Oameni, locuri, întâmplări: Inventatorul…

Cu şase brevete şi recunoaşterea rezultatelor muncii sale de către un grup de specialişti americani, un domn respectabil din Harghita şi-a văzut visul împlinit!

Cu ani în urmă, în calitate de jurnalist, am avut privilegiul de a cunoaşte o persoană deosebită, despre care acum aş putea spune că reprezintă un model de perseverenţă şi de conduită profesională, care, cu dragoste faţă de natură şi cu aplecare către credinţa populară, a făcut mult pentru oamenii acestor locuri şi nu numai…

 Viaţa, ca o poveste

În 1959, un tânăr din Cârţa lua drumul spre Cluj pentru a da admitere la facultate. Vroia să devină profesor de matematică şi fizică, dar, întrucât nu avea o origine sănătoasă pentru vremurile acelea, a fost respins înainte de a se înscrie în competiţie. Şi aşa destinul unui om avea să fie complet schimbat!

Fără a se da bătut, eroul povestirii mele se îndreaptă către Târgu-Mureş şi, după un examen reuşit, devine elev al Şcolii tehnice sanitare, Secţia farmacie, pe care o termină după trei ani, mai exact în 1962. Am reţinut acest detaliu pentru a vă putea spune că, şi azi, dr. farm. Zágoni Elémer apreciază modul în care se făcea atunci şcoală. „În anul I lucram 3 ore/zi la o farmacie, în al II-lea – 4 ore şi în al III-lea – 5 ore. Păcat că nu se mai procedează şi acum la fel pentru că, dincolo de teorie, aveai ce învăţa practic, lucru extrem de important în această profesie!”.

Cum era şi firesc, mai ales că deja se contaminase cu… virusul farmaceutic, uitând definitiv de dragostea cea dintâi, proaspătul absolvent dă admitere la facultatea de farmacie, reuşeşte şi imediat află că nu o poate urma deoarece ministerul îl obligă să lucreze trei ani, conform contractului semnat cu şcoala sanitară. Drept urmare, ajunge acasă, la Farmacia din Cârţa, unde îşi face într-un fel stagiatura. Dar nu stă trei ani acolo, pentru că, după scurgerea celui dintâi, este anunţat că se poate prezenta la următorul examen de admitere. Era bucuros, numai că nu ştia încă ce surprize îl aşteaptă: se schimbase modalitatea de examinare şi totul trebuia redat ca la carte, inclusiv virgula. Fără a fi descurajat, susţine probele şi reuşeşte pe locul 37, din 40 existente. Ghinionul însă îl urmăreşte şi acum, pentru că de la 37 la 40 toţi candidaţii aveau aceeaşi medie, aşa că se renunţă la ei. „M-am întors acasă la farmacie şi mi-am reluat activitatea cu gândul că dacă mă pregătesc mai bine voi reuşi în anul următor”. Nu a fost însă nevoie deoarece, după trei săptămâni, ministerul suplimentează locurile şi toţi sunt admişi.

În anul V de facultate se căsătoreşte cu o colegă de grupă şi, prin repartiţie pe ţară, împreună ajung farmacişti în Harghita: doamna Zágoni la Cârţa, domnul Zágoni la Sânmartin.

Şi dacă tânăra soţie îşi începe activitatea în localitatea de baştină a soţului, domnul Zágoni nu lucrează nici o zi, întrucât pleacă pentru trei luni în armată, loc din care revine în comuna natală, unde activează alături de doamna sa.

 Paşi în doi…

…paşi străbătuţi într-o împletire armonioasă a vieţii de familie cu viaţa profesională. „Mi-a plăcut că atunci, la ţară, nu erau atâtea farmacii, dar erau puncte farmaceutice de gradele I, II şi III, în primele populaţia fiind deservită de un asistent de farmacie care era foarte bine pregătit, numai că nu prepara medicamente. „Acum sunt farmacii la tot pasul, dar în majoritatea dintre ele nu se prepară nimic şi nu înţeleg de ce. Mă supără asta, mai ales că de bolnav parcă nu-i pasă nimănui, el nu primeşte ce e bun, primeşte ce e scump, în lanţurile mari de farmacii fiind urmărit doar profitul. Unde se duce oare acest profit, cine beneficiază de el?!”.

Cu gândul că întrebarea de mai sus nu va primi prea curând un răspuns, am să vă mai spun aici că familia Zágoni are doi copii, azi oameni la casa lor, care nu au îmbrăţişat profesia părinţilor, dar care excelează în ceea ce fac: fiica lucrează de la distanţă pentru o firmă canadiană, fiul face cam acelaşi lucru pentru o firmă olandeză…

Şi aşa anii se scurg încet, încet, cu bucurii şi necazuri, în Cârţa, până în 1987. În 1987, domnul Zágoni ajunge la Miercurea-Ciuc, unde înfiinţează Farmacia Anthemis în care şi lucrează până în 1991, când este numit inspector farmacist, după care se întoarce la Anthemis spre a-şi continua activitatea în regim privat. „A fost bine: soţia mea, născută şi crescută în Odorhei, se bucura că ne mutăm la oraş, iar copiii care erau la liceu nu trebuiau să facă naveta. Primisem un apartament cu trei camere şi totul era în ordine, numai că eu din două în două zile mergeam acasă, la Cârţa. Oraşul parcă mă sufoca, simţeam că am nevoie de aer…”.

