Experienţa unică a „Ucenicului Astronom” în Insulele Canare

Când pomeneşti de Insulele Canare, majoritatea visează cu ochii deschişi la Tenerife, raiul turiştilor atraşi de plajele nesfârşite şi albe, scăldate de apele Atlanticului. Puţini ştiu, însă, că în arhipelag, pe două din insulele de o frumuseţe copleşitoare, se află sanctuarul astronomilor. Şi mai puţini ştiu că unul dintre grupurile de observatoare care veghează nesfârşitul spaţiu cosmic este condus de un român

Românul care manageriază „ochii” lumii

Vorbim despre astronomul Ovidiu Văduvescu, craioveanul care a imigrat în Canada în anul 1997, după ce a trăit „30 de ani sub comunism şi sărăcie”. Era singura cale să-şi transforme aspiraţiile în realitate. A trăit în extremitatea nordică a continentului american „o viaţă mai bună” timp de opt ani, în 2006 s-a mutat în Africa de Sud, în 2007 în Chile, iar în 2009 a ajuns în insula La Palma din arhipelagul Insulele Canare, considerat a fi la originea mitului grec al Grădinii Hesperidelor. „Toate acestea pentru a-mi urmări dedicarea pentru astronomie!”, dezvăluie Ovidiu Văduvescu.

Activitatea bogată pe tărâmul astronomiei, desfăşurată în instituţii prestigioase de pe mapamond, experienţa acumulată, pasiunea cu care se dedică cercetării şi, nu în ultimul rând, cele două titluri de doctor – primul în Matematică şi Astronomie acordat de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi al doilea în Fizică şi Astronomie atribuit de Universitatea „York” din Toronto (Canada) – au fost garanţii solide pentru a ocupa poziţia de astronom profesionist al grupului de telescoape „Isaac Newton” (ING) din La Palma, locul de unde instituţii din peste 20 de state scrutează Universul prin telescoape de milioane de euro.

„El conduce observaţiile şi proiectele astronomice câştigate de diferite instituţii. Ca să prinzi ore de observaţii, trebuie să ai un proiect, să reprezinţi o instituţie de profil şi proiectul să fie foarte bine pus la punct. Şi mai trebuie să ai şi bani, ca să poţi să cumperi perioade de observaţii. În perioada de observaţie câştigată, Ovidiu Văduvescu, împreună cu echipa lui, efectuează măsurătorile şi încearcă să afle răspunsul la căutările iniţiatorilor proiectului”, ne explică Cosmin-Sorin Micloş, cel care a înfiinţat Asociaţia Ucenicul Astronom (AUA), un proiect născut cu ani în urmă din întrebările unui copil care şi-a ridicat privirea către cerul înstelat şi dedicat copiilor, cu scopul de a-i introduce în tainele astronomiei.

Cercetătorul român este cunoscut şi respectat de oameni din întreaga lume. Un român ale cărui merite, din păcate, nu sunt preţuite în ţara lui natală.

Membrii Asociaţiei Ucenicul Astronom „în expediţia vieţii”

În calitatea sa de membru al Societăţii Astronomice Române, Ovidiu Văduvescu organizează anual, împreună cu Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM), expediţii în Insulele Canare. În noiembrie 2018, astronomul român a fost gazda mai multor grupuri de vizitatori de pe Glob, între care s-a aflat şi o delegaţie de 27 de persoane din România, cei mai mulţi (7) din judeţul Harghita.

„Noi am ajuns acolo prin Valentin Grigore”, povesteşte Cosmin. „L-am rugat încă din 2017 să ne asigure şi nouă câteva locuri. Când s-a dat drumul la înscrieri, nu am stat pe gânduri, Sergiu (Sîngeorzan – membru-fondator al Asociaţiei Ucenicul Astronom – n.a.) a spus din prima că vine şi, după două luni de confruntări aprige, l-am convins şi pe Sorin (Andrei Bota, şi el membru-fondator al AUA  – n.a.). Împreună, toţi trei am pornit în expediţia vieţii noastre”, şi-a amintit Cosmin-Sorin Micloş.

