați comandantului în stare comatoasă, unul din ei decedând la scurt timp datorită loviturilor primite.
  • Eugen Țurcanu – Deținut politic, principalul protagonist al „experimentului Pitești”, caracterizat printr-o cruzime ieșită din comun. Conform propriilor declarații i-au trecut ărin mâini circa 300 de deținuți, exceptându-i pe cei aproximativ 150 care au fost determinați, tot prin bătăi, să i se alăture. După încheierea „experimentului Pitești”, este condamnat la moarte și executat în decembrie 1954.

Imaginația delirantă a lui Țurcanu se dezlănțuia mai ales atunci când avea de a face cu studenți care credeau în Dumnezeu și se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau „botezați” în fiecare dimineață: scufundați cu capul în hârdăul cu urină și materii fecale în timp ce ceilalți în jur psalmodiau formula botezului. (Virgil Iernuca, „Pitești, laborator concenatraționar)

  • Negulescu – Căpitan, a activat în penitenciarul Târgșor. Pe Gheorghe Fedorovici, operat la coloana vertebrală, Securitatea l-a luat din spital în ghips, iar după anchetă a fost nevoie să fie operat din nou la coloană. La Târgșor a ajuns cu ghips de la brâu în jos. Negulescu i-a rupt coloana în bătaie a treia oară.

 

 Bărăganul între 1951-1956

O altă perioadă tragică și alt loc cu impact pentru România a fost Bărăganul anilor 1951-1956.

Printre operațiunile tipic bolșevice, în România, a fost și deportarea, în noaptea de 17-18 iunie 1951, a 44.000 de locuitori din zona de frontieră cu Iugoslavia, în vederea creării unui cordon sanitar între cele două sfere de influență din cadrul Kominformului – cea sovietică, a lui Stalin, și cea balcanică, a lui Tito. Nu se cunosc încă documente din care să rezulte originea acestui act genocidar.

După 5 ani de surghiun, deportaților li s-a permis să se reîntoarcă în locurile de unde fuseseră smulși. au găsit totul schimbat – casele rechiziționate, pământurile colonizate, autoritățile neprietenoase – și au început, pentru a doua oară, viața de la capăt. Totuși, au lăsat în urmă aproape 1.700 de morți, în cimitirele înjghebate la marginea celor 18 noi localități pe care le creaseră în Bărăgan. Sate în care apoi, după 1956, au fost mutați din închisori deținuții politici considerați de regim nereeducabili. În 1964, după ce și aceștia au plecat, casele au căzut în paragină, iar cimitirele au fost arate cu tractorul pentru ca terenurile să fie cultivate cu legume și cereale sau transformate în sisteme de irigații.

Pe un perete al unei celule din cadrul Memorialului sunt trecute numele, vârsta, locul nașterii și data decesului celor morți în Bărăgan în perioada 1951-1956. Printre morți se regăsesc nou-născuți de o zi și bătrâni de 100 de ani.

Identificarea celor 1687 de deportați care au murit în Bărăgan în anii 1951-1956 (dintre care 177 copii) a fost făcută în premieră de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet pe baza documentelor existente.

„…Aș putea să vă spun numele unei femei chiar de la noi, din Florești, căreia i-a murit băiețelul de numai câteva luni… Ana Basica se numea și femeia asta atât de tânără – era singurul ei copil – practic și-a pierdut mințile. Era copilul mort și ea stătea lângă el acolo cu un fel de evantai din frunze și tot îl apăra de muște… Și ceilalți vroiau să i-l ia să-l înmormânteze și ea nu vroia să-l lasă până nu vine soțul ei, care nu știu unde era plecat… Femeia asta nu și-a mai revenit niciodată”. (Ileana Mateescu)

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.