Dar, când copiii au apucat fiecare pe drumul lui, doamna Zágoni a înţeles că soţul ei nu se va schimba şi că, niciodată, nu va accepta să trăiască la oraş. „Mi-a spus asta cu lacrimi în ochi şi mi-a propus să ne întoarcem la Cârţa. Aşa am şi procedat, atâta doar că, lucrând la Miercurea-Ciuc, eu făceam zilnic naveta, iar soţia activa ca farmacist la Cârţa, unde funcţiona deja o Filială a Farmaciei Anthemis”. Farmacie pe care d-l Zágoni a înfiinţat-o pentru că asta i se ceruse, urmând ca apoi să o lase în grija altcuiva. N-a fost să fie, pentru că după aceea directoarea Oficiului farmaceutic din Târgu-Mureş îl roagă să o transforme în unitate semipermanentă, cu program de la 7:00 sau 8:00 dimineaţa, până la 7:00 sau 8:00 seara, promiţându-i că poate să se întoarcă la Cârţa când totul e gata. Şi când totul a fost gata, în scurt timp i-a cerut să facă din ea o farmacie care să funcţioneze non-stop. Aşa a trecut timpul şi aşa a rămas la Anthemis până în 2007!

 Doctoratul…

„Când v-aţi gândit să vă înscrieţi la doctorat?”, l-am întrebat pe omul care mă cucerise atât de repede, încât aproape că nu mi-am dat seama cum trecuse timpul. Şi răspunsul a venit firesc: „Când lucram ca asistent de farmacie la Cârţa”.

Atunci, o doamnă s-a dus să cumpere medicamente pentru hipertensiune şi, până să i le aducă, a auzit cum un domn, aflat şi el acolo, îi şoptea să nu dea banii pe pastile, ci să meargă acasă, să facă un ceai de frunze de coacăz negru, să-l bea şi o să vadă că se va simţi mai bine.

Dacă doamna i-a urmat sfatul nu ştiu, dar ştiu că tânărul asistent de farmacie, când a ajuns acasă, a cules din curtea părinţilor frunze de coacăz negru, a pus pe cineva să-i măsoare tensiunea arterială şi a făcut un ceai din care a băut câte o ceaşcă oră după oră, din trei numărate, iar rezultatul a fost uimitor: tensiunea arterială scăzuse, diureza crescuse!

Când deja era student, i-a povestit decanului facultăţii întâmplarea şi l-a rugat să-l lase să se ocupe de coacăzul negru, rugăminte greu de îndeplinit pentru că acest arbust nu figura între temele de studiu ale facultăţii. Reţin totuşi faptul că decanul i-a recomandat să pregătească un extract pe care, după câteva luni, să-l utilizeze experimental pe un câine, în cadrul lucrărilor practice de farmacodinamie. Zis şi făcut: studentul Zágoni a pregătit injecţia, iar şefa catedrei, doamna Rácz, soţia decanului, a administrat-o animalului, surprinsă fiind de efectul ei instantaneu. Tensiunea scăzuse şi profesorul căruia îi ceruse îngăduinţa de a se ocupa de coacăzul negru a acceptat.

Era în anul IV, până în anul III inclusiv studiind chimia analitică, focalizat fiind pe o temă privitoare la alcaloizii macului folosit în fabricarea opiumului. Şi chiar dacă de numele său avea să se lege o metodă nouă de determinare a morfinei, coacăzul negru rămâne totuşi dragostea cea mare. Moment din care reia căutările, se convinge că nu există nici o îndoială referitoare la efectul hipotensiv al coacăzului negru şi ia de bună sugestia doamnei profesor Rácz: „Elemér, din studiile tale se poate face o lucrare de doctorat!”.

