Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Circa 130.000 de persoane la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Religie » Circa 130.000 de persoane la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc
Circa 130.000 de persoane la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc

Circa 130.000 de persoane la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc

Aproximativ 130 de mii de persoane din întreaga lume au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu-Ciuc, închinat Fecioarei Maria şi considerat a fi cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

Primele grupuri de pelerini au sosit pe muntele Şumuleu-Mic, de lângă municipiul Miercurea-Ciuc, încă de vineri seara şi au petrecut toată noaptea rostind rugăciuni către Fecioara Maria. Sâmbătă, zeci de mii de credincioşi s-au îndreptat, pe jos, către altarul „Trei Movile”, locul unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.

La fel ca în fiecare an, oamenii au purtat în mâini steaguri religioase, au rostit rugăciuni şi au intonat imnuri închinate Sfintei Fecioare Maria, aflată în centrul acestui mare pelerinaj. Mulţi dintre ei au venit îmbrăcaţi în costume populare, iar unii au fluturat steagul Ungariei sau pe cel secuiesc.

La pelerinaj au participat şi persoane foarte în vârstă, dar şi mulţi tineri, precum şi copii mici, purtaţi în braţe de părinţii lor.

Credincioşii au venit la această procesiune din întreaga ţară, dar şi din Ungaria sau din alte ţări europene, precum şi din Congo, Indonezia, Australia, SUA, Canada.

Unii dintre pelerini nu au mers pe ruta obişnuită, ci au ales să urce un deal abrupt, denumit „Drumul Crucii”, pe care se află 14 cruci ce simbolizează opririle pe care le-a făcut Iisus pe Golgota. Ei au mărturisit că nu au simţit oboseala, pentru că Fecioara Maria i-a ajutat şi binecuvântat.

Balázs József este din Joseni şi a pornit pe jos, joi dimineaţa, împreună cu alţi 240 de săteni şi a ajuns sâmbătă la locul pelerinajului, parcurgând peste 50 de kilometri. El spune că atunci când vine la pelerinaj simte o dragoste imensă pentru Maica Domnului, iar sufletul i se umple de linişte. „Când ajungem aici, simţim că, după o perioadă îndelungată, ne-am întâlnit cu mama noastră, pe care avem ocazia să o îmbrăţişăm cu dragoste”, a spus Balázs József.

Un alt credincios a venit din Bucureşti şi a mărturisit că şi-a dorit să participe la această procesiune întrucât puterea credinţei l-a ajutat de mai multe ori.

Printre credincioşi s-au aflat şi foarte mulţi tineri, care au spus că vin la Sfânta Liturghie pentru a-şi linişti sufletul şi pentru că simt că Fecioara Maria le dă putere şi speranţă, de fiecare dată.

Pentru prima dată la pelerinaj a fost şi preotul catolic Vas László, originar din Oradea, care locuieşte în SUA de 15 ani. El consideră că ceea ce se întâmplă la Şumuleu-Ciuc este un miracol, iar semnificaţia evenimentului nu poate fi descrisă în cuvinte.

La fel ca în anii precedenţi, slujba religioasă a început după ce la altarul în aer liber a ajuns „Laborumul”, steagul sfânt al Şumuleului, adus din catedrala franciscană, care a fost purtat de cei mai merituoşi elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Segítő Mária” din Miercurea-Ciuc.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhiepiscopul catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György, alături de mai mulţi preoţi catolici. Arhiepiscopul Jakubini György i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie fideli credinţei, naţiunii, limbii şi culturii strămoşeşti. „Fecioara Maria spunea: Să faceţi ceea ce zice Fiul meu, iar pentru zilele noastre, mesajul Fecioarei Maria este: Să fiţi fideli credinţei strămoşilor, să fiţi fideli naţiunii, să fiţi fideli limbii materne şi culturii noastre”, a spus arhiepiscopul catolic de Alba Iulia. La finalul slujbei, dr. Jakubinyi György le-a transmis credincioşilor binecuvântarea Papei, din însărcinarea Sfântului Scaun.

