Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Unde şi când se poate schia în judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Timp Liber » Unde şi când se poate schia în judeţ
Unde şi când se poate schia în judeţ
SAMSUNG CSC

Unde şi când se poate schia în judeţ

Pentru că suntem la mijlocul lunii ianuarie, iar opţiunile pentru evadarea în natură sunt destul de reduse, vă propunem clasicul schiat. Indiferent că sunteţi din nordul judeţului, sudul sau vestul lui, aveţi posibilitatea de a găsi o pârtie de schi apropiată, chiar la sub 50 de km distanţă. Astfel puteţi opta pentru una din pârtiile de la Borsec, Topliţa sau oferta din Munţii Harghitei.

 Topliţa

În municipiul de pe Mureş sunt funcţionale două pârtii, una pentru începători (Bradul) şi alta pentru schiorii avansaţi (Măgheruş).

Pârtia Bradul are o lungime de 1.200 de metri, o lăţime de 50-60 de metri şi o pantă medie de 11%.

Pârtia Măgheruş se află la 850 de metri altitudine, are o lungime de 460 de metri, o lăţime de 50-60 de metri şi o diferenţă de nivel de 125 de metri.

Ambele pârtii sunt dotate cu instalaţii de teleschi care pot transporta 670 de persoane într-o oră, maşini de bătătorit zăpada, instalaţie pentru fabricarea zăpezii, nocturnă şi centru de închiriat echipamente de schi.

Cei care aleg să meargă să schieze în Topliţa au la dispoziţie patru tipuri de cartele pentru teleschi: cu 6 puncte (8 lei), cu 18 puncte (20 de lei), 30 de puncte (30 de lei) şi 54 de puncte (50 de lei); pentru copii, preţurile sunt de 7, 18, 25 şi, respectiv, 40 de lei. În perioada vacanţelor, a sfârşiturilor de săptămână şi sărbătorilor legale, o urcare este 3 puncte; în celelalte zile ale săptămânii, o urcare este două puncte.

Pe lângă aceste cartele cu urcări limitate, se pot procura şi abonamente la preţul de 60 de lei (pentru zilele de sfârşit de săptămână, vacanţe şi sărbători legale), respectiv 45 de lei (pentru celelalte zile); pentru copii, abonamentele au preţurile de 35 şi 45 de lei.

Programul de funcţionare: în fiecare zi a săptămânii, de la ora 10:00 până la ora 18:00.

Informaţii suplimentare: www.partiatoplita.ro, tel.: 0758/67.88.35, 0746/84.81.87.

 

Borsec

Staţiunea din nordul judeţului dispune de trei pârtii de schi: Speranţa, Prichindel şi Însorită. Pârtiile sunt deservite de un teleschi monopost ce poate transporta 720 de persoane într-o oră. Există o maşină de bătut zăpada, tunuri de zăpadă, centru de închiriere, iar la baza pârtiilor se află un restaurant.

Pârtia principală, Speranţa, are o lungime de 680 de metri, o diferenţă de nivel de 142 de metri şi dispune de nocturnă, fiind de altfel singura care beneficiază de o astfel de instalaţie.

Pârtia Prichindel, destinată începătorilor, are 814 metri, o diferenţă de nivel de 139 metri şi o pantă medie de 17%, cea maximă fiind de 30%.

Pârtia Însorită, doar pentru schiorii avansaţi, are o lungime de 726 de metri, o diferenţă de nivel de 141 de metri, o pantă medie de 19%, iar înclinaţia maximă este de 31%.

Programul de funcţionare: luni-joi, între orele 10:00 şi 18:00; vineri-duminică, între orele 09:00 şi 19:00.

Informaţii suplimentare: www.schiborsec.ro, e-mail info@borszekisi.ro, tel.: 0266/33.71.03, 0745/83.76.28.

 

Pârtii din Munţii Harghitei

Regiunea schiabilă Harghita este formată din patru pârtii distincte: Pârtia Lobogó de la Băile Homorod, Pârtia Veresvirág de la Ciumani, respectiv Pârtiile Havas Bucsin şi Bogdán din Pasul Bucin.

Pârtia Lobogó, Băile Homorod, este o pârtie albastră cu o lungime de aproximativ 400 de metri, dotată cu sistem de zăpadă artificială. Se poate practica schiul nocturn.

Servicii legate de schi oferite: centru de închirieri echipamente, centru de service schi, instructori de schi.

Pentru informaţii suplimentare şi rezervări puteţi accesa pagina de web: http://lobogo.ro sau la telefon: 0266/24.75.45, 0755/06.60.21.

Programul de funcţionare: zilnic, între orele 10:00-16:00 şi 18:00-21:00.

Pârtia Bogdán, Pasul Bucin, cuprinde o pârtie albastră cu o lungime de 550 de metri şi o pârtie roşie cu o lungime de 750 de metri, ambele dotate cu sistem de zăpadă artificială. Traseul de schi este de 950 de metri.

Serviciile legate de schi oferite: centru de închirieri echipamente, instructori de schi.

Programul de funcţionare: vineri-duminică, între orele 10:00-17:00. În celelalte zile lucrătoare, pârtia este deschisă numai pentru grupuri dinainte anunţate. Informaţii suplimentare şi rezervări puteţi obţine la adresa de web: http://cabana-bogdan.ro sau la telefon: 0731/69.94.05, 0741/25.56.66.

Pârtia Havas Bucsin, Pasul Bucin, cuprinde o pârtie de începători cu lungimea de 1.200 de metri şi o pârtie albastră cu o lungime de 400 de metri, iluminată.

Şi la această pârtie există centru de închirieri echipamente, precum şi instructori de schi. De asemenea, pot fi închiriate snow-mobile.

Programul de funcţionare: vineri-duminică şi în perioadele vacanţelor şcolare, între orele 10:00-17:00. În celelalte zile lucrătoare, pârtia este deschisă doar pentru grupuri dinainte anunţate. Informaţii suplimentare şi rezervări pot fi obţinute la adresa de web: http://bucsin.ro, e-mail info@bucsin.ro sau la telefon 0728/09.58.24.

Pârtia Veresvirág, Ciumani, cuprinde o pârtie albastră cu o lungime de 500 de metri şi o pârtie roşie cu o lungime de 800 de metri, ambele dotate cu sistem de zăpadă artificială. Se poate practica schiul nocturn. Şi aici pot fi închiriate echipamente, fiind şi instructori de schi.

Programul de funcţionare: zilnic, între orele 10:00-17:00 şi 18:00-21:00.

Informaţii suplimentare şi rezervări la adresa de web: http://veresviragpanzio.ro, e-mail norilor@freemail.hu sau la telefon 0744/39.75.99.

La Harghita-Băi, site-ul romaniaturistica.ro/info-schi precizează că se schiază în condiţii bune pe Pârtia „Csipike” şi pe „Miklós”. De asemenea, mai este deschisă Pârtia „Kossuth”, restul fiind închise.

La Mădăraş, de pe acelaşi site, aflăm că se schiază în condiţii bune pe toate cele 4 pârtii: „Mihai Mare”, „Mihai Mic”, „Şugău” şi pe pârtia pentru începători.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.