Un volum de referinţă pentru istoria şi cultura românească: „Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei”, de Vasile Lechinţan | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 februarie 2019
Home » Cultură » Un volum de referinţă pentru istoria şi cultura românească: „Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei”, de Vasile Lechinţan
Un volum de referinţă pentru istoria şi cultura românească: „Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei”, de Vasile Lechinţan

Un volum de referinţă pentru istoria şi cultura românească: „Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei”, de Vasile Lechinţan

Între numeroasele lucrări dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, apărute cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cum este şi în cazul de faţă, şi al Primăriei comunei Râciu, judeţul Mureş, se află şi volumul Monografia satelor din Câmpia Transilvaniei, apărut la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, sub semnătura istoricului Vasile Lechinţan.

Din punctul nostru de vedere, ne aflăm în faţa unui volum de referinţă pentru istoria şi cultura românească, o lucrare de 700 de pagini, format A4, cu numeroase şi valoroase fotografii (367 de pagini color). O asemenea lucrare ştiinţifică, de tip enciclopedic, de regulă este redactată de un colectiv de cercetători, din cadrul unui institut academic. Dar, după cum se vede, volumul de faţă poartă semnătura „Institutul de cercetări Vasile Lechinţan”, un istoric, scriitor, publicist şi intelectual patriot clujean, care prin întreaga sa operă şi-a câştigat un loc distinct în istoriografia şi cultura românească.

Vasile Lechinţan este autor şi co-autor a peste 55 de volume de istorie, etnografie şi proză, a peste 60 de studii şi comunicări în reviste de istorie şi de cultură şi în volume colective, a sute de articole în presa locală de la Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Târgu Mureş etc.

Este semnatar a numeroase proteste, apeluri, scrisori deschise, memorandumuri, replici, fiind recunoscut ca unul din istoricii aflaţi în linia întâi a afirmării adevărului despre continuitatea şi dăinuirea românilor în Transilvania şi despre contribuţia lor la construirea şi funcţionarea edificiilor publice. Vasile Lechinţan este cercetătorul şi publicistul care a pus punctul pe „i” în problema retrocedărilor ilegale şi a scoaterii românilor din centrul principalelor oraşe transilvane, dar şi preocupat de cercetarea istoriei românilor din fostele scaune secuieşti şi a convieţuirii secuilor şi maghiarilor cu românii, de-a lungul istoriei, cu luminile şi umbrele cunoscute.

Născut în Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate ce aparţine Câmpiei Transilvaniei, Vasile Lechinţan este un foarte bun cunoscător al istoriei acestor meleaguri transilvane, dar şi al realităţilor actuale. Câmpia Transilvaniei – afirmă autorul – este una dintre cele mai frumoase, mai întinse şi mai distincte zone ale Podişului Transilvaniei, cu o istorie a unei permanente şi îndârjite lupte a oamenilor pentru libertate şi demnitate, adeseori cu rezultate tragice, zonă locuită „în majoritate absolută de români” – cum spunea un ziar maghiar din Cluj de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Din păcate – constată autorul – până în prezent, în istoriografia românească nu există un demers de realizare a unei monografii a Câmpiei Transilvaniei.

Cele 349 de localităţi cuprinse în volum sunt prezentate în ordine alfabetică, în spaţiul rezervat fiecărei localităţi fiind trecute: vestigiile arheologice descoperite pe teritoriul acestora, prima menţionare documentară, denumiri avute pe treptele secolelor, atestarea caracterului etnic al satului (din preţioasa conscripţie a episcopului Ioan Inochentie Micu Klein de la 1733): Românesc (majoritatea absolută), Săsesc, Maghiar, sau la altele mixt din punct de vedere etnic. Sunt prezentate apoi informaţiile din numeroase sate din Câmpie care s-au ridicat la lupta pentru libertate socială şi naţională: în Răscoala de la Bobâlna, în Războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja, în timpul Răscoalei lui Horia şi foarte importante sunt informaţiile referitoare la martirii români din timpul Revoluţiei de la 1848-1849. Este menţionată participarea numeroasă a românilor din Câmpie la susţinerea delegaţilor dr. Ioan Raţiu şi George Bariţiu pentru a prezenta împăratului de la Viena dorinţele românilor la 1866, adeziune concretizată prin semnarea de „plenipotenţe” acordate celor doi mari fruntaşi români transilvăneni.

