Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Gazeta vrea să trezească la viaţa spirituală veritabilă pe conaţionali. Şi foloseşte biciul ironiei. Într-un colţ al primului număr şarjează (sub motto-ul „Râsul măreşte cantitatea de viaţă”), „contrazicând” pe cei care ar crede „că viaţa intelectuală în fericitul şi glacialul nostru ţinut este inexistentă sau aproape inexistentă”, deoarece „din informaţiile noastre rezultă tocmai contrariul”. Şi începe înşirarea unor „opere” cu titluri hazlii, anume inventate, la care sunt „angajaţi” intelectualii locali: Theodor Chindea tocmai „a terminat importantul său studiu filozofic «Problema căsătoriei»” (probabil „autorul” nu era căsătorit); inginerul I. Gheorghiu „lucrează la un voluminos tratat de vânătoare: «Cum se poate împuşca un iepure»”; Gh. Gociman „va da în curând publicităţii un lung poem… gustativ intitulat «Astronomie şi Gastronomie»”; ing. N. Băcanu „a tipărit întro ediţie de lux – numai pentru un restrâns cerc de bibliofili: «Contribuţii la studiul girului şi amorului»”; profesorul I. Stoian „a tradus în versuri vesela operetă «Băiat sau fată»”; profesorul Jenică Niculescu „scrie ultimul capitol din primul său roman «Tragedia abstinenţei»”; dr. Văleanu „va începe în curând publicarea în fascicule a monumentalului său tratat: «Vindecarea rapidă a cancerului prin cura alternată de chinină şi aspirină»”. Şi Gazeta încheie pe un ton „victorios”: „Să nu mai spunem că nu avem şi noi intelectualii noştri!”. Cert este că înfiinţarea Gazetei a schimbat oarecum cursul normal al vieţii cotidiene a unora. Intelectualii revistei s-au gândit să livreze gratuit publicaţia lor „românilor săraci din Ciuc, care doresc să se instruiască” şi mai ales „În casele unde gologanul abia ajunge pentru pâine şi unde corola minţii este deschisă avid şi larg către soarele învăţăturii…”.
Umorul nu lipseşte din viaţa cotidiană şi ajunge şi în paginile presei locale. Un îndrăgostit îi trimite des flori iubitei sale, dar cu bani de împrumut, pe care-i „uită” să-i restituie. I se dedică o epigramă: „Cu flori şi serenade/Tu uşurezi mereu/Nu inima fecioarei/Ci buzunarul meu”. Unui judecător care are un studiu despre Piron (este vorba despre epigramistul şi dramaturgul francez Alexis Piron, 1689-1773) i se dedică epigrama: „Eu ţi-o spun fără ocol/Nu te supăra cucoane/Tot ce-ai scris despre Piron/Nu-s în fond decât… piroane”.
Conferinţele Ligii Culturale – Secţia Gheorgheni se ţineau în anul 1933 în amfiteatrul de Ştiinţe Naturale al Liceului „Sfântu Nicolae”, la care participa şi publicul din oraş.
Românii din Gheorgheni sunt informaţi despre propaganda ungară în străinătate contra României. Profesorul Teodor Anastasiu – o conştiinţă veritabilă a epocii – scrie la sfârşitul anului 1933 despre o carte de istorie a literaturii maghiare apărută în Franţa (Paris, 1930) şi semnată de Hankiss (János, 1893-1959) şi Juhász (Gézá, 1894-1968) (este vorba de Panorama de la littérature hongroise contemporaine). A „constatat la autorii acestei preainteresante lucrări aceeaşi bolnăvicioasă tendinţă de ponegrire şi deformare a adevărului, cu intenţia, de atâtea ori manifestă la intelectualitatea maghiară de a ne face pe noi, românii, odioşi în ochii Apusului şi de a arunca cât mai mult discredit asupra ţării noastre”. Ei arată că în statele succesoare şcolile ungureşti sunt închise, aceasta în timp ce realitatea este alta: sunt peste 1.200 de şcoli primare, zeci de gimnazii şi zeci de licee maghiare în România, „în timp ce şcolile româneşti sunt desfiinţate cu duiumul…”. Arată că a informa greşit publicul străin, „cu rea credinţă şi a-l induce în eroare pentru a-i trezi simpatia şi a-i dobândi sprijinul în validarea unor drepturi istorice închipuite, e curată şarlatanie!”.
