Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (35) Transilvania de Nord-Est a fost colonizată cu 3-400.000 de maghiari din Ungaria, iar în Mureş şi judeţele de graniţă au fost aduşi secui | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 25 octombrie 2020
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (35)
Transilvania de Nord-Est a fost colonizată cu 3-400.000 de maghiari din Ungaria, iar în Mureş şi judeţele de graniţă au fost aduşi secui
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (35)</i></h5> Transilvania de Nord-Est a fost colonizată cu 3-400.000 de maghiari din Ungaria, iar în Mureş şi judeţele de graniţă au fost aduşi secui

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (35)
Transilvania de Nord-Est a fost colonizată cu 3-400.000 de maghiari din Ungaria, iar în Mureş şi judeţele de graniţă au fost aduşi secui

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Când interesul poartă fesul ai memorie scurtă, chiar dacă de la colonizările maghiare şi secuieşti n-au trecut decât 75 de ani.

– În timpul ocupaţiei horthyste, peste 300.000 de unguri au fost aduşi în Transilvania de Nord-Est. În perspectiva unei dorite discutări a cererii înglobării în Ungaria a zonei secuieşti, legată printr-un coridor, s-a încercat lărgirea teritoriului ce ar putea fi revendicat prin creşterea populaţiei maghiare în judeţul Mureş, pentru ca şi acesta să fie alăturat Ciucului, Odorheiului şi judeţului Treiscaune, unde românii erau în minoritate. S-au desfăşurat, astfel, acţiuni de colonizare internă, prin mutarea unor grupe de unguri dintr-un judeţ în altul – şi concomitent unul de colonizare externă, cu maghiari aduşi din afara ţării.

– Întrucât maghiarii acuză într-una că românii ar încerca schimbarea raportului etnic, ar fi cazul să vedem întâi ce zone din România au fost colonizate cu secui acum 75 de ani.

– În oraşul Bistriţa, spre exemplu, au fost aduşi 1.000 de colonişti din „secuime”, erau numiţi „vitezi” şi li s-a construit un cartier aparte; ulterior li s-au adăugat şi alţii, astfel că la sfârşitul perioadei de ocupaţie populaţia maghiară a oraşului crescuse de la 1.500 de persoane în 1944, la 3.500 în 1944. Grupuri mari de secui au fost aduşi din Ciuc şi colonizaţi şi împroprietăriţi în Mureş sau în judeţele de graniţă, sub controlul Uniunii Populare Maghiare (UPM) Cluj şi cu ajutorul subprefectului de Mureş, Antolfi Andrei, care devoala scopul urmărit într-o adunare UPM: În curând, procentajul dintre populaţia maghiară şi română din judeţul Mureş va fi inversat, iar maghiarii vor fi majoritari. Colonizările s-au făcut în special prin ocuparea gospodăriilor germanilor fugiţi sau alungaţi, au început în februarie 1945, înaintea reîntoarcerii administraţiei româneşti şi continuau încă în toamna anului 1946, când într-un raport sunt menţionate 1.500 de familii (6-7.000 de oameni) colonizate. Iată câteva din localităţile mureşene unde secuii au fost repartizaţi: Reghin (250 de familii), Batoş (230), Uila (200), Teaca (110), Dedrad (140), Ideciul de Jos (136), Ideciul de Sus (53), Logic (40), Posmuş (35), Petelea (75). Un alt raport al Legiunii de Jandarmi vorbea de 2.000 de familii colonizate cu acea ocazie. Din cauza aducerii secuilor, 20.000 de ţărani români din Mureş, deşi îndreptăţiţi prin Legea Reformei Agrare să primească pământ, nu au primit nimic.

– Colonizarea nu e o acţiune simplă: e nevoie nu doar de locuinţe, ci şi de pământ, de inventar agricol etc.

