Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Indiferent în ce direcţie a frontului a fost, orice creştin merită o cruce şi asta este expresia acestui cimitir militar…” | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » „Indiferent în ce direcţie a frontului a fost, orice creştin merită o cruce şi asta este expresia acestui cimitir militar…”
„Indiferent în ce direcţie a frontului a fost, orice creştin merită o cruce şi asta este expresia acestui cimitir militar…”

„Indiferent în ce direcţie a frontului a fost, orice creştin merită o cruce şi asta este expresia acestui cimitir militar…”

  • Liderii UDMR nu au conceptul de Cimitir Militar Internaţional şi militează obstinat pentru separare, inclusiv a morţilor
  • Asociaţiile de profil se arată total indiferente că militarii îngropaţi la Valea Uzului – eroii antemergători – sunt profanaţi
  • Extremiştii susţin că George Simion şi însoţitorii s-au bătut între ei pentru a câştiga capital politic!
  • Compensare psihologică: dacă au pierdut războiul mondial, ungurii vor să câştige războiul morţilor

Despre extremiştii unguri care au pus saci de gunoi peste cruci şi l-au întâmpinat atât de dulce pe George Simion la Valea Uzului aproape că n-avem ce comenta: i-aţi văzut cum sunt – agresivi, grobieni, impertinenţi, cu harta Ungariei Mari pe burtoace, cu o gândire antediluviană blocată în convingerea că românii n-au ce căuta în Harghita, nici măcar pe drumurile judeţene.

Două mari dezamăgiri sunt legate de acest trist eveniment. Prima este că degeaba liderii UDMR, unde se include şi preşedintele CJ Harghita, condamnă ferm cele întâmplate la Valea Uzului, dacă nu posedă conceptul de cimitir internaţional, dacă ignoră tratatele actuale şi tratatele internaţionale în vigoare în vremea conflagraţiilor mondiale privind tratamentul celor căzuţilor în luptă, dacă nu acceptă în secolul XXI nici măcar ideea că morţii unguri pot sta în acelaşi cimitir cu cei  români – şi că un asemenea loc ar trebui să se supună regulilor cimitirelor militare internaţionale, indiferent dacă se află pe teritoriul Harghitei, al Bacăului, al Sileziei ori Gdansk-ului. Prejudecata că până şi morţii trebuie separaţi nu le-o poate scoate nimeni din cap – şi că atâta vreme cât sunt bântuiţi de aceste concepţii de grotă nu pot fi numiţi europeni, oricât ar freca dânşii drumul spre Bruxelles (pe bani publici, bineînţeles).

Maghiarii ignoră totodată nişte realităţi indubitabile: că în luptele de pe Valea Uzului din 1916, 1917 şi 1944 au murit ostaşi şi ofiţeri unguri, români, ruşi, germani, austrieci, slovaci, sârbi, italieni, sovietici; că cimitirele militare nu pot respecta teritorial locul luptelor, deci acolo erau înmormântaţi cei căzuţi în bătăliile din împrejurimi, în luptele de uzurpă şi răniţii decedaţi; în cimitir sunt peste 650 de morminte ale soldaţilor din armatele austro-ungare şi germane căzuţi în Primul Război Mondial (inclusiv ostaşi de alte etnii cu nume maghiarizate, de pildă slovaci). Dar diferenţa până la 1.306? Reproducem aici întrebarea pusă de istoricul Marius Diaconescu: „Unde sunt soldaţii români şi ruşi morţi în acele bătălii, ale căror trupuri au rămas în teritoriul controlat de divizia austro-ungară 39? (…) Pentru că, dacă se neagă înmormântarea soldaţilor români şi ruşi, ar trebui să înţelegem că bravii soldaţi maghiari nu au respectat tratatele internaţionale în vigoare atunci şi nu au tratat cu respect soldaţii decedaţi ai inamicului!”. Acelaşi autor redă documentat inadmisibila acţiune de maghiarizare a cimitirului, începută în anul 1994 şi continuată până în 1998 (inadmisibilă teoretic: singurul stat din lume care a permis pe teritoriul său o astfel de barbarie este România!). Atunci au fost profanate mormintele soldaţilor nemaghiari prin schimbarea numelui sau etniei, fiind trataţi ca soldaţi maghiari necunoscuţi. „O informaţie transmisă de Radio Bucureşti şi reluată cu imagini, de Televiziunea Română, dezvăluie un fapt incredibil. 100 de cruci purtând nume româneşti, aflate într-un cimitir al eroilor din Valea Uzului, judeţul Harghita, au fost smulse şi, probabil, arse sau îngropate în cadrul unui ritual organizat de UDMR, bisericile romano-catolice şi protestantă şi veteranii luptători pentru apărarea pământului sfânt al patriei maghiare”, scria Adevărul de Cluj în 1994.

După transformarea lui, cimitirul a devenit unul maghiar, în pofida realităţilor şi în pofida legii. Ne-am putea abţine să-l mai cităm pe istoricul Diaconescu, dar ar fi păcat. Iată ce spune dânsul mai departe: „Pe plăcile de informare nu se putea să nu fie lăudată remarcabila faptă de arme a soldaţilor unguri, care au cucerit în 8 martie 1917 Vârful Moghioroş! Nu au rezistat să nu falsifice istoria, afirmând că brava armata maghiară a cucerit Vârful Moghioroş după un atac surpriză de doar o oră. Au uitat să menţioneze canonada artileriei care a precedat atacul. Că deh, cei 408 soldaţi ruşi morţi au fost ucişi de viteaza armată maghiară la exerciţii de tir cu puşca, nu din cauza bombardamentului intens!

Însă câteva versuri de la poarta cimitirului sunt mult mai interesante pentru că fac parte din instrumentarul propagandei maghiare:

Au colindat luptând munţii de graniţă ai Ardealului
Şi au văzut ca liber deja frumosul Ţinut Secuiesc…
Au luptat aici bravi pentru ţărâna patriei
Mormintele lor se ridică aici, în ţara liberă!.

Iată că până şi cimitirele eroilor din cele două războaie mondiale au ajuns instrument de propagandă pentru iredenta maghiară!

Soldaţii maghiari au luptat pentru Imperiul Austro-Ungar în 1916-1917, respectiv pentru Ungaria în 1944. Dar ce caută în aceste versuri afişate pe domeniul public din România Ţinutul Secuiesc liber, graniţa Ardealului, ţara liberă? Nici în 1916-1917, nici în 1944, nici un maghiar nu a spus absolut nimic despre Ţinutul Secuiesc. De ce trebuie propaganda maghiară să falsifice istoria?”.

Concluzia este, dragi udemerişti, că la Valea Uzului trebuie respectat statutul internaţional al cimitirului căpătat în 1927. Înainte de 1918 era altă istorie, la care aţi vrea dumneavoastră să vă întoarceţi, dar pur şi simplu nu se mai poate. În ceea ce priveşte teritorialitatea, ea este o problemă pur administrativă, care nici nu contează la urma-urmei: statul român trebuie să asigure statutul de cimitir internaţional inclusiv prin exproprierea suprafeţei în interes public, dacă altfel nu se poate.

A doua dezamăgire este legată de faptul că retragerea lipsită de glorie a statului român din acest teritoriu este dublată de somnul letargic al asociaţiilor şi organizaţiilor militare româneşti. La Valea Uzului dorm eroii adevăraţi, cei al căror sânge s-a vărsat pentru ca noi să trăim azi în interiorul limbii române: aţi auzit cumva de vreun protest al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, al altor organizaţii similare, acum sau în trecut? Iar prima care ar fi trebuit să reacţioneze este chiar Filiala Harghita. Contactat cândva pentru o acţiune civică, răspunsul preşedintelui acesteia a fost că asociaţia nu militează decât pentru drepturile membrilor săi (adică, să fim clari, pentru bani). În opoziţie cu astfel de mentalităţi, nu pot uita cât de activ era pe vremuri colonelul pensionar Grigore Ilincioiu, care susţinea că deţine documente edificatoare privind situaţia cimitirului din Valea Uzului şi acu’ 22-23 de ani semnala insistent autorităţilor că în acel loc era în curs acţiunea de maghiarizare a cimitirului internaţional. Nimeni nu l-a băgat în seamă atunci, nu s-a luat absolut nici o măsură şi ca atare situaţia a ajuns în acest punct critic.

Ce înseamnă pentru francezi onoarea militară: sarcofagele mareşalilor Lyautey şi Foch în Domul Invalizilor

Siglele acestor organizaţii sunt pline de devize precum Patrie, Onoare, Demnitate, discursurile la festivităţi abundă de vorbe mari… şi iată că o dată la trei decenii ar trebui să vedem măcar un banal Comunicat de protest după acoperirea crucilor eroilor români cu saci negri de gunoi. Dacă profanarea eroilor căzuţi pentru țară nu e problema lor, atunci a cui e? Toţi cei care au reacţionat sunt civili. Până şi gălăgiosul sindicat al dlui Dogaru a tăcut mâlc. Asociaţia Cultul Eroilor Harghita n-a avut niciodată şi nu are nici în prezent un leu finanţare, deşi este de utilitate publică. De ciudă, aşezăm în text o poză care arată cum îşi cinstesc francezii eroii şi ce înseamnă pentru ei onoarea militară. Asta înseamnă să fii o mare naţiune!

Am văzut şi reacţii de tot râsul la televizor, printre care o domniţă care regreta că o asemenea „problemă sensibilă” e amestecată în campania electorală. Fâţele astea vor conduce România de mâine? Şi care Românie, aia scoasă de pe hartă de o mână de extremişti gălăgioşi? Îl ştim pe George Simion, omul ăsta nu se dă înapoi de la greu, a făcut lucruri imense împreună cu tineri care nu vor avea niciodată pensii de general şi care văd ceva mai departe decât „drepturile” lor. Şi care ştiu că înainte de drepturi ai datorii.