Efectele crizei economice se văd şi în Gheorgheni. În 11 decembrie 1933 s-a ţinut ultimul târg de vite şi de mărfuri din an în Gheorgheni. Datorită crizei economice, târgul „s-a terminat sub cele mai pesimiste aşteptări”. Slabele vânzări din târgul vitelor nu au mai animat piaţa mărfurilor şi mulţi negustori „au terminat ziua de târg cu caseta goală”.
La începutul lunii decembrie 1933 veneau veşti triste dinspre satele româneşti de la marginea de nord a Ciucului. „La Tulgheş, populaţia moare de foame şi la fel stau lucrurile în toate satele Bicazului”. Făina de porumb se vindea la sfârşitul lui noiembrie cu 4,50 lei/kg. Pâinea „a devenit de mult un aliment de lux”. Intelectualii Gazetei Ciucului atrăseseră atenţia cu câteva luni înainte asupra pericolului foametei în „satele acestea fruntaşe” şi au propus să se trimită câteva vagoane de porumb, România fiind doar „ţara porumbului”.
Tot la începutul lunii decembrie 1933, presa sesizează despre „specula neruşinată pe care de câţiva ani încoace o practică o bună parte din comercianţii locali şi-n special măcelăriile şi restaurantele”.
Una din distracţiile locuitorilor din Gheorgheni era vizionarea filmelor la singurul cinematograf din localitate, „Urania”. În 20 şi 21 martie 1929 se rula de exemplu, filmul „Rusia”, acompaniat de corul cazacilor din Kuban, film cu Corinne Griffit în rol principal, şi „care s-a jucat şi la Bucureşti, în faţa familiei regale şi s-a bucurat de un deosebit succes”. În aprilie se rula monumentalul film american „Ana Karenina”, cu ocazia jubileului Tolstoi, cu frumoasa Greta Garbo în rol principal.
Pentru publicul minoritar maghiar mai ales, dar şi pentru românii aflaţi la o cafea, începând cu prima zi de Paşti a anului 1929 se anunţa că la Cafeneaua Elite, orchestra lui Horváth Pali „va delecta publicul timp de o lună”.
La serbările organizate de Societatea culturală „Mihai Eminescu” de la Liceul „Sfântu Nicolae” participau adesea şi maghiari. De exemplu, în 2 aprilie 1929, la „Teatrul Laurentzi” din localitate, Societatea a prezentat „un festival artistic urmat de dans”, în program fiind incluse şi „numere” româneşti şi „numere” maghiare, „ceea ce a permis publicului minoritar să populeze sala până la ultimul loc”. Autorul relatării acestei manifestări scrie că: „A fost o surpriză plăcută pentru mine să remarc această largă participare a publicului maghiar, care, încurajând festivalul unei societăţi româneşti, dă dovadă de un real simţ de înțelegere, prilejuind toată stima şi simpatia noastră”.
În Gheorgheni descindea adesea cu spectacole şi Despărţământul Astrei din Miercurea-Ciuc. În seara zilei de 25 martie 1933, sub conducerea prim-preşedintelui Tribunalului, Gr. Paşnicu, Despărţământul a dat un festival în sala restaurantului Laurentzi. „A conferenţiat d-na Paşnicu despre Grigorescu, după care s-a reprezentat piesa lui Eftimiu «Omul care şi-a văzut moartea»”.
La începutul anului 1933 încă în centrul oraşului Gheorgheni era piaţa publică. Preocupaţi de modernizarea oraşului, intelectualii de la Gazeta Ciucului au propus de mai multe ori edililor oraşului să mute piaţa din centru şi să se facă în locul ei o grădină publică, „aşa cum întâlneşti în orăşelele noastre de munte”. S-a spus că nu vrea populaţia. Dar „Mulţimea e prin instinct refractară la tot ceea ce înseamnă inovaţie, progres”. Se arată că oraşul Gheorgheni a fost „cel mai bogat oraş al Ardealului” şi „Nu are străzi pavate, nu are canalizare, nu are măcar o bae comunală; pare mai mult un sat răsărit şi uneori nu pare chiar nici atât”.