În data de 2 noiembrie, cei trei au pornit să-şi împlinească un vis, care a durat 14 zile. Din cele şapte insule de origine vulcanică ale arhipelagului mângâiat de apele Atlanticului, trei au făcut obiectul vizitei în Canare.

Prima a fost Fuerteventura, cea mai veche insulă şi a doua ca mărime, după Tenerife, din arhipelag, supranumită „insula caprelor”, mai multe decât oamenii care trăiesc acolo. Situată la mai puţin de 100 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, este cea mai aridă dintre suratele sale care alcătuiesc arhipelagul Canare. Pământul roşiatic este acoperit cu conuri vulcanice.

„Este o insulă deşertică, pustie, cu o vegetaţie răzleaţă”, relatează Sergiu, „dar cu un sistem de irigaţii mai complex decât oriunde în lume. Orice copac avea furtunul cu apă lângă el”, îl completează Cosmin. „Interesant a fost farul din vest, aflat pe o limbă de pământ, de unde puteai să vezi linia orizontului pe o deschidere de aproape 300 de grade”, a remarcat Sorin. În acea zonă, pe maluri trăiesc şi se dezvoltă trei specii de scoici extrem de rare, pe cale de dispariţie, mici cât o unghie şi protejate până la Dumnezeu. „Cine se încumetă să ia una de acolo, plăteşte pe loc o amendă ce începe de la 200.000 de euro şi ajunge până la 2 milioane de euro”, atenţionează Sergiu.

După patru zile petrecute în Fuerteventura, expediţia a continuat în insula La Palma, „bijuteria” arhipelagului spaniol. Cu o suprafaţă de aproximativ 700 de kilometri pătraţi, reprezentând 9,51% din suprafaţa totală a arhipelagului Canare, este ultima ca mărime din cele şapte care îl formează. Deţine o vegetaţie bogată şi o mulţime de frumuseţi naturale, motiv pentru care a fost supranumită „La Isla Bonita” (Insula Frumoasă). Verdele crud al pinilor contrastează, incredibil de estetic, cu solul negru şi fin, scoarţa acestora autoincendiindu-se o dată la 2-3 ani, pentru a se regenera, asemenea Păsării Phoenix renăscând din propria cenuşă.

„La Palma a fost o experienţă deosebită, un vis împlinit. Nu am gândit niciodată că poate să existe o atât de mare diversitate pe o distanţă atât de mică: acum eşti la nivelul mării, peste o jumătate de oră eşti la o altitudine de 2.456 de metri, din deşert sari într-o pădure amazoniană luxuriantă, unde vezi cactuşi şi iepuri pitici; e incredibil”, rememorează Cosmin.

De la păduri până la stânci abrupte, între care se ascund plaje cu nisip negru şi mici golfuri, insula oferă surprize nebănuite. Zona sudică, aridă, cu salinele marine şi aspectul selenar, contrastează puternic cu pădurile luxuriante şi cascadele din nordul insulei. UNESCO a declarat-o rezervaţie biosferică.

Nici un război nu a atins La Palma, arhitectura a rămas neschimbată de secole, la fel ca-n vremea conchistadorilor. Viaţa îşi urmează cursul lin, locuitorii privesc oceanul, munţii şi plafonul de nori care li se aşterne la picioare pe vârfurile acestora, iar noaptea stelele.

„Insula aceea are aproape 50 de kilometri lungime şi are, însumate, mai multe autostrăzi decât avem noi în toată România. Cu maşina ajungi într-o oră şi jumătate în orice parte a ei, pe orice ţărm, în orice direcţie. Toate plajele erau acoperite cu nisip vulcanic fin, negru, pământ tânăr – ultima erupţie a avut loc prin anii ’70 – apa numai bună pentru baie, faleze amenajate, terasate, duşuri,  locuri unde să te schimbi chiar şi în cele mai sălbatice locuri. Şi totul era gratis. Nu am avut niciodată sentimentul acesta european, că trebuie să las un euro la toaletă sau să mă spăl”, îşi aminteşte Sorin.

