Femeia în arta plastică – „Nuanţe feminine” | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 21 septembrie 2021
Home » Cultură » Femeia în arta plastică – „Nuanţe feminine”
Femeia în arta plastică – „Nuanţe feminine”

Femeia în arta plastică – „Nuanţe feminine”

Selecţiuni din cuvântul rostit joi la vernisajul expoziţiei Femeia în arta plastică – „Nuanţe feminine – Női árnyalatok” şi prezentarea cărţii jurnalistului Jach Holland „Misoginismul: Cea mai veche prejudecată a omenirii”, manifestare găzduită de Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc şi organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita, în parteneriat cu Asociaţia Pro Femina şi Editura Bookart

Desfăşurarea proiectului „Femeia în arta plastică” este dedicată acelor fiinţe în inima cărora se oglindesc cu graţii cele mai dulci, cele mai nobile sentimente şi patimi ale umanităţii. Trebuie să recunoaştem – femeile sunt mai spirituale şi mai poetice decât bărbaţii, sufletul lor posedă o mai mare porţie din acea reflecţie poetică ce a planat peste omenire la originea sa. Metaforic vorbind – „femeia e floare ce se desfăşoară în umbră şi mângâie vederea trecătorilor grăbiţi în cale”.

Tematica expoziţiei tinerilor artişti, modalitatea în care aceştia ne transmit mesajul ne dă de înţeles că desenul, pictura pot deveni un mod ideal de expresie a sinelui. Realizările plastice (16 la număr, desene, grafică, picturi, textila Madona…) sunt rodul unor cugetări atente asupra subiectului, atât de generos, a acelei dăruiri care vine din interiorul fiecăruia, a atmosferei calme şi liniştite ce se aşterne, deseori, peste iubitoarele şi entuziastele chipuri.

Arta picturii este o învăţătură care se trăieşte cu tact şi răbdare. Ea devine o fascinantă lecţie de viaţă care te poate cuceri şi face fericit în momentul aşezării pe simeze a lucrărilor semnate. Atunci vei înţelege şi admira cum armonia liniilor şi formelor şi-au dat întâlnire cu nuanţele coloristice, participând, astfel, la logodna suavă şi ordonată de pe suprafaţa hârtiei ori pânzei. Privindu-le cu atenţie aceste imagini, îmi dau seama că tinerii noştri sunt în cunoştinţă de cauză că „femeile sunt al doilea mister al omenirii” şi au reflectat şi la cugetarea lui Jean Jacque Rousseau, care spunea „Toate popoarele civilizate au respectat femeia”.

Cea mai grea întrebare, la care nu am reuşit să găsesc un răspuns, în ciuda celor 30 de ani de cercetare asupra sufletului feminin, e: Ce vrea o femeie?”. Evident această reflecţie nu-mi aparţine. L-am citat pe Sigmund Freud. Nu-mi propun să dau un răspuns la interogaţia filozofului. Un lucru rămâne însă cert! O femeie îşi doreşte stimă, blândeţe, tandreţe, delicateţe, smerenie… şi poate, înainte de toate, respect.

Vizionând expoziţia cu genericul „Nuanţe feminine – Női árnyalatok” – se impune precizarea: egalitatea în drepturi a femeii şi a bărbatului nu trebuie confundată cu egalitatea între femei şi bărbaţi. Femeia nu e egală cu bărbatul, aşa cum bărbatul nu e egal cu femeia. Suntem diferiţi din fericire, dar trebuie să ne completăm unii pe alţii. Această diferenţă pune în mişcare acel magnetism care funcţionează de milenii: simpatia, unul faţă de altul, iubirea, dragostea, politeţea, atenţia… vorbeşti de la egal, la egal, comunici fără prejudecăţi… Cele mai frumoase opere, romane, creaţii poetice au slăvit femeia, pictorii, compozitorii au realizat capodopere despre graţioasele femei. În chipurile de ţărăncuţe, voioase, sprinţare, mândre în portul lor popular desluşim interesul şi simpatia pictorilor noştri pentru fiinţele simple, pentru sănătatea fizică şi morală întâlnită în lumea rurală.

Simţul frumosului şi semnul naturalului le regăsim şi în lucrările acestei expoziţii, dominate de personaje feminine. Chipurile sunt construite din tuşe largi şi senine, conferind picturilor o mare forţă sugestivă; sunt şi încercări îndrăzneţe privind arta abstractă, cea modernă; întâlnim lucrări studiu mai puţin individualizate, ele fiind încă într-o fază de pârg… Imagini vii şi autentice sunt şi portretele de tinere fete, femei cu înfăţişări visătoare, „mama cu pruncul”, ori cele meditative, nostalgice, altele mai în etate, emanând trăiri misterioase.

Neapărat trebuie însuşită „lecţia” pictorului Ştefan Luchian (1868-1916). Lui îi aparţine această maximă: „Noi, artiştii, privim cu ochii, dar lucrăm cu sufletul”. O pictură devine interesantă şi atrăgătoare dacă deţine armonii subtile, exprimarea trebuie să vină dinlăuntrul creatorului, formele şi culorile sugerând esenţa şi mai puţin „frumosul”.

În fragila alcătuire a unei flori, în conturul unui trup, în vigoarea calmă a unui peisaj, artistul caută să descopere semnele permanenţelor”. Aşa lucra un alt celebru artist plastic, Theodor Pallady (1871-1956), prietenul pictorului francez Matisse. Pictura nu este numai culoare – şi cu alb, şi cu negru se poate face pictură, principalul este să ştii să le foloseşti şi să ai ceva de spus… să ştii să te exprimi!

Nicolae BUCUR

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.