Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Eşec în încercarea de relocare a ursoaicei de la Tuşnad, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Eşec în încercarea de relocare a ursoaicei de la Tuşnad, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută
Eşec în încercarea de relocare a ursoaicei de la Tuşnad, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută

Eşec în încercarea de relocare a ursoaicei de la Tuşnad, care trebuia să aibă loc săptămâna trecută

Şeful jandarmeriei harghitene spune că cei cu atribuţii în acest sens n-au făcut nimic

Săptămâna trecută, joi, ursoaica de la Tuşnad, care-şi pierduse doi dintre cei trei pui, ursuleţii fiind loviţi de tren pe calea ferată, trebuia să fie relocată într-un habitat de la Zărneşti. Ordinul relocării a fost emis miercuri seara, în urma unei solicitări a Asociaţiei de Vânătoare „Sfânta Ana” şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita. Deşi comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Szép Róbert, spunea că la faţa locului erau pădurari care căutau ursoaica şi medici cu tranchilizante, acţiunea a fost sortită eşecului.

Prezent la şedinţa de Colegiu Prefectural de ieri, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, col. Dan Iamandi, a descris în linii mari cum s-a derulat acţiunea, arătându-se deranjat de atitudinea celor care trebuiau să-şi facă datoria.

Legea Jandarmeriei, arăta col. Dan Iamandi, prevede că „personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi de imobilizare pentru: a) îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora; b) imobilizarea animalelor a căror viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane”.

Cu toate acestea, în ziua relocării – continua acesta – „ne-am deplasat în baza unei solicitări venite de la Ministerul Mediului, cu forţe suplimentare aduse din timpul lor liber, dar după 2 ore am rămas singuri acolo, cu un ONG de la Zărneşti şi n-am înţeles de ce. Garda de Mediu a închis telefonul, n-a mai răspuns dl Szép Róbert la telefon, de la Fondul de Vânătoare, dl Raffay Zoltán a venit şi a dat şi o declaraţie la presă complet nereală vizavi de cei doi ursuleţi care au fost omorâţi de tren pe calea ferată. Şi am rămas, şi am căutat o zi întreagă ursoaica, noi neavând nici o sarcină în acest sens. (…) Având în vedere că erau foarte mulţi oameni (la Universitatea de Vară – n.a.), mi-am asumat acei 12 oameni pe care i-am târât o zi întreagă prin toată pădurea datorită faptului că cei care trebuiau să-şi facă treaba, nu şi-au făcut-o”.

O nouă încercare de relocare

Şi prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei, era de părere că eşecul de joia trecută s-a datorat organizării defectuoase a acţiunii şi neîndeplinirii ordinului ministrului de către instituţiile însărcinate.

„În perioada imediat următoare o să iau eu măsurile care se impun. Nu vreau să mai aud niciodată că nu se relocă nu ştiu ce urşi, că nimeni nu îşi face treaba atunci când ar trebui. Îmi pare rău să spun asta – preciza Jean-Adrian Andrei.

O să facem o nouă încercare de relocare a ursoaicei cu un singur pui la Zărneşti, pentru că ursoaica respectivă reprezintă chiar un pericol în zonă şi ştim foarte bine că atunci când îşi pierde doi dintre pui devine şi mai irascibilă şi mai determinată să-şi apere teritoriul”.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Niste cretini? Nici nu își doresc relocari de ursi, așteaptă ca situația să devină și mai gravă și să se dea liber la vânătoare. Ăsta e interesul lor. De aia fac pe proștii.

Leave a Reply to Mmmm Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.