În capitala Santa Cruz de la Palma, oraşul pavat cu piatră de râu, cu străduţe înguste şi cu trepte care urcă versantul, cei trei interlocutori ai noştri s-au bucurat nu numai de frumuseţile care abundă la tot pasul, ci au avut parte şi de experienţe culturale, gastronomice şi sociale inedite. În piaţeta din centru, lângă biserica ale cărei clopotniţe sfredelesc norii, oamenii, la patru ace, socializează. Doi bătrâni eleganţi, cu pălărioare, au coborât dintr-un BMW din 1960, cu volan subţire şi banchete învelite în piele, aducând în actualitate vremuri bune, apuse în multe dintre statele „dezvoltate”. Acolo, timpul s-a oprit, sfidând orice factor care să perturbe serenitatea ce domneşte în arhipelag.

Cu ochii la stele …

„Observatorio Roque de los Muchachos”, complexul astronomic deţinut de La Palma, se întinde pe 189 de hectare şi include cea mai mare flotă de telescoape de pe Glob. Sunt enorme, giganţi administraţi în comun de diverse naţii, cele mai multe în posesia unor universităţi celebre din lume. Cheltuielile de întreţinere sunt enorme, iar costurile percepute pentru închirierea lor nu sunt la îndemâna oricui. De pildă, o oră de observaţii se plăteşte cu 15.000 de euro la un telescop de 2,5 metri.

Cel mai mare este Large-Size Telescope (LST-1), primul telescop-pilot al Cherenkov Telescope Array (CTA) – observatorul de ultimă generaţie al Terrei pentru astronomia cu raze gama la energii foarte mari, care în viitor va dispune de o reţea de 20 de telescoape gamma-ray în La Palma şi alte 40 în Chile. LST-1are un diametru de 23 de metri, cântăreşte aproximativ 100 de tone şi, spre deosebire de celelalte, nu are cupolă pentru a se mişca rapid – în mai puţin de 20 de secunde – dintr-o parte în alta a cerului. Doar pentru punerea lui în funcţiune se consumă curent electric cât pentru un sat întreg – specifica Ovidiu Văduvescu, iar pistoanele fac oglinzile să vibreze de 100 de ori pe secundă ca să corecteze aberaţiile din atmosferă. La construirea acestuia au contribuit financiar instituţii din Japonia, Brazilia, Croaţia, Franţa, Germania, India, Italia, Spania şi Suedia.

Impresionant este şi Gran Telescopio Canarias (GTC), cu o oglindă de peste 10 metri, a cărui construcţie a durat şapte ani şi a costat 130 de milioane de euro, realizat în parteneriat de mai multe instituţii din Spania şi Mexic, Universitatea din Florida, Universitatea Autonomă Naţională din Mexic şi Institutul de Astrofizică din Canare. Este cel mai mare telescop optic cu o singură deschidere din lume. Iar divizarea timpului acestuia reflectă structura finanţării sale: 90% Spania, 5% Mexic şi tot 5% Universitatea din Florida.

„Se depun proiecte, fiindcă nici un cercetător nu îşi permite să dea 15.000-20.000 de euro pentru o oră de observaţii – şi el are nevoie de o noapte, iar dacă cerul e acoperit de nori, pierde şi timpul, şi banii. Trebuie să vină cu o idee serioasă, argumentată ştiinţific, ca proiectul să-i fie acceptat. Când am fost noi în Canare, erau 18 proiecte/loc la Gran Telescopio Canarias (GTC)”, a explicat Sergiu.