Era în 1974 şi pentru admiterea la doctorat trebuia atunci şi acordul comitetului judeţean de partid, acord pe care nu avea să-l primească nici chiar în ultima zi de depunere a dosarului, în pofida faptului că nu puţine ore pierduse pe la acele uşi. Norocul a fost însă că, un şef mai mare, poate chiar cel mai mare, l-a văzut, l-a întrebat ce aşteaptă şi, când i-a spus, l-a invitat în cabinetul său, a apăsat un buton şi l-a chemat la el pe cel ce răspundea de astfel de treburi, spunându-i să semneze. Nu mai avea nici o speranţă că va reuşi să-şi depună dosarul, mai ales că era în întârziere cu vreo două ore, dar Facultatea îl primeşte şi lucrurile îşi urmează cursul, idee în care vă propun să urmărim câţiva dintre paşi: din dorinţa de a afla dacă agrişul, coacăzul roşu şi coacăzul negru, rude între ele, au proprietăţi comune, face un studiu comparativ plecând de la determinarea cantităţii de substanţă activă conţinută de fiecare în parte şi constată diferenţele. Cam tot atunci a făcut şi primul extract din frunze de coacăz negru, transformarea în pulbere a lor, după etapele anterioare, efectuându-se manual în Farmacia de la Cârţa.

Din acest extract simplu a făcut mai apoi un unguent, pentru că, se spune în popor, „coacăzul negru vindecă rănile repede!”. Fapt confirmat imediat după ce, împreună cu medicul plecat din Cârţa la Dăneşti, testează noul produs pe şapte persoane, care de zece ani sufereau de ulcer de gambă. Şi pentru că rezultatele testului au demonstrat încă o dată ce proprietăţi are coacăzul negru, d-l Zágoni le-a prezentat, într-o conferinţă ştiinţifică organizată la nivel naţional şi colegilor săi din toate colţurile ţării.

 Comprimatele hipotensive…

…aveau să apară după ce a făcut o soluţie concentrată din frunzele arbustului, ce a fost liofilizată la Centrul de recoltare a sângelui din Târgu-Mureş, de unde a ajuns în Laboratorul de microproducţie al Oficiului farmaceutic, loc în care se obţinuseră peste 40 de preparate, din care circa 30 pe bază de plante medicinale. Dar, pentru a produce la scară extinsă aceste comprimate, Oficiul a cumpărat o cantitate mare de frunze, a făcut câteva zeci de butoaie cu soluţie apoasă şi, la Remetea, la Fabrica de lapte praf, totul s-a transformat în pulbere, la propriu. „Aveam acum în jur de 200 kg, cu care puteam lucra!”.

În 1990, când filiala farmaceutică a unei instituţii de cercetare din Târgu-Mureş sucombează, rămân în stoc 350 de kg de extract, pe care dr. farm. Zágoni Elémer îl cumpără şi continuă să facă, la o fabrică micuţă din oraşul studenţiei sale, comprimatele hipotensive cunoscute sub numele de „Hiporib”, pe care le distribuie prin farmacia Anthemis în întreaga ţară.

Începând însă din 1977, şase produse şi procedee de obţinere a lor aveau să fie brevetate, certificatele de inventator, păstrate cu grijă între documentele familiei, fiind dovada certă a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de farmacistul harghitean. Între ele, ca să mă rezum doar la atât, având în vedere spaţiul tipografic, şi acel brevet privitor la procedeul folosit în tratamentul bolilor profesionale ale minerilor din Bălan, după ce preşedintele organizaţiei UTC, Nandor Ştefan, l-a rugat pe d-l Zágoni să facă ceva pentru ei.

***

După 1990, deşi dr. farm. Zágoni Elémer a încercat să găsească un sponsor pentru a putea susţine pe mai departe ceea ce începuse cu ani în urmă pe linia de producţie, nu a fost recepţionat nici cu un răspuns favorabil. Din fericire, cu câţiva ani în urmă, de îndată ce a apărut o carte a sa, de al cărei conţinut aveau să se arate interesaţi şi participanţii la o conferinţă ştiinţifică internaţională desfăşurată în Ungaria, la care este invitat, Facultatea de Farmacie din Szeged îi propune o colaborare „pentru că în America se vorbeşte mult despre acţiunea antocianinelor, care ar bloca radicalii liberi responsabili de apariţia cancerului”, antocianine aflate într-un conţinut ridicat în coacăzul negru.

În urma acceptului său, dr. farm Zágoni Elémer a pregătit un extract uscat pe care specialiştii din Ungaria l-au trimis la o Universitate din Ohio, cu care ei colaborau, şi rezultatele experimentului făcut pe animale de laborator ajung la farmacistul nostru.

Ce pot eu să vă spun ţine doar de prezentarea a patru imagini şi de explicaţia oferită pentru fiecare în parte: I – un ficat sănătos; II – un ficat tratat cu o substanţă cancerigenă; III – un ficat tratat cu o substanţă cancerigenă, peste care s-au administrat 100 mg extract uscat, din cel obţinut de d-l Zágoni; IV – un ficat sănătos, după ce cantitatea de substanţă cancerigenă este menţinută, iar cantitatea de extract de coacăz negru creşte de la 100 la 500 mg.

Ar mai fi oare ceva de consemnat?! În mod sigur da, dar eu mă rezum doar la a-i ura domnului Zágoni multă sănătate, pentru că vreau să mai scriu despre isprăvile sale…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii