O nouă „Istorie a Ţinutului Secuiesc”, în limba maghiară: 3 volume, 2.200 de pagini, Odorheiu-Secuiesc, 2016

În anul 2016, sub egida Academiei de Ştiinţe Ungare, a Centrului de Cercetare Umanistă (MTA BTK) Budapesta, Asociaţiei Muzeul Ardelean (EME) Cluj-Napoca şi a Muzeului „Haaz Rezso” (HRM) Odorheiu-Secuiesc, cu susţinerea financiară a Consiliului local Odorheiu-Secuiesc, a apărut lucrarea în limba maghiară Székelyföld története (Istoria Ţinutului Secuiesc), în trei volume, cu peste 2.200 de pagini şi o realizare tehnică de excepţie. La redactarea lucrării au contribuit 22 de autori, coordonaţi de o „Comisie editorială” compusă din: Egyed Ákos (preşedinte), Bárdi Nándor, Hermann Gusztáv Mihály, Kolumbán Zsuzsanna (secretar), Oborni Teréz, Pál Judit, Reisz T. Csaba (corector). Academia Ungară de Ştiinţe o consideră drept „o apariţie monumentală”. „Comisia organizatorică” are ca preşedinte pe Bunta Levente, primarul municipiului Odorheiu-Secuiesc.

Imaginile din volum provin de la mai multe colecţii publice şi particulare din Budapesta, Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Cristuru-Secuiesc, Târgu-Mureş, Sibiu, Sfântu-Gheorghe, Gheorgheni, Viena, Cluj-Napoca, Târgu-Secuiesc. Primul volum cuprinde „perioada de la începuturi şi până în 1562, cel de-al doilea până la 1867, iar ultimul se încheie cu trecutul apropiat”.

Traducerea în limba română a cuprinsului celor trei volume şi a prefeţei este realizată de Ilyés Sándor, iar în engleză de Thomas Cooper.

Aspiraţia autorilor a fost „realizarea unei monografii moderne a Secuimii”, care să asigure „o mai bună cunoaştere a trecutului” şi – spun ei – deziderat „important pentru viitorul acestei regiuni”. Obiectivele monografiei sunt „similare cu cele ale lucrării în trei volume Istoria Transilvaniei, apărută în 1986, la Budapesta”. Potrivit autorilor, „ordonatorul a dorit ca volumele să se adreseze publicului larg şi nu breslei istoricilor” (!), textul principal oferind „o orientare corespunzătoare chiar şi cu ignorarea aparatului critic. Cunoaşterea de sine – se afirmă în continuare în prefaţa lucrării – fără mitologii dăunătoare, dar cu un devotament obligatoriu faţă de propriul trecut şi propriile valori, poate fi de foarte mare folos în prezervarea solidarităţii spirituale a unei comunităţi”.

Apariţia lucrării într-un tiraj de masă a permis editorilor să asigure distribuirea ei în principalele oraşe din judeţele Covasna şi Harghita, în mod gratuit, tuturor celor interesaţi, doar pe baza cărţii de identitate.

***

Argumentând opţiunea pentru titlul Istoria Ţinutului Secuiesc, în detrimentul variantei Istoria Secuilor, autorii sunt conştienţi de faptul că în afara secuilor, respectiv a maghiarilor, şi ceilalţi locuitori ai fostului Ţinut Secuiesc şi ai împrejurimilor şi-au lăsat amprenta în istoria acestei regiuni, dar – afirmă ei – acest lucru nu a putut fi prezentat în detaliu în oricare moment al istoriei, datorită „precarităţii informaţiilor oferite de surse şi a literaturii de specialitate sporadice”. Argumentaţia este de-a dreptul cinică, deoarece despre contribuţia „celorlalţi locuitori”, respectiv a românilor, literatura de specialitate este numeroasă, nicidecum precară.

Aşadar, nu „precaritatea informaţiilor oferite de surse şi a literaturii de specialitate sporadice” este cauza prezentării superficiale, distorsionate, incomplete – în contradicţie evidentă cu adevărul istoric – a celorlalţi locuitori ai fostelor scaune secuieşti şi a modului în care aceştia „şi-au lăsat amprenta în istoria acestei regiuni”, ci ocultarea lor voită în scopuri politice privind „viitorul regiunii” – sus-amintit, prin eludarea surselor româneşti de-a dreptul numeroase şi în marea lor majoritate bine documentate şi oneste. Este uşor de ghicit că autorii şi-au propus să prezinte un „ţinut secuiesc” locuit doar de secui, respectiv maghiari, o enclavă monoetnică, având o istorie purificată de conexiunile permanente cu românii pe plan economic, militar, cultural, lingvistic, administrativ etc.

Numai astfel se poate explica faptul că autorii celor trei volume au omis cu bună ştiinţă din bibliografia celor trei volume lucrările fundamentale de istorie elaborate de Academia Română, inclusiv cele apărute sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, precum şi toate volumele şi studiile referitoare la românii din fostele scaune secuieşti, apărute în ultimii 25 de ani, purtând semnăturile unor cercetători precum: acad. Ioan Aurel Pop, acad. Mircea Păcurariu, Ioan Ranca, Cornel Sigmirean, Alexandru Porţeanu, Liviu Boar, Ana Grama, Ioana Cristache-Panait, Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Mihai Racoviţan, Elena Mihu, Ana Hancu, Ana Dobreanu, Beatrice Milandolina Dobozi, Virgil Pană ş.a., dar şi a unor tineri valoroşi, precum Dorel Marc, Dan Buzea, Nicoleta Ploşnea, Costel Cristian Lazăr, Sebastian Pârvu, Viorica Macrina Lazăr, Florentina Teacă ş.a.

Oricât de detaliată şi complexă ar fi prezentarea istoriei secuilor şi maghiarilor din spaţiul de referinţă, fără prezentarea cu obiectivitate a istoriei românilor din fostele scaune secuieşti şi a numeroaselor relaţii şi interferenţe ale secuilor cu românii din toate provinciile istorice româneşti, cele trei volume intitulate Istoria Ţinutului Secuiesc rămân o simplă lucrare de propagandă, periculoasă chiar pentru formarea conştiinţei tinerilor cărora li se adresează, şi nu o lucrare monografică onestă, aşa cum o prezintă autorii, editorii şi patronii care au comandat-o.

Dr. Ioan Lăcătuşu
Dr. Vasile Lechinţan
Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Comentarii:

comentarii