– Păi aici era marea problemă! În timp ce soldaţii români se jertfeau pe front, acasă maghiarii îşi împărţeau pământurile între ei! La revenirea de pe front, localnicii din Uila şi văduvele de război n-au primit nimic, terenul expropriat era dat în totalitate coloniştilor secui. În Batoş (din care învăţătorul maghiar declarase că vrea să facă „o comună pur maghiară”) şi împrejurimi s-au născut din această pricină conflicte majore, dar, conform unui raport al jandarmilor, „instigatorii maghiari nu pot fi arestaţi pentru că se opune UPM”. Decizii în favoarea coloniştilor secui ilegali luau şi cei din conducerea Frontului Naţional Democrat (FND), deşi la o adunare a acestuia din Reghin, 21 mai 1946, mulţimea românilor, la un discurs în limba maghiară, a scandat: „Jos cu limba maghiară! Pământul să se dea românilor, nu secuilor din Ciuc!”. Favorizarea ungurilor în repartizarea pământurilor era un fenomen generalizat, semnalat şi de Lucreţiu Pătrăşcanu pentru judeţul Bihor, unde peste două treimi din suprafaţa expropriată (69%) fusese dată ungurilor, deşi populaţia română reprezenta 90% din total. Culmea este că, prin metode noi, colonizarea continua şi în 1947 – prin aducerea copiilor secui în familii din Mureş şi Turda. Numai în Moldoveneşti (azi în jud. Cluj – n.n.) fuseseră aduşi, în martie 1947, 50 de copii secui, deputatul UPM Bende Lajos declarând cu ocazia primirii lor: „Copiii vor rămâne definitiv în judeţul Turda, iar în comunele dintre Luduş şi Câmpia Turzii, unde maghiarii stau slab, ar trebui să se ia măsuri de răspândire a elementului maghiar, întrucât în viitorul apropiat problema Transilvaniei va fi iar discutată la ONU”. O a doua zonă de colonizare interioară o reprezentau judeţele de graniţă, unde acţiunea de mutare a secuilor începuse încă din 1940, dar continua şi în 1947, sub egida UPM: se raporta, la 26 mai 1947, că 50 de familii din Ciuc cu câteva sute de membri se aşezaseră pe graniţă şi erau anunţate alte 300 (cu peste 1.000 de persoane) pentru judeţul Bihor. Pe 30 mai era înregistrat un alt grup de secui, 576 de familii. Jandarmeria se arăta alarmată pentru că noii colonişti „se dedau la agresiuni împotriva locuitorilor români şi chiar împotriva autorităţilor”.

– A existat în acei ani şi o masivă colonizare externă, cu cetăţeni din Ungaria. Lucreţiu Pătrăşcanu estima cifra la 3-400.000.

– În momentul retragerii armatei maghiare, în toamna lui ’44, numai o parte din cei circa 300.000 de colonişti unguri aduşi din afara Transilvaniei au plecat de unde veniseră. Celor rămaşi li s-a adăugat, în iarna şi primăvara anului 1945 – pe teritoriul Ungariei fiind un război distrugător şi foamete – un mare flux de maghiari dinspre Ungaria. Refugiaţii erau intenţionat dirijaţi pentru creşterea ponderii demografice a ungurilor, care, în optica de atunci, ar fi putut influenţa hotărârea finală a Conferinţei de Pace. Graniţele nefiind controlate de români, practic intra şi ieşea cine voia. La 16 aprilie 1945, Legiunea de Jandarmi Odorhei raporta că „foarte mulţi unguri din Ungaria” vin şi se stabilesc în Transilvania de Nord-Est, deşi nu sunt originari de aici, dar nu-şi iau cetăţenie română. Un raport al serviciului de informaţii ce viza oraşul Cluj menţiona: „Se înapoiază vinovaţii. De la consilierii secreţi la şoferi laşi. Se înapoiază cunoscuţii asupritori ai naţionalităţilor, politicienii şovinişti, savanţii care falsifică adevărul istoric, profesorii care şi-au închinat conştiinţa reacţionarismului”. Aceştia pretind locuri de conducere în „organizaţiile democratice” pentru ca astfel camuflaţi să-şi poată continua vechile activităţi. Majoritatea s-au adăpostit în oraşe, unde poliţia şi funcţionarii erau maghiari şi îi favorizau.

