Transpunerea monumentului în memoria activă a societăţii

Sau cum cetăţile dacice şi monumentele româneşti din secuime n-au nici o şansă sub conducerea maghiară

 

Unul dintre cele mai importante puncte ale strategiei este o prezentare a modului în care un monument poate fi perceput de către societate.

Un monument – spunea arhitectul Tövissi Zsolt, care a realizat strategia judeţeană de protecţie a monumentelor – poate deţine un mănunchi de valori (valoare funcţională, estetică, istorică ori etică) şi poate avea o anumită soartă, în funcţie de anumiţi factori.

 

Monumentul „secuiesc”

În scenariul fericit avem de a face cu un monument – să presupunem o poartă secuiască degradată sau – care are o valoare potenţială. Deşi nu sunt bani pentru reabilitarea acestui monument, se ştie că trebuie lucrat la el.

Ştiind acest lucru, următorul pas către finalizare este crearea unui program de integrare. Iar prin integrare se înţelege că monumentul, neputând să se susţină singur, trebuie introdus în diferite programe care au vitalitate. „Pentru faptul că-i frumos, pentru faptul că e renumit… nu ţine, dacă nu-l umplu cu ceva funcţiune şi nu e prea departe faţă de folosinţă. Bineînţeles, nu mă gândesc să se înfiinţeze, în bisericile aflate în paragină, ateliere de tâmplărie”, arăta Tövissi Zsolt.

Aceste programe de integrare pot avea caracter cultural, funcţional, economic ori profesional-didactic. „Ce înseamnă social? Înseamnă – continua Tövissi Zsolt – acţiunea de creare a unor locuri de muncă prin recalificare sau pur şi simplu locuri de muncă. (…) Program de integrare economică a unui monument înseamnă că… Complexul de la Dârjiu e monument de pe lista UNESCO şi atunci, lumea vine acolo şi vrea să mai stea puţin, să mai rămână. Deci devine un punct de atracţie, prin care împrejurimea poate să culeagă beneficii”.

Dacă monumentul parcurge acest drum atunci el va ajunge în starea de valoare câştigată, memorie activă şi identitate puternică. Iar acest lucru, îl sublinia realizatorul strategiei amintite mai sus, este valabil pentru fiecare comunitate.

Dar un monument poate ajunge şi la stadiul de valoare pierdută, memorie, renunţ la identitate.

 

Monumentul „românesc”

Să presupunem o cetate dacică sau un alt monument care a aparţinut românilor şi care se află în secuime. „Al doilea lucru care se poate întâmpla cu un monument este să nu i se recunoască valorile şi este o lipsă de fonduri. Atunci are o valoare neutră, în sensul că nu se vrea distrugerea, dar nu se face nimic să se salveze monumentul. Este o acţiune de renunţ la acţiune, monumentul ajunge în pericol de distrugere, de unde poate reintra – dacă e atentă o societate civilă sau statul – între valorile potenţiale sau se denaturează, se nimiceşte”, spunea Tövissi Zsolt.

Şi tot el continua, precizând că există şi posibilitatea ca unui monument să nu i se recunoască valoarea şi să existe şi o presiune imobiliară, în sensul că este un obstacol pentru un alt proiect.

„Asta se întâmplă foarte des, proclamându-se că monumentul este un obstacol al progresului; vreau să dezvolt ceva, dar nu mă lasă pentru că e monument. Atunci se face o distrugere voită, care duce iarăşi la faza de denaturare şi nimicire. Adunate astea două (denaturarea şi nimicirea) duc la stadiul de valoare pierdută, memorie pierdută, renunţ la identitate.

Acţiunea de distrugere şi faza la care ajunge înseamnă cinism şi o complicitate a societăţii, care este un lucru foarte grav, pentru că lăsăm valorile să dispară”, concluziona realizatorul Strategiei judeţene de protecţie a monumentelor.

 

Ce se mai ştie…

…Este faptul că în zona sudică a judeţului Harghita, adică acolo unde populaţia majoritară este cea de etnie maghiară, au fost descoperite mai multe vestigii dacice. S-au făcut săpături arheologice, s-au scris lucrări de specialitate, dar din anumite motive s-au lăsat în paragină.

Despre o parte din aceste descoperiri am vorbit, în urmă cu câţiva ani, cu directorul arheologic al Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, dr. Viorica Crişan, cea care a lucrat la începutul anilor ’90 aici în zonă. Aceasta ne spunea, în cadrul unui interviu, că la Jigodin şi, mai ales, la Mereşti se află cele mai spectaculoase cetăţi dacice descoperite pe teritoriul judeţului Harghita. Iar cea de la Mereşti, poate, „este una dintre cele mai bogate aşezări dacice care au fost cercetate până acum în interiorul Arcului Carpatic. (…) Pur şi simplu, Mereştiul, prin descoperirile de până acum, ar putea să se constituie într-o expoziţie de sit arheologic; să umple câteva săli cu piesele care s-au descoperit acolo”.

Referitor la aceste monumente şi punerea lor în valoare turistică, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, spunea sec: „n-am primit nici o solicitare”.

Şi acum se pune următoarea întrebare: ce primar de etnie maghiară din zona secuiască a judeţului credeţi că va depune la Consiliul Judeţean o solicitare de reabilitare a cetăţilor dacice? Dintre Rigó Mihály şi Ráduly Róbert Kálmán, cine credeţi că va merge cu o astfel de solicitare în biroul lui Borboly Csaba?

Iar dintre specialişti, credeţi că directorul Muzeului Secuiesc din Miercurea-Ciuc va promova un obiect „românesc”, atâta timp cât nici afişele cu noaptea muzeelor nu se sinchisea să le facă bilingve?

Pentru că tot Tövissi Zsolt afirma că programul prezentat de el este deschis, moral ar fi ca şi în alte cazuri unde Consiliul Judeţean a avut iniţiativa de a demara proiecte şi nu a venit nimeni cu solicitări, şi aici să ia frâiele în mâini tot această instituţie şi să nu aştepte solicitările celor doi primari. Pentru că sub conducerea lui Rigó Mihály, primarul comunei Merești, şi a lui Ráduly Róbert Kálmán, edilul din Miercurea-Ciuc, are loc o acţiune de renunţ la acţiune, chiar de distrugere voită a monumentului. Iar în acest caz, Consiliul Judeţean şi cele două consilii locale sunt complice la distrugere şi dau dovadă de cinism.

LIVIU CÂMPEAN

 

Comentarii:

comentarii