Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Zeno Millea: Pericolul românesc la început de secol XX | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Cultură » Zeno Millea: Pericolul românesc la început de secol XX
Zeno Millea: Pericolul românesc la început de secol XX

Zeno Millea: Pericolul românesc la început de secol XX

O carte pentru „uz confidenţial”, scrisă la 1900 de un oficial al Ministerului Regal de Interne, conţine date atât de neconvenabile încât istoricii şi oficialii maghiari contemporani susţin că volumul nu există!

La ediţia din acest an a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, Cultură, Civilizaţie s-au lansat foarte multe cărţi, între care şi volumul Pericolul românesc la început de secol XX al publicistului clujean dr. Zeno Millea, de fapt o reeditare, adăugită, a volumului Ungaria dualistă şi „Pericolul românesc”, apărut în 2005. De ce este importantă această lucrare? Pentru că ea reproduce, comentate sau nu, fragmente dintr-un volum de uz „strict confidenţial”, scris de Huszár Antal, traducător şef al Ministerului Regal de Interne, editat în 1907. Iată povestea acestei cărţi secrete, de 1.000 de pagini: în august 1919, a doua zi după ocuparea Budapestei de către armatele române, o doamnă în doliu cerea Comandamentului militar să-i aprobe întoarcerea în Transilvania, unde se găseau singurele ei rude. Soţul ei, Huszár Antal, fusese ucis câteva zile înainte de bolşevicii unguri. Drept recunoştinţă, doamna a lăsat o carte mare, groasă, intitulată Românii din Ungaria, scrisă de soţul ei din însărcinarea Guvernului maghiar, de care ea „nu mai are nici o trebuinţă”, dar care poate fi de mare folos pentru România.

Cei care s-au ocupat de acest volum – Onisifor Ghibu şi, ulterior, Zeno Millea – susţin că el este o veritabilă mină de aur, întrucât, faţă de alte surse publice maghiare, aproape sută la sută propagandistice, acest volum pentru ochii aleşi ai celor din Ministerul de Interne conţine multe adevăruri neconvenabile pentru partea maghiară, precum proporţia reală în 1900 a românilor din judeţele din Ardeal, discrepanţa dintre evidenţele bisericeşti şi cifrele laice făcute publice de oficialii unguri, proporţia reală dintre ortodocşi şi greco-catolici, data reală la care cele două biserici româneşti au intrat efectiv în legalitate, inexistenţa oricărui învăţământ de stat în limba română etc.

Deşi istoricii români cad de acord asupra faptului că uniatismul a fost principalul factor al emancipării românilor, Huszár spune că acesta „a fost deosebit de favorabil pentru statul naţional maghiar”, deoarece a dus la „divizarea românilor în două tabere antagonice, cea ortodoxă şi greco-catolică, tabere ce au dus o luptă pe viaţă şi pe moarte timp de peste un secol (…) spre folosul statalităţii maghiare…”. Deşteptarea naţională a fost, opinează Zeno Millea, opera unor reprezentanţi luminaţi ai neamului românesc şi nu opera Bisericii Greco-Catolice, subordonată Vaticanului, Curţii de la Viena şi primatului maghiar de la Esztergom. Asta spune de altfel şi Huszár: „Episcopii greco-catolici vor fi nevoiţi să accepte alături de ei un teolog romano-catolic, fără ştirea şi aprobarea acestuia, el neavând voie să ia nici o decizie (…) să nu aplice nici o sancţiune, să nu angajeze pe nimeni, să nu editeze nici o carte fără ştirea şi aprobarea teologului”. Deşi uniaţia a avut loc în 1697, legalizarea Bisericii Greco-Catolice s-a produs abia în 1744, prin eforturile lui Inocenţiu Micu Clain, care a fost de altfel şi primul uniat răzvrătit, nevoit să se refugieze la Roma în urma pârilor politrucului ce-l avea în observaţie, recte teologul iezuit Balogh.

Apoi, în pofida părerii generale că Biserica Greco-Catolică se simţea mai în largul ei şi avea autonomie în imperiul bicefal, lucrurile stăteau exact invers. Iată ce scrie Huszár (al cărui grad în Ministerul de Interne ungar n-a fost identificat): „…din punctul de vedere al politicii maghiare de stat, ar fi o greşeală de neiertat să se acorde Bisericii Greco-Catolice Române – separat şi independent de Biserica Romano-Catolică Maghiară – o autonomie de tipul celei de care beneficiază Biserica Ortodoxă Română (statut la care uniaţii râvnesc din răsputeri), pentru că această autonomie confesională n-ar reprezenta altceva decât un nou incubator al ultranaţionalismului, al instigării împotriva naţiunii şi statului maghiar”.

Printre altele, cartea lui Huszár mai conţine analiza orientării fiecărei publicaţii româneşti ce apare în Ardeal, portrete ale fruntaşilor români, descrierea organizaţiilor din România aflate în legătură cu românii din Ungaria, descrierea instituţiilor financiar-bancare, periculoase, deoarece „nu acceptă nici un acţionar ungur”, a uniunilor financiare şi economice, a partidelor politice, a tuturor forţelor ce „atentează la siguranţa şi integritatea statului naţional unitar maghiar” – în fine, este o lucrare a unui aparţinător al serviciilor de informaţii care atrage atenţia asupra persoanelor şi instituţiilor care „s-au situat în fruntea unor mişcări ce vizează separarea completă a românilor de unguri şi instigarea la ură împotriva maghiarimii, a limbii şi statului maghiar”.

Ceea ce mai este de spus ar fi poate un singur lucru: lucrarea pentru uz confidenţial a lui Huszár conţine date, fapte şi opinii atât de nefavorabile Ungariei de atunci şi de acum, încât istoricii şi oficialii maghiari actuali nici măcar nu recunosc existenţa acesteia!

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Le-o vom aduce la cunostinta odata cu dizolvarea Udmr, pt care am deschis dosar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.