– Documentele spun că cei veniţi din Ungaria se înscriau rapid în PCR şi astfel nu numai că scăpau de orice consecinţe, dar erau propulsaţi din nou la conducere.

– Legiunea de Jandarmi Bihor raporta, la 25 iulie 1945, că ungurii supuşi străini, pentru a nu părăsi ţara, se înscriau în Partidul Comunist: „Sunt foarte mulţi unguri, veniţi din Ungaria, în fruntea organizaţiilor comuniste locale”, dar ei „servesc cauza iredentei maghiare”. Inutilă avertizare: Inspectoratul de Jandarmi Oradea ordona suspendarea expulzărilor, aducând precizări „de sus”: nu vor fi expulzaţi maghiarii veniţi în timpul ocupaţiei horthyste, afară de cei plecaţi cu armatele maghiare şi, ulterior, reveniţi. Practic, n-a fost expulzat nimeni. Culmea culmilor este că refugiaţilor români plecaţi după instaurarea teroarei horthyste, ca să se întoarcă la vetrele lor, li se cereau adeverinţe date de FND, prin care să se arate că nu făcuseră parte din organizaţii fasciste. Secretar general al FND fiind Vasile Luca (Luká László), au fost eliberate foarte puţine astfel de acte. În schimb, maghiarilor care reveneau în Transilvania de Sud sau în Valea Jiului, unii autori de atrocităţi sau fascişti notorii, nu li se cerea nici o adeverinţă.

– La toate aceste măsuri a contribuit din plin şi filomaghiarismul primului-ministru Petru Groza.

– În mare parte da, el iritând prin această atitudine chiar şi pe unii membri ai guvernului, inclusiv pe ministrul de Interne, Teohari Georgescu. În 1946 au fost aduşi în România zeci de mii de copii din Ungaria (se aşteptau 40.000), ca ajutor umanitar acordat Ungariei înfometate. Guvernul de la Bucureşti aprobase iniţiativa, deşi în partea de răsărit a României bântuia o secetă cumplită şi este chiar anul în care în Moldova au murit de foame câteva zeci de mii de copii români. Dar până şi acest gest umanitar a fost folosit în interes propagandistic de Uniunea Populară Maghiară: în toate localităţile unde urmau să stea copiii s-au organizat festivităţi de primire, cu steaguri ungureşti, cântece şi lozinci revizioniste. Iritarea populaţiei româneşti faţă de năvala celor din Ungaria era ascunsă de Guvernul de la Bucureşti, s-a ajuns chiar să fie interzisă prezentarea problemei. În cuvântările de la Cluj care i-au adus mai târziu condamnarea la moarte, Lucreţiu Pătrăşcanu aprecia la 3-400.000 numărul coloniştilor din Ungaria şi preciza că „această populaţie maghiară atât de numeroasă nu se află aici numai în căutare de mijloace de existenţă. Permanentizarea prezenţei acestor oameni (…) creează o situaţie îngrijorătoare, tocmai pentru că aceşti maghiari cultivă şi alimentează tendinţele revizioniste şi duc o muncă de destrămare a Statului nostru”. Liderii UPM s-au plâns imediat şi Ana Pauker l-a admonestat pe Pătrăşcanu în binecunoscutul stil comunist: „Sunt lucruri pe care mai mult pe hârtie poţi să le aşezi; în definitiv sunt 400.000 de unguri fără cetăţenie română. (…) Sunt lucruri care chiar dacă sunt aşa, nu se pot spune”.

– Da, e foarte trist că de atâtea ori am avut conducători care nu spuneau adevărul şi care nu ţineau cu poporul lor. Pătrăşcanu a generat furia cominterniştilor afirmând că el este întâi român şi apoi comunist. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.