Dintre cei intraţi în campania electorală, politicianul care a abordat tranşant problema a fost Traian Băsescu: „Am văzut cum primitivi au îmbrăcat în pungi de gunoi crucile a 52 de militari căzuţi la datorie. Mi se pare că cetăţenii români de etnie maghiară, prin unii reprezentanţi, au întrecut orice măsură de data asta. Vorbim despre un cimitir militar, în care sunt îngropaţi 1.143 de soldaţi, din care 984 eroi necunoscuţi şi nu sunt doar români, sunt militari unguri, italieni, germani, sârbi, austrieci, ruşi căzuţi la datorie. Indiferent în ce direcţie a frontului a fost, orice creştin merită o cruce şi asta este expresia acestui cimitir militar în care România a tratat cu respect orice militar. Din păcate, extremişti unguri au ţinut să învelească crucile militarilor români, cele 52 de cruci, ceea ce spun încă o dată că arată primitivism”. (…) „Din păcate, acest incident vine după un şir de evenimente extrem de neplăcute susţinute de UDMR şi aş spune şovine. Probabil UDMR îndeplineşte o misiune dată de Viktor Orbán, de slăbire a coeziunii române. Această politică nu este creată în laboratoarele de la Budapesta, ci în laboratoarele de la Moscova. Din păcate, UDMR a ajuns un instrument şi în ultima vreme a avut câteva activităţi exact în acest sens. Au adoptat cu neruşinare, în sfidarea statului român, ca însemne ale lor imnul Ungariei şi drapelul Ungariei, în condiţiile în care UDMR este o formaţiune politică românească, membră a Parlamentului României, fiecare dintre ei au jurat loialitate faţă de statul român. Zilele trecute, UDMR, printr-un reprezentant, a depus un proiect de lege prin care limba română să nu mai fie materie de examen. În schimb, propun limba maghiară şi una de circulaţie internaţională, tendinţa fiind să elimine limba română din orice formă de învăţământ, ceea ce este revoltător”, a conchis Traian Băsescu.

Dl Liviu Dragnea, responsabil cu asigurarea majorităţii în coaliţia de guvernare, dă un răspuns diplomatic: „Acolo, toate instituţiile trebuie să lămurească… Să nu sărim aşa. E foarte uşor să punem gaz pe foc şi eu niciodată n-am făcut asta. Instituţiile statului, anume Inspecţia în construcţii, prefectura, primăriile din zonă, Oficiul de Cadastru, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice trebuie să se aşeze la masă în zilele următoare pentru a stabili în primul rând grăniţuirea, pentru că acolo este o dispută între două localităţi, una din Harghita şi una din Bacău, Dărmăneşti şi Sânmartin, dacă nu greşesc, care-şi dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit şi au pus peste nişte morminte existente nişte cruci şi spun că e profanare de morminte, alţii spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă aşa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare şi aici trebuie foarte multă cumpătare, înţelepciune şi toată lumea aşezată la masă să vadă care este de fapt hotarul. În anumite documente, hotarul este într-un loc, în alte documente, care sunt contestate, este în alt loc”, a declarat liderul PSD.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a criticat dur gestul extremiştilor maghiari: „Profanarea mormintelor eroilor români de la Valea Uzului, judeţul Harghita, de către un posibil grup extremist maghiar, este o blasfemie fără margini şi un act antiromânesc cu implicaţii deosebit de grave. (…) România este stat naţional, unitar şi indivizibil, iar instituţiile publice au datoria de a trage la răspundere astfel de acte de insultă la adresa eroilor români care s-au jertfit pentru apărarea ţării, acţiuni caracterizate de un tip de violenţă simbolică dusă la extrem”.

Cele mai dure reacţii au apărut pe paginile „Ultras” din ţară: „Extremiştii maghiari au acoperit crucile soldaţilor români cu saci de gunoi într-un cimitir al eroilor situat în Valea Uzului! Asta după ce şi-au dorit şi un atentat cu bombă de ziua noastră naţională. Cum toate aceste lucruri nu au fost de ajuns, s-au gândit să-i bată pe cei care s-au dus acolo să vadă şi să pună nişte întrebări în numele nostru, al românilor.

Fraţi români! Gluma cu ungurii se îngroaşă! Asta deoarece se pare că s-au format brigăzi paramilitare în acele zone şi de ceva timp au loc acţiuni de defăimare a neamului românesc!

Şi toate astea sub ochii trădătorilor politici. Poliţia tace, Armata tace, Jandarmeria tace!

Aşteptăm să se rezolve totul de către autorităţile române, altfel o să rezolvăm noi odată pentru totdeauna, când o să ne ridicăm la fapte!”, ameninţă suporterii Peluză 1 Ilie Oană din Ploieşti.

Dumneavoastră ce credeţi că o să facă o procuratură intimidată şi pusă aproape în afara legii de infractori care-şi cer „drepturile”: va reuşi vreodată să inculpe pe acei sceleraţi pentru profanare de morminte aşa cum spune Codul penal („Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”)? Sau peste cinci ani procurorii se vor pensiona şi profanatorii & agresorii vor umbla în continuare călare prin Har-Cov în uniformă de husari?

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. dizolvareaudmr.blogspot.com

Leave a Reply to Gheorghe Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.