Vasile Lechinţan. Ultimul interviu Patru instituţii fundamentale ale statului român şi un înalt prelat şi-au arătat indiferenţa faţă de retrocedările ilegale din Transilvania | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 25 octombrie 2021
Home » Cultură »
Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Patru instituţii fundamentale ale statului român şi un înalt prelat şi-au arătat indiferenţa faţă de retrocedările ilegale din Transilvania
<h5><i>Vasile Lechinţan. Ultimul interviu</i></h5> Patru instituţii fundamentale ale statului român şi un înalt prelat şi-au arătat indiferenţa faţă de retrocedările ilegale din Transilvania

Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Patru instituţii fundamentale ale statului român şi un înalt prelat şi-au arătat indiferenţa faţă de retrocedările ilegale din Transilvania

  • Bizara poveste a Statusului Romano-Catolic Ardelean (1)

În timp ce lucram la un interviu ce trebuia să aibă circa 20 de episoade, Vasile Lechinţan a ajuns, pe neaşteptate, la lumina Raiului. La cele mai multe întrebări, arhivistul, istoricul şi scriitorul clujean nu va mai răspunde niciodată. Publicăm totuşi textul, în stadiul în care ajunsese în momentul când acest om bun ca o pâine caldă a primit lovitura de trăsnet a sorţii. Rămâne să regretăm veşnic răspunsurile nedate, întrucât Vasile Lechinţan era un cunoscător neîntrecut al arhivelor Transilvaniei şi un investigator tenace şi avizat al retrocedărilor abuzive practicate de politicieni, funcţionari şi magistraţi veroşi după 1989. Nedreptatea şi Dreptatea ţipă amândouă din toţi rărunchii: aceia trăiesc şi huzuresc, iar Vasile se leagănă pe sub flori. Pare-se că nu putem face nimic pentru îndreptarea axei lumii, suntem sortiţi la neputinţă şi suferinţă veşnică.

– În preajma Centenarului Marii Uniri aţi adresat, domnule Lechinţan, un Memoriu adresat Preşedinţiei României, Guvernului Român, Parlamentului României şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României ca, în regim de urgenţă, să fie abolite toate „retrocedările”/împroprietăririle ilegale cu importante clădiri care, pentru memoria tuturor etniilor trăitoare în Transilvania, au o imensă valoare morală şi spirituală, pe lângă cea materială, bineînţeles.

– Mă refeream, concret, la averile uriaşe ale fundaţiilor făcute pentru Transilvania şi, în oglindă (de acelaşi tip), şi pentru Ungaria, de către împărăteasa Maria Tereza în anii 1773-1780, pentru românii greco-catolici, pentru maghiarii şi germanii/saşii romano-catolici şi pentru armenii de religie armeano-catolică, averi constituite şi din contribuţia românilor transilvăneni, prin robote iobăgeşti, dijme şi impozite, prin taxe şcolare la gimnaziile susţinute de aceste fonduri. Aşa-zisele „retrocedări” au fost efectuate de către instituţii administrative şi juridice ale statului român, din 1990 până astăzi, cu contribuţia unor oficiali români din administraţie şi justiţie, unii incompetenţi şi alţii probabil corupţi, dar sigur manipulaţi în mod nedemn de beneficiarii ilegali actuali, de după 1990, ai unor bunuri comune ale naţiunii noastre. Am enumerat în acel Memoriu cinci fonduri/fundaţii principale, dar mai sunt şi altele:

– FUNDUS STUDIORUM (FONDUL/FUNDAŢIA DE STUDII/ÎNVĂŢĂMÂNT, ÎN MAGHIARĂ: TANULMÁNYI ALAP);

– FUNDUS RELIGIONUM (FONDUL/FUNDAŢIA DE RELIGIE, ÎN MAGHIARĂ: VALLÁS ALAP);

– FUNDUS STIPENDIORUM (FONDUL/FUNDAŢIA DE BURSE/DE STIPENDII, ÎN MAGHIARĂ: ÖSZTÖNDÍJ ALAP), acestea fiind cele mai importante, precum şi altele mai mici:

– FUNDUS SCHOLARUM ELEMENTARIUM (FONDUL/FUNDAŢIA PENTRU ŞCOLILE ELEMENTARE);

– FUNDUS REGII CATHOLICI ORPHANOTROPHII (FONDUL/FUNDAŢIA ORFELINATULUI REGESC CATOLIC [DE LA SIBIU]) etc.

Nici o biserică românească greco-catolică din Transilvania nu a fost susţinută de Fondul de Religie Transilvan

– Ar fi util să explicaţi pentru cititorii noştri: care e diferenţa dintre fondurile administrate pentru Ungaria şi cele pentru Transilvania?

– Pentru o corectă raportare între fondurile/fundaţiile „ungare” (create inclusiv pentru zonele Banat, Bihor, Maramureş) şi cele „transilvane” (create pentru interiorul Arcului Carpatic), este de remarcat de la bun început faptul că fondurile/fundaţiile create de numita împărăteasă pentru Ungaria, în oglindă (de acelaşi tip) cu cele pentru Transilvania propriu-zisă, au fost administrate exclusiv de către statul ungar, de la 1780 până astăzi. Din cele „ungare” au beneficiat astfel, până la 1918, şi 72 de biserici româneşti din zonele Arad, Oradea, Carei, Timişoara, Satu Mare etc., precum şi studenţi români – care au primit burse – la gimnazii catolice de pe actualul teritoriu al României, din aceleaşi zone.

