Virtuţile unei memorii prodigioase

ianuarie 8, 2016 in Societate

Memoria individuală este o monedă cu multe feţe şi multiple valori: binefacere pentru unii, o piatră târâtă fără vrere prin anii vieţii pentru alţii, o absenţă totală pentru o altă categorie.

Din categoria celor binecuvântaţi cu o memorie benefică se numără doamna Ioana Rugină, locuitoare, până la anii senectuţii, în comuna Corbu, acum, la 96 de ani, locuind la fiul şi fiica din Topliţa.

Doamna Rugină te impresionează, din primul moment, prin faptul că este o adevărată depozitară a unui număr impresionant de poezii, cele mai multe cu teme patriotice: „Moartea lui Ştefan cel Mare”, ,,Decebal către popor”, ,,Coroana României”, „La Mărăşeşti tăticul meu” şi multe altele, din această categorie, dar şi multe creaţii ale lui Coşbuc şi Goga, atât de dragi ardelenilor. Multe din aceste versuri le-a învăţat încă de pe băncile şcolii, însă o bună parte le-a memorat mai târziu. Ne-a povestit că era în Moldova, în timpul refugiului – despre care vom mai vorbi – şi cineva a recitat o poezie în casa gazdelor la care stăteau, fiind suficientă o singură repetare a versurilor pentru a memora o poezie cu multe strofe.

Dar memoria doamnei Rugină nu e cadrată doar pe poezii. Este o cronică vie a unor ani extrem de agitaţi: o parte a perioadei dintre cele două războaie mondiale, ocupaţia hortistă, instaurarea comunismului. Suferinţele îndurate după Dictatul de la Viena, părăsirea casei şi a gospodăriei, condiţia vitregă de refugiat nu i-au afectat însă, în nici un fel, simţul dreptăţii şi al echilibrului. Are şi acum cuvinte de recunoştinţă pentru văduva de naţionalitate maghiară care a locuit în bucătăria de vară pe timpul cât au fost în refugiu şi i-au îngrijit casa şi gospodăria ca şi cum ar fi fost ale ei proprii. Ceea ce nu s-a întâmplat în toate cazurile…

Episoade dramatice, dar şi altele obişnuite i-au rămas intacte în amintire. Evident, noi încercăm să le redăm pe cele mai puţin obişnuite, unele care, pentru cei ce n-au trăit asemenea ani, părând aproape de necrezut. În vara lui 1944, aflându-se la Durău, s-au culcat seara în prezenţa armatei germane şi s-au trezit dimineaţa în prezenţa avangărzilor ruseşti. Mai mult, a început lupta între cele două armate şi atunci cu un copil de un an şi ceva în braţe, împreună cu alte patru familii, s-au refugiat într-o pădure. Întrucât a început să bubuie şi artileria, cei 4 bărbaţi din acel grup au săpat un adăpost adânc în pământ, pe care l-au acoperit cu trunchiuri de brad şi apoi cu pământ, oferind o relativă siguranţă celor aflaţi acolo, unde au rămas două săptămâni.

Din păcate, memoria nu este totdeauna selectivă… Cea mai fericită amintire, venirea pe lume a Margaretei, primul copil, este extrem de proaspătă, dar nu s-a estompat, cu trecerea vremii, nici cea mai neagră: moartea soţului la numai 47 de ani.

I-a plăcut mult şcoala, dar, orfană de mamă de la 6 ani, n-a avut posibilitatea să termine decât 5 clase, tatăl, copleşit de grijile unei case fără gospodină, n-a mai lăsat-o să continue.

Doamna Ioana Rugină este purtătoarea unei adevărate cronici, despre întâmplări şi oameni din ultima sută de ani, fără a mai vorbi de numărul impresionant de poezii, a căror unic depozitar s-ar putea să fie. Poate că ar fi bine ca cineva să mai consemneze şi alte episoade din preţiosul rezervor de amintiri şi poezii ale venerabilei doamne Rugină.

ŞTEFAN DANCIU