În fiecare localitate sunt prezentate şcolile confesionale cu predare în limba română şi numele unor români mai înstăriţi care şi-au trimis copiii la şcoli mai înalte, la diferite universităţi din cuprinsul monarhiei austro-ungare, mai ales după Revoluţia de la 1848-1849, în epoca de luptă pentru afirmare naţională, dar şi şcolile de stat şi ale celorlalte etnii. La loc de cinste sunt prezentate personalităţi româneşti excepţionale afirmate în spaţiul public, până la Marea Unire, precum: Petru Maior, Gheorghe Şincai, George Bariţiu, Alexandru Papiu Ilarian, dar şi alţi intelectuali valoroşi precum Vasile Gr. Borgovan, Aron Boca Velchereanul, Ion Pop Reteganul, Ioan Papiu, Grigore Silaşi, Ştefan Micle, Ştefan Popu, Iuliu Hossu ş.a., precum şi cele câteva personalităţi maghiare, germane, evreieşti, armene care s-au afirmat în cultură şi artă, în administraţie, precum György Aranka (născut în Sic), Karl Kurt Klein (născut în Albeştii Bistriţei), György Bernády (născut în Beclean) ş.a., toate acestea de până la Marea Unire.

Informaţia documentară, în general, se opreşte la Primul Război Mondial şi Marea Unire, cu excepţia personalităţilor născute în localităţile Câmpiei Transilvaniei, care sunt prezentate până în perioada actuală. Referindu-se la Primul Război Mondial, Vasile Lechinţan consideră că acesta „a fost un nou şi nefericit prilej de a aduce şi în Câmpie evenimente tragice, mii de tineri români, maghiari, armeni, saşi, evrei, ţigani au fost ucişi sau grav mutilaţi pe fronturile monarhiei austro-ungare”. Foarte mulţi tineri români s-au înrolat atunci în Armata Română pentru făurirea idealului naţional, de aici şi supranumele unora de „Volintiru”.

„Conştiinţa necesităţii afirmării drepturilor naţionale la români ajunsese la apogeu în toamna anului 1918 – afirmă autorul. La Alba Iulia, de 1 Decembrie din acel an au fost prezenţi mii de români din Câmpia Transilvaniei pentru a-şi lua în mâini propria soartă, după 11 secole (Bărnuţiu vorbea în discursul său de la Blaj de 9 «cente») de eliminare a românilor de la decizia politică a ţării lor, Transilvania. Actul Marii Uniri de la Alba Iulia a pus capăt acestei nedreptăţi care dura de 11 «cente», cum ar fi zis Bărnuţiu în oraşul Marii Uniri”. De menţionat aici o sintagmă lansată de istoricul Vasile Lechinţan, de Centenar, deosebit de expresivă, de sugestivă şi de tranşantă pentru trecutul românesc din Transilvania de până la Marea Unire, ca fiind unsprezece secole de eliminare a românilor de la viaţă politică a ţării lor, Transilvania, mai concret de la Gelu Românul (anii 900-903) până la 1 Decembrie 1918. Afirmaţia este lansată ca o panoramare clară a acestui trecut, spre deosebire de unii istorici care, de altfel bine-intenţionaţi, afirmă că românii ar fi participat la frâiele puterii politice în Ungaria şi Transilvania medievală până prin secolul al XIV-lea. Vasile Lechinţan arată, pe bună dreptate, că nici pe timpul scurtei domnii a lui Mihai Viteazul, românii transilvăneni nu au participat la viaţa politică, marele voievod nu a mai avut timp să reformeze şi Dieta ţării Transilvaniei.

