Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
La început de an 2019, la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe a apărut volumul Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc, semnat de Lăcrămioara Pop, îngrijit şi prefaţat de Florentina Teacă şi Ioan Lăcătuşu. Cartea, apărută în Colecţia Centenarul Marii Uniri (1918-2018), într-o prezentare grafică de excepţie, cu o bogată iconografie, este scrisă cu multă dragoste şi dăruire de o autoare implicată activ în viaţa culturală şi civică a nordului judeţului Harghita. Prin conţinutul şi mesajul său, volumul se înscrie în politica editorială a Editurii Eurocarpatica, de promovare a istoriei, culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti din Arcul Intracarpatic şi de afirmare a elitei româneşti, în spaţiul multietnic şi pluriconfesional al judeţelor Harghita şi Covasna. Satisfacţia îngrijitorilor este cu atât mai mare, cu cât au convingerea că acest debut editorial va fi urmat şi de alte lucrări cu tematică asemănătoare.
O ţară dăinuieşte în istorie, prin truda creatoare, anonimă a celor mulţi şi prin activitatea vizionară a unor lideri providenţiali. Limba, credinţa, tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie, formând coordonatele identitare fundamentale ale perenităţii unui neam, tezaurul culturii populare specifice, care îl diferenţiază de celelalte popoare. În acelaşi timp, fiecare zonă etno-folclorică din cuprinsul unei ţări îşi aduce contribuţia specifică la formarea culturii naţionale unitare. Aşadar, ziditorii edificiului cultural naţional au fost nu numai arhitecţii, ci şi cei ce au pus fiecare piatră la locul ei. Aşa s-a clădit ţara şi are ziduri bune – pentru că au lucrat mulţi şi temeinic la ea.
Cei mulţi şi mereu neştiuţi ziceam că sunt importanţi pentru ca un neam să aibă conştiinţă de apartenenţă comună care să dăinuiască. Despre aceştia – norodul, vorbeşte cartea pe care o veţi răsfoi, şi anume despre unii dintre ei – locuitorii comunei Tulgheş, din judeţul Harghita. Ideea centrală este că tulgheşenii au contribuit efectiv la făurirea tezaurului culturii populare a României noastre, au fost santinelă românismului, au fost chezaşii lui. Şi sunt.
Cum, de ce şi pentru ce această scriere? Ne mărturiseşte autoarea: Încerc să pun şi eu, după puterea mea, o mărturie scrisă despre cine au fost şi sunt aceşti oameni frumoşi, harnici, deschişi şi veseli – tulgheşenii. Oameni simpli, aşa cum sunt românii de la munte în general; modeşti – poate prea modeşti uneori, dar cu suflete calde, care, din anul 2006, m-au înfiat de-a binelea spunându-mi fiica noastră. Din respect pentru ei, îndrăznesc acum să aduc la lumină ceea ce ei mi-au povestit şi mi-au încredinţat cu toată dragostea.
Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc este o carte referitoare la cultura populară din acest Muzeu Viu, sau Comoară a României, cum a fost denumit Tulgheşul, o lucrare redactată exclusiv pe baza surselor orale, a ceea ce s-a transmis, din generaţie în generaţie, tezaurizându-se în memoria colectivă a comunităţii.
A trebuit să se stabilească în Tulgheş rapsodul popular, de fapt, un autentic şi prolific cercetător, Lăcrămioara Pop, ca toate acestea să se întâmple. Încă o dată se adeveresc proverbele „Omul sfinţeşte locul”, „Pomul bun se cunoaşte după roade, iar omul după faptele sale”. De remarcat preocuparea Lăcrămioarei Pop pentru recuperarea, păstrarea şi afirmarea patrimoniului cultural material şi spiritual al localităţii. Acest deziderat a devenit obiectivul principal al activităţii fără odihnă, a devenit adevăratul sens al vieţii sale.
Autoarea simte nevoia de a-şi argumenta apariţia volumului de faţă prin enunţarea misiunii şi credinţei sale: Mă voi mulţumi să pun pe pânza vremii ceea ce am găsit în această vatră legat de tradiţiile oamenilor şi locului, cu tot ce cred eu că ţine de ele şi am avut norocul să cunosc. Nu va fi o lucrare meşterită. Va fi, pur şi simplu, un punct pe pânza vremii. Un punct în care, împiedicându-se, uitarea să sară cât colo, spărgându-se în mii de bucăţi şi praful uitării să nu se poată aşeza peste acest meleag şi datorită mie. Ar fi păcat în faţa lui Dumnezeu să nu las acestea toate celor care vin din urmă. Nu fac altceva decât să duc mai departe exemplul înaintaşilor noştri. Adaug şi eu un semn: am fost şi eu pe aici! Pot pune şi eu mărturie despre oamenii care au fost aici şi despre lucrurile lor minunate!