Fundaţiile/fondurile create pentru Transilvania propriu-zisă (interiorul Arcului Carpatic) au suferit însă – în contrast cu cele din Ungaria – un traseu istoric total diferit, beneficiile lor fiind deturnate până la urmă în scopuri pur romano-catolice şi maghiare. Astfel, aceste fundaţii au fost administrate de statul transilvan din 1780 până la 1866, când au fost date în administrare – nicidecum în proprietate – Statusului Romano-Catolic Ardelean, care i-a înlăturat apoi treptat şi complet pe români de la beneficiile lor, producându-se una dintre cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei. Din aceste fonduri/fundaţii s-au ridicat în Transilvania palate şi internate ale unor gimnazii şi şcoli, ai căror proprietari sunt aceste fundaţii/fonduri şi tot din aceste bunuri s-au construit şi biserici şi case parohiale romano-catolice, clădiri şi chiar palate pentru închirieri în scopul obţinerii de beneficii exclusiv pentru romano-catolicii maghiari. Astfel, nici o biserică românească greco-catolică din Transilvania nu a avut patron (susţinător cu fonduri financiare) Fondul de Religie Transilvan, pe când – repet – 72 de biserici greco-catolice româneşti din afara Transilvaniei propriu-zise, respectiv zonele Bihor, Arad, Maramureş etc. au avut patron Fondul de Religie Ungar, care era administrat de statul ungar.

Reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia ar trebui să răspundă penal în faţa justiţiei pentru uzurpare de drept de proprietate

– După 1918 aceste bunuri au revenit statului român, ca succesor al Imperiului Austro-Ungar. Acuma ale cui sunt?

– După 1989, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia au cerut să li se restituie „în proprietate”, în mod fraudulos, ilegal, numeroase clădiri dintre cele sus-amintite, fapt pentru care, în opinia mea, trebuie să răspundă penal în faţa justiţiei pentru uzurpare de drept de proprietate. Aceşti reprezentanţi, abuzând de interpretări inexacte şi cu rea voinţă, au reuşit să obţină multe asemenea clădiri, care deja au fost „retrocedate” numitei Arhiepiscopii; de fapt, această instituţie a fost împroprietărită ilegal de către oficiali ai statului român incompetenţi şi/sau probabil corupţi, care trebuie să răspundă, şi ei, pentru aceste fapte penale. În această situaţie se află palatele unor licee din Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, deja „retrocedate”, şi numeroase alte clădiri. Paradoxal şi trist este faptul că statul român plăteşte chirie pentru ele, iar din clădiri au fost practic alungaţi elevii români.

– Ştiu că i-aţi adresat o scrisoare şi fostului arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, în care îi puneaţi, cu suficientă deferenţă, întrebarea dacă ţine de morala creştină romano-catolică faptul că, după Decembrie 1989 a indus în eroare autorităţile administrative, juridice şi politice ale statului român şi astfel a obţinut, pe temeiul unei aşa-zise „retrocedări”, numeroase proprietăţi publice care nu au aparţinut niciodată Arhiepiscopiei pe care o păstorea.

– Îl întrebam dacă nu s-a gândit ca după Revoluţia din Decembrie 1989 să pornim – după atâţia ani de distorsiune a valorilor morale cauzate de comunism – la o lume dreaptă şi extrem de onestă, o lume a bunei înţelegeri între români şi maghiari, între catolici şi ortodocşi, între alte categorii ale societăţii româneşti, din care să fie exclusă înşelarea unuia de către celălalt, să fie exclus şovinismul, adică ura între maghiari şi români, ură care poartă pecetea unui trecut plin de victime în Transilvania, să pornim la deschiderea unor căi de înflorire a respectului reciproc, la nelezarea demnităţii istorice a unei părţi de către cealaltă parte, la deschiderea unui drum al încrederii permanente şi al civilizaţiei de tip european; îl întrebam dacă ţine de morala creştină romano-catolică faptul că s-a bazat, cu bună ştiinţă, pe ignoranţa autorităţilor administrative, politice şi juridice româneşti şi a înaintat acestora – pentru susţinerea pe nedrept a cererilor de „retrocedare” a unor bunuri publice – argumente şi documente false şi trunchiate şi a obţinut astfel în proprietate unele imobile pe care Arhiepiscopia romano-catolică nu le avea sub acest statut nici măcar în timpul stăpânirii ungare în Transilvania, precum palatele liceelor: „Unirea” din Târgu Mureş, „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, „Márton Áron” din Miercurea Ciuc şi numeroase alte clădiri pe care Arhiepiscopia nu le-a avut niciodată în proprietate, nici Statusul Romano-Catolic Ardelean; îi aminteam, în acea scrisoare, că este poate singurul caz din istoria Dreptului când cineva se substituie ca proprietar al averilor unor fundaţii/fonduri, impunând chirii exorbitante pe care le plăteşte statul român, în timp ce numeroşi copii români suferă de lipsuri materiale şi sunt excluşi din centrele oraşelor transilvane şi despărţiţi de prietenii lor elevi maghiari, creând un separatism etnic pe care valorile Uniunii Europene îl resping cu fermitate. De pildă, sub oblăduirea şefului bisericii catolice din Transilvania, fostul Liceu Piarist din Cluj a fost şi este purificat de elevi români încă din 1990, spre revolta marelui istoric al Transilvaniei David Prodan, (care mai trăia încă), acest gest reprezentând o adevărată excludere a românilor din istorie, mai ales că aici au profesat şi au studiat mari personalităţi ale culturii şi istoriei româneşti transilvane.

Cu tot respectul pentru instituţia milenară catolică din Transilvania, îl rugam pe fostul ei conducător să conlucreze în vederea restabilirii proprietăţii adevărate, legale şi de drept a bunurilor istorice comune românilor, maghiarilor, saşilor etc.

Interviu de Mihail Groza

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.