Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Despre intrarea trupelor române în Transilvania, în august 1916, au apărut tratate militare şi lucrări de referinţă ale istoricilor români şi maghiari, şi nu numai, jurnale de front, volume memorialistice, numeroase studii şi articole în reviste de specialitate şi în presa cotidiană, din timpul desfăşurării evenimentelor şi din intervalul de peste 100 de ani care au trecut de atunci. Cu câteva excepţii (vezi cazul profesorului Lucian Boia), discursul istoricilor, oamenilor politici şi de cultură, publiciştilor etc. români şi maghiari, este diametral opus; ceea ce pentru români este un act de dreptate istorică, moral şi legal, pentru maghiari este o mare nedreptate, o adevărată dramă naţională, perpetuată şi amplificată în timp, în mentalul colectiv maghiar, sub cunoscutul slogan „trauma Trianonului”
Din această perspectivă, cu atât mai valoros este documentul pe care îl redăm în Anexă, respectiv „Raportul comitelui suprem al comitatului Trei Scaune către prim – ministrul István Tisza despre efectele intrării trupelor române în Transilvania şi comportarea lor bună în contradicţie cu cea a trupelor germane care au jefuit şi oprimat populaţia”. Documentul este publicat în volumul „1918 la Români. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român. Documente externe. 1916 -1918. vol. II”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 862-866.
Demnitarul maghiar recunoaşte faptul că devastările pricinuite de trupele române nu sunt aşa de mari, cum s-au aşteptat, şi că „românii au câştigat pe deplin de partea lor populaţia rămasă acasă, dar mai ales pe români”. În timpul scurtei perioade când teritoriul comitatului a fost administrat de Armata română, „românii localnici s-au bucurat de drepturi pe care nu le avuseseră până atunci”, dar „nici secuii rămaşi acasă în număr considerabil nu se plâng prea mult”.
Din document aflăm că „principalii vinovaţi care au rămas acasă sunt ridicaţi acum de jandarmi şi duşi la detaşamentul biroului de informaţii militare”, înfiinţat atunci, iar de acolo au fost duşi la tribunalul militar, respectiv în faţa Procuraturii regale maghiare. Oficialul maghiar se plânge mai cu seamă că „militari germani care sunt aici cu unităţi de aprovizionare ale trupelor ce luptă la graniţele noastre, pradă populaţia de tot ce au lăsat românii. Ei fac rechiziţionări silnice peste tot”.
Aceleaşi evenimente sunt prezentate cu totul altfel în „manualul” de „Istoria Secuimii”, ediţia 2015, ediţie revizuită şi adăugită, lucrare apărută la Miercurea Ciuc şi Sf. Gheorghe, cu sprijinul Consiliilor judeţene Harghita şi Covasna. În „manual” se arată că „Teritoriile ocupate de trupele române au suferit pagube importante. Locuinţele şi gospodăriile părăsite au fost prădate, devastate şi nenumărate au fost incendiate. De la cei rămaşi acasă au fost rechiziţionate alimentele, animalele. În teritoriile în care populaţia a opus rezistenţă, aceasta a suferit represalii din partea soldaţilor români (Ocnele, Sovata, Lăzarea, Ghelinţa etc.). Din păcate la aceste jafuri şi devastări au participat şi mulţi dintre cei rămaşi acasă. (…) Datorită pagubelor materiale pricinuite de război, o parte din populaţia secuiască abia în primăvara anului 1917 a putut reveni acasă”. Documentul arată, însă, că „Românii invadatori s-au purtat în general destul de indulgent cu cei rămaşi acasă. Izolat, au fost fireşte şi situaţii contrare. Nici secuii rămaşi acasă în număr considerabil nu se plâng prea mult”.
Desigur că rechiziţii a făcut Armata Română, aşa cum au făcut şi alte armate pe timp de război, s-au făcut şi unele „atentate contra proprietăţilor”, dar nu atât de înjositoare cum a făcut armata germană, aşa cum reiese din document.
ANEXĂ
Comitele suprem al comitatului Trei Scaune, Nr. 23.1916, Confidenţial. Secret.
Excelenţei Sale domnului prim-ministru regal ungar, Budapesta. TELEGRAMA dv. cu numărul 6762 confidenţial am primit-o personal de la un detaşament de transmisiuni german, care era în garnizoană, aici, pentru că liniile noastre de comunicaţii prin poştă şi telegraf, din păcate, nici până astăzi n-au fost restabilite, cu toate că, încă de mult, am făcut demersuri în acest sens.
Administraţia comitatului, în frunte cu vicecomitele, s-a întors încă de la data de 17 luna trecută (octombrie 1916 – n.n.); iar în ce mă priveşte, la data de 24 mi-am reluat funcţia la sediul meu. Constatările mele privind pagubele sînt favorabile, devastările pricinuite de invadare [autorul are în vedere intrarea trupelor române în Transilvania] nu sînt aşa de mari cum ne-am aşteptat. Doar câteva case din zona centrală a comitatului au ars şi aceasta în mare parte este efectul întâmplării şi nu al incendierii intenţionate. Grâul netreierat ne-a rămas integral şi o mare parte din cel treierat a fost găsit. Efectivul de animale rămas la noi în majoritate, în zona de frontieră, nu a suferit multe pierderi. Românii au jefuit în special casele, prăvăliile şi depozitele. În acest caz au făcut însă o treabă temeinică. Nici o prăvălie sau depozit n-a rămas nespart. Culturile noastre de cartofi, sfeclă şi porumb stau neculese pe cîmp.