România Mare interbelică – consideră Vasile Lechinţan în Prefaţă – a eliberat şi pe locuitorii Câmpiei de nedreptăţi şi le-a deschis calea afirmării pe plan naţional şi social-cultural, indiferent de etnie, în primul rând prin Reforma agrară din 1921. În schimb, perioada Dictatului de la Viena „a fost nefastă pentru românii din partea aflată sub ocupaţie ungară a Câmpiei Transilvaniei, supuşi unor infernale torturi fizice şi morale. Alţi numeroşi martiri (după cei de la 1848-1849) au căzut în Câmpie: la Mureşenii de Câmpie, Band, Gădălin, alţii aflaţi la muncă forţată au căzut la Moisei, sau alţii pe drumul pe jos, duşi de ocupanţi prin Ungaria şi Austria în toamna anului 1944”.

În cel de-al Doilea Război Mondial, Câmpia Transilvaniei – ne relatează autorul – „a dat din nou numeroase jertfe, fie din partea tinerilor înrolaţi în Armata Română din zona neocupată, fie din partea celor înrolaţi în Armata ungară. Numeroşi tineri au luptat pentru eliberarea României, apoi până pe frontul cehoslovac contra Germaniei fasciste. România fiind lăsată de marile puteri sub dictatura sovietică, ţara a fost supusă după război comunizării, cu toate instrumentele puterii şi cu efectele ei dureroase pentru români, inclusiv pentru cei din Câmpie, care au fost şi ei deposedaţi de pământ şi vite, iar cei care au protestat au suportat rigorile închisorilor de la Cluj, Gherla, Aiud şi din alte locuri, mai ales în anii de teroare asistată de ocupantul sovietic de după război”. Revoluţia din decembrie 1989 – conchide Vasile Lechinţan – „a deschis calea libertăţii şi democraţiei în România. Tranziţia spre o democraţie definitiv închegată şi spre prosperitate continuă şi astăzi, iar intrarea României în Uniunea Europeană este o şansă pentru dezvoltarea inclusiv a satelor Câmpiei Transilvaniei, pe baza unor proiecte serioase şi viabile”.

Câmpia şi-a transformat în bună parte faţa şi datorită personalităţilor pe care le-a dat şi le dă vieţii cultural-ştiinţifice şi artistice naţionale de la 1918 încoace. De aceea autorul aminteşte în lucrare academicienii, universitarii şi cercetătorii de gradul I ridicaţi din satele Câmpiei, din rândul cărora menţionăm: Ştefan Pascu (Apahida), Ioana Aurel Pop (Sîntioana de Cluj), Iuliu Moldovan (Bogata), Emil Haţieganu (Tritenii de Sus), Liviu Maior (Beclean), Cornel Sigmirean (Nuşeni), Gelu Neamţu (Mintiu Gherlii); apoi, de amintit, scriitori, critici şi istorici literari, poeţi, lingvişti, folclorişti: Francisc Păcurariu (Teaca), Al. Cistelecan (Aruncuta), Ion Horea (Petea de Câmpie), Virgiliu Florea (Pogăceaua), Marta Petreu (Jucu de Jos), Ion Buzaşi (Mintiu Gherlii), Dimitrie Poptămaş (Rîciu, sat Nima Rîciului), Nicolae Băciuţ (Chintelnic); apoi pictori şi sculptori: Teodor Harşia (Filpişu Mare), Eugen Gâscă (Grindeni), Ion Vlasiu (Lechinţa de Mureş), Alexandru Chira (Tăuşeni), Ilarie Opriş (Sîngeorgiu de Mureş); actori, regizori de teatru şi film: Ovidiu Iuliu Moldovan (Vişinelu), Dorel Vişan (Tăuşeni), Radu Ifrim (Beclean); cântăreţi îndrăgiţi de muzică populară: Petre Săbădeanu (Sîntana de Mureş), Ion Cristoreanu (Tritenii de Jos), Vasile Conţiu (Rîciu), Petre Petruse (Sîngeorzu Nou) ş.a.

Felicitări autorului şi tuturor celor care au contribuit la apariţia unui volum care, pentru valoarea sa, ar merita să se afle în marea majoritate a bibliotecilor din zonă, dar şi în câteva din marile biblioteci din Europa şi din întreaga lume.

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.