Pentru a împiedica praful uitării să se aşeze peste oamenii locului şi tradiţiile lor extraordinare din vechime, Lăcrămioara Pop a valorificat o imensă oportunitate, de a recupera aceste informaţii acum, până nu a plecat la cele veşnice şi această generaţie a „înţelepţilor” localităţii.
Truda sa jertfelnică izvorăşte dintr-o mare dragoste faţă de oamenii locului şi faţă de înaintaşii acestora, dar şi dintr-o mare răspundere ce îi revine pentru viitorul identitar al comunităţii, într-o lume secularizată şi globalizată. Autoarea are o mare capacitate de a comunica cu concetăţenii, posedând arta de a-i asculta, de a-i stimula să participe la activitatea de revigorare şi practicare a tradiţiilor strămoşeşti.
Este impresionantă activitatea de coordonare a Ansamblului Folcloric „Plaiuri Tulgheşene”, risipa de energie creatoare, dăruirea şi pasiunea cu care colindă ţara, pentru a face cunoscute tradiţiile şi cultura populară a Tulgheşului. De reţinut sinceritatea prezentării traseului sinuos al carierei sale profesionale, dar şi dragostea constantă faţă de promovarea folclorului românesc. Este meritul autoarei de a reorganiza, gestiona şi valorifica bunurile de patrimoniu cultural păstrate în Colecţia sătească din Tulgheş.
În lucrare sunt prezentate, detaliat, costumul bărbătesc şi femeiesc din Tulgheş, viaţa tradiţională în familia şi gospodăria tulgheşenilor, principalele îndeletniciri ale femeilor şi ale bărbaţilor, cusăturile şi ţesăturile specifice, portul tradiţional diferenţiat pe sexe şi pe anotimpuri, alimentaţia tradiţională etc. Autoarea subliniază multiplele interferenţe culturale cu localităţile vecine din Moldova şi aminteşte de convieţuirea paşnică cu cei de alte etnii. Un capitol important este dedicat vieţii spirituale, descriind tradiţiile şi obiceiurile de peste an, laice şi bisericeşti, culturale, civice şi patriotice, dar şi cele dedicate principalelor evenimente din viaţa localnicilor: colindatul de Crăciun, capra de la Tulgheş, Bujorul, Joia Mare – obiceiul Păştenilor, Paştele, Înălţarea – Ziua Eroilor, hramurile etc.
Nu sunt uitate meseriile tradiţionale, practicate încă în Tulgheş, arhitectura tradiţională, cele două târguri: de primăvară şi cel de toamnă, tradiţiile obşteşti, respectiv şezătoarea şi claca, dar nici oportunităţile turistice. La începutul secolului XXI, în era televiziunii prin cablu, a telefoniei mobile şi a Internetului, un adevărat act de recuperare a moştenirii transmise de moşii şi strămoşii românilor din Tulgheş îl reprezintă culegerea şi prezentarea tezaurului de înţelepciune a satului, format din: superstiţii, expresii cu înţeles – vorbitul în dodii, înjurături/blesteme, arhaisme – tulgheşene şi topliţene, porecle din Tulgheş, Corbu, Topliţa, descântece şi alte asemenea superstiţii, jucării şi jocuri de copii.
Foarte inspirată a fost autoarea atunci când a introdus în cuprinsul lucrării capitolul intitulat Poveşti adevărate din viaţa oamenilor locului, aşa cum le-am ascultat din gura lor. Sunt întâmplări reale, adevărate drame colective şi individuale, trăite de locuitorii din Tulgheş, în vremuri de restrişte, care pun în evidenţă capacitatea oamenilor de la munte de depăşire a unor momente dificile din viaţa lor, întărită de credinţa în Dumnezeu şi de iubirea faţă de locurile natale, dar şi faţă de neam şi ţară. Povestirile intitulate Refugierea/(deportarea?) de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Povestea veteranului de război Ştefan Pop (n. 1921– d. 2008), Istorisiri despre vremea când ne-a fost luat Ardealul – din gura oamenilor locului, Povesteşte mătuşa Eugenia Manolache (Pop) ar trebui completate cu alte asemenea mărturisiri şi predate în şcolile din localitate, ca lecturi suplimentare.