Avînd în vedere că în anul economic ce a trecut am avut o recoltă abundentă din toate culturile, consider că hrana ce trebuie repartizată locuitorilor este asigurată; iar cît priveşte cartofii, dacă îi vom putea scoate, vom avea chiar un surplus mare. Din această cauză şi în plus datorită recoltei proaste din comitatul Békés, pe refugiaţi îi aşteaptă o iarnă grea, şi pentru a ne putea organiza producţia economică – dacă situaţia militară ne îngăduie – consider că locuitorii trebuie să se întoarcă cît mai repede şi, dacă se poate, înainte de sosirea iernii. Pentru reinstalarea lor aici există toate condiţiile.
Invazia română a fost din punct de vedere al politicii naţionale, în ceea ce-i priveşte, mai reuşită – cred – decît din punct de vedere militar. Trebuie să recunoaştem că ei au cîştigat pe deplin de partea lor populaţia rămasă acasă, dar mai ales pe români. Aceştia, în timpul scurtei ocupaţii inamice, s-au bucurat de drepturi pe care nu le avuseseră pînă atunci. Militarii români au împărţit între ei alcoolul găsit în fabricile de spirt, în stocurile din prăvălii şi depozite; au acordat sprijin militar pentru luarea în posesie a bunurilor populaţiei refugiate. Unii comandanţi au împărţit chiar şi pămînt, în mod gratuit. Este epoca petrecerilor şi a marii libertăţi pentru românii rămaşi acasă, epocă de care îşi vor aminti cu nostalgie multă vreme, deoarece militarii români invadatori au fost generoşi. Au dat cu largheţe mînă liberă celor rămaşi acasă asupra averilor celor refugiaţi, iar ei, orbiţi de foloasele averii, fără să se mai gîndească că noi ne-am putea întoarce, s-au înfruptat fără grijă din bunurile altora. Ordinea severă reintrodusă acum odată cu revenirea la legalitate are – se înţelege – un gust amar.
Sufletele lor au fost cîştigate cu mijloace destul de primitive. Şi avantajele lor materiale sînt mari, deoarece românii au rămas cu toţii acasă, iar cei rămaşi acasă nu numai că nu au suferit de mizeria şi avatarurile refugiului, dar în modul mai sus arătat şi-au sporit şi averea.
Pot afirma aşadar cu curaj că, prin consecinţele invaziei, în comitatul meu, bilanţul avuţiei secuimii şi românimii prezintă mari diferenţe. Urmarea firească a situaţiei descrise este înmulţirea cazurilor de delicte comise de cei rămaşi acasă. În marea lor majoritate acestea constituie atentate contra proprietăţilor, dar numeroase sînt şi cele cu caracter politic şi militar. Cercetările pe teritoriul comitatului sunt în curs. Un mare număr a plecat de bună voie cu armata inamică în retragere. Principalii vinovaţi care au rămas acasă sînt ridicaţi acum de jandarmi şi duşi la detaşamentul biroului de informaţii militare înfiinţat aici recent, iar de acolo la tribunalul militar, respectiv în faţa Procuraturii regale. Rapoarte detaliate asupra acestora voi putea trimite numai din timp în timp, pentru că pînă în prezent nu dispun de date reale.
Românii invadatori s-au purtat în general destul de indulgent cu cei rămaşi acasă. Izolat, au fost fireşte şi situaţii contrare. Nici secuii rămaşi acasă în număr considerabil nu se plîng prea mult.
Din contră, mai multe plîngeri sînt acuma la adresa acelor militari germani care sînt aici cu unităţi de aprovizionare ale trupelor ce luptă la graniţele noastre. Aceştia pradă populaţia de tot ce au lăsat românii. Ei fac rechiziţionări silnice peste tot. Iau nutreţurile, treieră grînele, folosindu-i pe locuitorii noştri, maşinile noastre, fără să ne întrebe, dispun nelimitat de averea tuturor, de produsele şi clădirile gospodăreşti, de locuinţe, precum şi de mobilierul din locuinţe. Nu ţin cont nici de nevoile de hrană, nici de necesarul de seminţe şi nici de preţurile maximale stabilite de autorităţi. De multe ori, iau ce au nevoie, fără plată şi fără a elibera chitanţe. Prin spargerea locuinţelor particulare comit asemenea jafuri, periclitând proprietatea personală, încât împotriva acestora nici autorităţile nu pot acorda ocrotirea necesară.
Chiar acum am primit un raport că în comuna Păpăuţi, un locotenent german numit Rosenkrantz a pus în funcţiune maşinile de treierat pe care le-a găsit acolo, treieră de mai multe săptămîni cerealele oamenilor şi le expediază. Pentru marfa expediată până acum nici nu a plătit şi nici vreo chitanţă nu a dat. El comite abuzuri. Azi, de exemplu, a pus să fie arestaţi de patrula sa primarul Bede Károly şi Bajkó Lajos, proprietar de acolo, pentru că, în lipsa mecanicului, maşina de treierat nu a putut funcţiona exact de la ora 7. Potrivit raportului scris de procurorul şef judeţean, cu toate că maşina a pornit cu puţin după ora 7, cei doi mai erau la prînz în arest. Acest locotenent treieră la toţi locuitorii întreaga recoltă şi nu lasă nici un bob, nici pentru animalele existente, nici pentru sămânţă.
Aceste întâmplări care – din păcate – se petrec zilnic sînt foarte dăunătoare din punct de vedere politic şi moral, pentru că unii văd că împotriva acestor samavolnicii ale militarilor germani noi nu-i putem apăra. Iar noi în zadar ne adresăm comandamentelor lor, în zadar comisarului guvernamental. Astăzi am raportat şi telegrafic Excelenţei Voastre plângerile noastre, referindu-mă la consecinţele grave, şi vă rog, şi cu acest prilej, să luaţi măsuri urgente. Primiţi, Excelenţa Voastră, sincerele mele consideraţii.
Sf. Gheorghe, 4 noiembrie 1916. Comite suprem.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