La 1 august 1932, A. Trestian scrie un articol dur la adresa stării orăşelului Gheorgheni de atunci, pentru a atrage atenţia conducerii oraşului, a primarului de atunci, Păcurariu, „care nu e un debutant la gospodăria oraşului, iar ceilalţi consilieri par toţi oameni de omenie şi de pricepere”. Arată că prin ridicarea Lacului Ghilcoş (Lacu Roşu) (aflat la 26 km de Gheorgheni) la rangul de staţiune climaterică, „orăşelul Gheorgheni, în calitate de rudă apropiată a Lacului, a beneficiat şi de această favoare” şi orăşenii s-au bucurat, deoarece „Atât timp cât Gheorghenii erau o biată fosilă urbană, miseră şi păcătoasă, lângă celelalte oraşe mici ale ţării, fiecare cetăţean care se respectă – şi cine nu se respectă la Gheorgheni – cum începeau lunile de vară se şi gândea serios unde să-şi risipească micile economii ale anului. La Tuşnad, la Borsec, la Topliţa, sau undeva la mare, să-l rumenească frumos soarele şi să mai respire omul aerul întinderilor marine”. Dar zice cu ironie autorul: „Acum nimic mai simplu: rămân frumos la Gheorgheni, că doar de aceea e staţie climaterică: să rămână vara localnicii acasă”. Dar, din păcate, „Gheorghenii au rămas şi pe mai departe acelaşi pârlit proletar, sau pentru a nu face abuz de comparaţii, aceeaşi fosilă urbană din epoca pietrii cioplite, oricât de familiar vă este peisajul, vă rog uitaţi-vă mai de-aproape la el şi spuneţi-mi dacă are aspectul unei staţiuni climaterice? Nu vă insultă străzile murdare (…) locuinţele mizerabile, spoite în albastrul acela vineţiu şi porţile de puşcărie şi nu vă strepezeşte dinţii praful străzilor nepavate? (…) Că a rămas satul de mai ’nainte cu toate cele două-trei clădiri mai răsărite şi-n ciuda monumentalei clădiri a Liceului Sf. Nicolae?”. Spune apoi sarcastic că a avut „buni primari” dacă a fost „cel mai bogat oraş al Ardealului – prin pădurile sale” şi localitatea a rămas aceeaşi cum „a fost întotdeauna”. Propune „actualilor şi viitorilor edili” să corecteze măcar câte ceva, să transforme „actuala piaţă într-un mic parc, aşa cum se întâlnesc în oraşele de munte ale ţării, unde clima favorizează pasiunea horticolă a gospodarilor şi creează acele minuni de verdeaţă, adevărate cuiburi de plăcere şi de recreaţie”. Apoi „Se pot face plantaţii pe marginea străzii principale şi pava drumul de la gară în oraş, o adevărată batjocură a târgului…”. O şansă ar fi turismul, care „poate deveni pentru localnici o adevărată industrie lucrativă”.
Presa semnala la începutul lunii septembrie 1932 despre groapa „comunală” de la marginea oraşului, de-a lungul şoselei Gheorgheni – Miercurea-Ciuc, „în care sunt aruncate toate mortăciunile târgului”. Este sesizat primarul că „Măsura e bună cu o singură condiţie: să nu strice aerul în jur, făcând imposibilă circulaţia. Aşa cum se întâmplă de o bucată de timp, cei care trec trebuind să-şi astupe nasul câteva sute de metri”. Era afectat un cartier întreg din zonă.
Medic al oraşului Gheorgheni era, până la moartea sa, dr. Aurel Pop Baldi, apoi postul era rămas vacant la începutul lunii februarie 1936.
Pe piaţa ideilor valoroase lansate de românii din Gheorgheni se înscrie şi propunerea făcută de profesorul Teodor Anastasiu, la începutul anului 1936. El afirma că este nevoie şi în România de un institut de cercetări a „relaţiilor sociologice dintre majoritari şi minoritari”, sub toate aspectele, într-un cadru ştiinţific, dat fiind că la Budapesta s-a înfiinţat pe lângă Universitate un „Institut Minoritar”, care a elaborat deja lucrări revizioniste şi cu spirit rasist antiromânesc.
O altă idee valoroasă este lansată de „Ciulineţ” tot la începutul anului 1936, şi anume valorificarea stufului din Deltă printr-o fabrică de hârtie. Scrie că în urmă cu un an, un consorţiu parcă olandez s-a oferit, „cu frumoase condiţii”, să instaleze o fabrică de hârtie în Deltă, dar a fost refuzat. Astfel se fabrică hârtie scumpă la Letea, unde patron este Dinu Brătianu. Englezii, cu spiritul lor „practic şi hotărât”, s-au gândit la această materie primă şi presa „anunţa că zilele trecute, vaporul românesc «Bucegi» a încărcat o primă cantitate de 2.000 tone stuf pentru o fabrică de hârtie engleză”. Problema era a scumpetei hârtiei pentru ziare, în timp ce în Deltă ardeau prin incendii tone întregi de stuf. (Va urma)
Vasile LECHINȚAN
