Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Un bărbat de 76 de ani, dispărut aseară într-o zonă montană, a fost găsit decedat în zona km 5 Gheorgheni | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Societate » Un bărbat de 76 de ani, dispărut aseară într-o zonă montană, a fost găsit decedat în zona km 5 Gheorgheni
Un bărbat de 76 de ani, dispărut aseară într-o zonă montană, a fost găsit decedat în zona km 5 Gheorgheni

Un bărbat de 76 de ani, dispărut aseară într-o zonă montană, a fost găsit decedat în zona km 5 Gheorgheni

Salvamontiști, pompieri, jandarmi și polițiști au căutat mai multe ore un bărbat care s-a rătăcit aseară în zona montană, în zona km 5 Gheorgheni. Într-un final, bărbatul a fost găsit astăzi, decedat, în apropierea cabanei de schi de la km 5, Gheorgheni.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, joi seara, la ora 21:06, în urma unui apel la 112, o echipă formată din salvamontiști, polițiști, pompieri și jandarmi au participat la căutarea unei persoane rătăcite în zona montană km 5 din Gheorgheni. Era vorba de un bărbat de 76 de ani, din Gheorgheni, care plecase să culeagă ciuperci în cursul după-amiezii.

Căutările au durat până după miezul nopții, când, din cauza vizibilității extrem de reduse, au fost întrerupte. Astăzi dimineață, la ora 6:00, echipa a fost iarăși pe teren, dar două ore mai târziu, datorită condițiilor meteo nefavorabile (ploaie torențială și prezența unei vegetații înalte), au suspendat din nou căutările. Peste 45 de minute, la ora 9:00, efectivele au reluat căutarea bărbatului dispărut.

În cele din urmă, persoana a fost găsită, decedată, în zona cabanei de schi km 5, Gheorgheni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, la prima vedere pe corpul bărbatului nu au fost observate semne de violență. Totuși, acesta va fi transportat la morgă, unde se va realiza necropsia, iar medicul legist va stabili cauza decesului. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.