Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pasteluri cu tentă poetică… | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Cultură » Pasteluri cu tentă poetică…
Pasteluri cu tentă poetică…

Pasteluri cu tentă poetică…

În această febră tehnologică, climatul pe care-l oferă vizionarea unei expoziţii trezeşte mereu acel sentiment de puritate şi nobleţe spirituală.

De ani buni, în scurtele schimburi de idei cu graficianul Oltean Tibor, tematica primordială se axa pe arta plastică. Am avut plăcerea să-i admir meşteşugul în care se specializase privind aranjarea vitrinelor unor magazine, clădiri şi a altor obiective. Graficianul-decorator avea însă şi-o altă pasiune, aceea a picturii, cu care însă nu ieşise la „rampă” şi proiectele privind întâlnirea cu publicul se tot prelungeau. Nu i-am înţeles reţinerea, deşi „apropouri” au tot existat, până în una din zilele trecute, când mă rugă să-l onorez cu un cuvânt la vernisajul personalei sale.

Evident acceptul din partea mea a venit, dar n-am priceput concret despre ce va fi vorba în acest debut artistic. Iată-ne în sala de expoziţii la Casa artelor din Miercurea-Ciuc, pentru a face cunoştinţă cu cele trei/patru acuarele, dar în mod deosebit cu pastelurile semnate de Oltean Tibor. Este rodul unei selecţii, conform mărturisirii autorului, a creaţiilor ultimilor patru ani.

Pornind de la spusele lui Goethe, „Vorbim prea mult, ar trebui să vorbim mai puţin şi să desenăm mai mult”, mă tot gândesc ce aş putea spune când aceste imagini, care nici n-au avut nevoie să poarte titluri, vorbesc de la sine. Bucuriile culorii şi ale formei te fac să stai ferm pe terenul realului şi să tot priveşti, să admiri. Privitorul are nostalgia că face paşi serioşi într-un alt timp, al perioadei romantismului să zicem, sau al clasicismului. Pentru că, vrem, nu vrem, logodna – plastică şi poezie – este edificatoare. Însăşi gândirea plastică a artistului este cea lăuntrică şi devine o alchimie lirică. Aş dori să fiu bine înţeles: poezia în pictură nu se caută propriu-zis, ci daţi-mi voie să spun, că se găseşte. Pentru asta e destul să te uiţi cu atenţie la aceste imagini şi vei vedea şi simţi acea ardere interioară, acea plăcere liniştitoare, de care avem deseori nevoie.

Pastelurile expuse le putem încadra în ciclul celor patru anotimpuri! Fără exagerare, aici aş mai putea adăuga un element de artă – muzica. Fără să vrei, dacă-i cunoşti creaţia părintelui celor mai frumoase Anotimpuri din secolul al XVIII-lea, compozitorul italian Vivaldi, vizionarea imaginilor s-ar preta cu un asemenea fond muzical.

Din realitatea văzută în natură, cea obişnuită ochiului, din imaginile răsfoite şi studiate în Albumele de artă, ori cele postate pe Internet, Oltean Tibor îşi caută propriul univers. Cei avizaţi vor spune: asta am mai văzut la cineva, mai concret la Gáll András. În cazul artistului pomenit lucrurile par fireşti, pentru că i-a fost maestrul spiritual, modelul care l-a captat şi nu-l poate abandona nici din lucrările etalate. O recunoaşte şi cel care ni se înfăţişează cu acest prilej. „Fii întâi adevărat şi apoi nobil” – sfătuia un dascăl din trecut pe discipolul său. Expresia unei lucrări bune stă în selecţia cadrului, atmosferei, dozarea cromaticii… Aglomeraţia de elemente într-un pastel, arbori, frunze, flori, bolta cerească, norii nu îmbogăţesc tabloul, ci îl înăbuşă, îl sufocă. Aici mai are de muncit şi de reflectat Oltean Tibor, cum mi se mărturisea. În comunicarea plastică, sinteza, selecţia e foarte importantă. A da expresie unei lucrări înseamnă să-i dai un suflet, a face să iradieze din ea o prezenţă subtilă, poetică, mai ales în cazul pastelurilor. Aici, şi nu numai, imprevizibilul contează. Suprema ştiinţă a unui artist e aceea care se poate inventa pe sine, în fiecare clipă, dar acest lucru se întâmplă geniilor artistice.

Dr. Nicolae Bucur

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.