În finalul lucrării, în capitolul intitulat De la jocul la şură din vremea bunicii, la festivalurile din zilele noastre, este prezentată pe larg activitatea deosebită a Ansamblului Artistic de Amatori „Plaiuri Tulgheşene”, componenţă, repertoriu, spectacolele susţinute, participare la festivaluri şi concursuri din întreaga ţară etc. Autoarea ne mărturiseşte că acest ansamblu s-a născut din dorinţa de a perpetua tradiţiile strămoşeşti din comuna noastră. (…) Trebuie să ne străduim, mai ales în aceste vremuri, să nu uităm cine suntem şi din cine ne tragem. (…) Poporul acesta nu a jucat de fandoseală, ca nobilii de la curţile împărăteşti. Poporul ăsta şi-a mărturisit bucuria rodului bogat la recoltă, bucuria omului sănătos care munceşte cu voie bună – vezi bărbăteştile din suita tulgheşană. Poporul acesta îi mulţumeşte lui Dumnezeu aşa – în veselie, în unire, umăr la umăr înlănţuiţi în iureşul jocului, legaţi unul de altul cu braţele lor muncite, uniţi în credinţă, la veselie ori necaz! Asta îmi doresc să înţeleagă toţi pruncii care ajung în ansamblul nostru. Deosebit de important apar, în acest context, ajutorul familiei şi implicarea soţului în activitatea de promovare a folclorului local. O activitate bogată, diversă şi de autentică frumuseţe românească. Un exemplu de bună practică, demn de urmat!
Volumul Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc se remarcă şi prin bogăţia şi valoarea imaginilor, mai vechi sau mai noi, care întăresc fiecare cuvânt al cărţii. După cum spune o veche zicală, o fotografie face cât 1.000 de cuvinte, iar autoarea a ştiut să le valorifice, pentru a ne face să înţelegem mai bine ce şi cum sunt aceşti oameni frumoşi, harnici, deschişi şi veseli – tulgheşenii.
Dar această carte ne dezvăluie nu doar felul de a fi al tulgheşenilor, ci ne-o arată pe autoare într-o lumină deosebită. Noi, covăsnenii, am cunoscut-o de-a lungul timpului, datorită colaborării strânse cu românii din judeţul nostru – participarea tulgheşenilor la Festivalul Coral „George Sbârcea” şi la Festivalul de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Crăciunul la Români” organizate de Fundaţia „Mihai Viteazul”, la manifestări ale Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” sau ale Asociaţiei „Calea Neamului” din Braşov, a lăsat amintiri de neşters. Am descoperit-o acum ca pe o veritabilă cercetătoare a trecutului meleagurilor harghitene, fapt ce nu poate decât să ne bucure. Lăcrămioara Pop şi Ansamblul Artistic de Amatori „Plaiuri Tulgheşene” ne-au devenit prieteni, iar dacă nu ne vedem prea des fizic, ne vedem zilnic prin intermediul tehnologiei – subliniem, în acest context, folosirea cu succes de către autoare a Internetului în promovarea tezaurului etnografic local.
Aplicând proverbul latin Verba volant, scripta manent, Lăcrămioara Pop a salvat de la pieire acest adevărat tezaur etnografic românesc din localitatea Tulgheş, fapt pentru care şi-a înscris definitiv numele în rândul ilustrelor personalităţi pe care le-a dăruit Tulgheşul culturii naţionale. A fost prima care a pus în practică îndemnul ce-i aparţine: scoateţi din lăzile de zestre lucrurile cele vechi şi învăţaţi de la ele! (…) Ceea ce-i strămoşesc, să nu uiţi şi să nu înlocuieşti, doar să-l desăvârşeşti, dacă îţi stă în putere! Felicitări autoarei, familiei sale şi tuturor celor care i-au fost şi îi sunt alături în nobila sa misiune, pusă în slujba istoriei şi culturii româneşti din această mirifică parte de ţară! Sincere mulţumiri pentru acest frumos şi nepreţuit dar oferit românilor în preajma Centenarului Marii Uniri!
Florentina TEACĂ, Ioan LĂCĂTUŞU