De altfel, semnificaţia pelerinajului din acest an este una deosebită întrucât statuia Fecioarei Maria, aflată în centrul acestei mari sărbători, împlineşte 500 ani.

La eveniment a participat, pentru a treia oară consecutiv, şi preşedintele Ungariei, Ader János, alături de soţia sa, Anita Herczegh.

Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi a celui secuiesc.

Pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc se organizează în acest an pentru a 448-a oară, iar motto-ul este: „Alergăm spre oblăduirea ta”, mesajul referindu-se atât la pelerini, care se roagă, cât şi la Sfânta Fecioară, care îi protejează şi-i ocroteşte.

Potrivit datelor istorice, în anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Aceştia, adunaţi la Şumuleu, sub conducerea preotului István din Joseni, au înfruntat armata principelui. În acest timp, cei rămaşi la biserică – bătrânii, femeile şi copiii – s-au rugat la statuia Fecioarei Maria ca să-i ajute să-şi apere credinţa.

După respingerea atacului, bărbaţii s-au întors la Şumuleu cu steagurile împodobite cu crengi de mesteacăn şi cu toţii s-au rugat Domnului şi Sfintei Fecioare, exprimându-şi astfel recunoştinţa pentru obţinerea victoriei.

În memoria acestui eveniment istoric, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu-Ciuc, se roagă la statuia făcătoare de minuni, înconjoară în procesiune dealul Şumuleul Mic, iar la coborâre îşi împodobesc steagurile cu crengi de mesteacăn. Statuia din lemn de tei a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Franciscană de la Şumuleu-Ciuc este considerată a fi făcătoare de minuni şi este cea mai mare de acest fel din lume.

De câţiva ani, reprezentanţii Ordinului Franciscanilor, dar şi autorităţile fac demersuri pentru includerea pelerinajului de la Şumuleu-Ciuc pe lista patrimoniului UNESCO.

Un număr de 90 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc, în cele mai multe cazuri fiind vorba de lipotimii, cauzate de temperaturile ridicate. Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, dr. Péter Szilárd, a declarat că majoritatea cazurilor au fost tratate la cele patru puncte de asigurare a asistenţei medicale de urgenţă, amplasate în zona pelerinajului. Cel mai des a fost vorba de persoane care au leşinat, din cauza temperaturilor ridicate şi a oboselii, dar s-au înregistrat şi mai multe crize hipertensive. Zece dintre pacienţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea-Ciuc, întrucât sufereau de boli cardiace cronice sau pentru că au suferit luxaţii şi fracturi la picioare.

Totodată, aproximativ 500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au vegheat la buna desfăşurare a pelerinajului de la Şumuleu-Ciuc.

Gina ŞTEFAN, Agerpres

Comentarii:

comentarii

4 comments

  1. Întregul meu respect pentru credincioșii prezenți la pelerinaj. Un singur lucru nu înțeleg: De ce s-a intonat la sfârșit Imnul Ungariei? Pelerinajele religioase, oriunde în lume, nu au treabă cu politica. Să înțeleg că acesta de la Șumuleu are, de fapt, acest scop? Să cred că sub acoperirea pelerinajului se află o manifestare de forță împotriva României? Poate ar fi bine ca organizatorii să fie mai atenți și să descurajeze asemenea tendințe din partea unora!

    • Imnul Ungariei este o rugăciune,de asta se cîntă la sfîrsitul slujbelor religioase.

      • A fost o rugăciune PÂNĂ a devenit IMN! A căpătat, astfel, o altă semnificație. POLITICĂ. Să nu inducem lumea în eroare. IMNUL NAȚIONAL al unui stat se intonează în anumite condiții, prevăzute în lege. La Șumuleu nu se respectă legea – nici românească, nici ungurească. Responsabili sunt organizatorii acțiunii – fie ei prelați ori laici, fie cetățeni români sau cetățeni străini. Statul român e ori slab, ori prost de tolerant, în ambele situații fiind încurajate gesturi lipsite de respect față de România!

Leave a Reply to Ana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.