Pasionaţi de astrofotografie, harghitenii noştri plecau seara pe munte, să-i urmărească pe specialişti la treabă. Într-una dintre escapade au pierdut noţiunea timpului, iar noaptea i-a prins la 2.300 de metri altitudine, pe vârful muntelui. Parcul era demult închis, iar ei păzeau bariera lăsată şi încuiată.

„A fost foarte interesant să interacţionez cu oameni ca dr. Attila Munzlinger sau ca Valentin Grigore, să văd cum lucrează şi să înţeleg mecanismul acestui tip specializat de fotografiere a obiectelor ce apar pe cerul nopţii. Punctul culminant a fost, fără îndoială, noaptea în care am rămas pe vârful muntelui. Am făcut fotografii toată noaptea şi am îngheţat, dar a fost extraordinar. Mii şi mii de stele pe boltă, de nu ştiai unde să te uiţi mai întâi… şi atâtea stele căzătoare. Şi în liniştea aceea deplină se auzea cum se mişcă cupolele telescoapelor, acei mamuţi, manevraţi de cercetătorii care scrutează Universul, în căutarea răspunsurilor; am înlemnit. Şi mă bucur că i-am avut pe Cosmin şi pe Sergiu alături”, a relatat Sorin.

Privind la telescoapele uriaşe, cocoţate pe vârful muntelui, Cosmin şi-a amintit de copilărie, când aştepta întunericul, iar el să se întindă pe spate, încercând să descifreze misterele bolţii cereşti şi de vorbele bunicului: Nepoate, când nu-i luna pe cer şi e senin primăvara, îţi vezi umbra de la stele.

„Atunci am crezut că e o metaforă, dar în La Palma m-am convins. Într-o noapte fără lună, într-o beznă desăvârşită, de aveam impresia că întreaga Cale Lactee se prăbuşeşte peste mine, mi-am văzut umbra în spate şi aveam senzaţia că nu mai ating pământul. Şi acum, uitându-mă la fotografii, îmi vine greu să diger ce am simţit acolo. Stăteam în faţa acelor minunăţii şi mă gândeam unde eram acum doi ani, într-o încăpere în gară (la Miercurea Ciuc – n.a.), cu o chiuvetă, şase scaune, un telescop cumpărat din salariile mele, trei planete legate în tavan şi câteva lucruri pentru copiii pasionaţi de astronomie. Şi în doi ani am ajuns să văd cel mai mare telescop astronomic din emisfera nordică, cu o oglindă de 10,5 metri – a mea are 15 centimetri. Sunt convins că voi mai ajunge acolo. Dacă voi câştiga la Loto, merg direct, iar când voi îmbătrâni, acolo vreau să mă duc şi să mor, pentru că acolo este Paradisul pentru mine”, a rostit Cosmin, cu emoţie în glas.

Cele şapte zile petrecute în La Palma au trecut pe negândite. Tinerii noştri pasionaţi de astronomie aveau să se îndrepte către ultima escală: Insula Tenerife, cea mai mare din arhipelagul Canare, o cunoscută destinaţie turistică, ce atrage anual peste cinci milioane de turişti. Pentru ei, însă, atracţia era cu totul, ţinteau cel mai înalt vârf din arhipelag şi din Spania – vulcanul încă activ Teide, cu o altitudine de 3.718 metri, inclus în 2007 în Patrimoniul Omenirii al UNESCO.

„Acolo este o altfel de lume, mi-a dezvăluit noi conexiuni între mine, ca fiinţă, şi natură, asta am simţit când am ajuns pe vârf şi am văzut grandoarea Universului, cât de mărunt este un om şi cât de mare şi de puternică este natura.  Când eram sus, pe Teide, m-am simţit ca o furnică, am simţit că muntele era viu, respira şi emana sulf. M-a pus să mă gândesc din nou la tot ceea ce înseamnă existenţa şi poziţia mea în Univers”, a mărturisit Sergiu.

Expediţia în Insulele Canare a fost organizată de Societatea Astronomică Română de Meteori, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate.

DANIELA MEZEY

 

Comentarii:

comentarii