Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 17 octombrie 2021
Home » Învățământ » Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (II)
Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (II)

Topliţa: Şcoala unde învaţă copiii rromi (II)

 În aproape 20 de ani, numărul elevilor rromi a crescut de la 13 la 106

 

După ce am văzut (aproape) fiecare încăpere din clădirea care adăposteşte Şcoala Primară Topliţa-Moglăneşti, am stat de vorbă cu directoarea Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea”, Anda-Elena Ianoşi, unitate de care aparţine structura din cartierul topliţean.

Anda-Elena Ianoşi a preluat conducerea Şcolii „Miron Cristea” şi, implicit, cea a structurii din Moglăneşti, la mijlocul anilor ’90. Îşi aminteşte că, deşi comunitatea de rromi era semnificativă ca număr şi atunci, iar numărul copiilor era suficient de mare, şcoala avea o singură clasă în care învăţau doar 13 elevi.

Între timp, prin implicarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, dar şi pentru că s-a reuşit aducerea unui mediator, copiii rromi au început să se îndrepte din ce în ce mai mult către şcoală.

„Postul de mediator ne-a servit foarte mult intereselor legate de comunitatea respectivă, pentru că elevii au putut să fie mai uşor contactaţi. Au acceptat mai uşor mediatorul venit din rândul lor şi ne-a ajutat, în felul acesta, să aducem copiii la şcoală. Numărul claselor a sporit an după an, astfel că anul acesta şcolar avem 4 clase în care sunt cuprinşi, ataşând şi grupa de grădiniţă, 106 copii”, spunea Anda-Elena Ianoşi.

În prezent, la şcoala din Moglăneşti cei mai mici elevi rromi, 19 la număr, sunt cuprinşi în clasa pregătitoare. Tot acolo mai este o clasă I (ce cuprinde 16 elevi), una de-a II-a (cu 18 elevi) şi una de-a III-a (19 elevi). Alţi 12 elevi sunt în clasa a IV-a, dar aceştia lucrează simultan: 6 cu cei din a II-a şi ceilalţi 6 cu cei din clasa a III-a.

Directoarea ne spunea că s-a luat decizia formării simultanului deoarece copiii din clasa a IV-a au vârste apropiate de limita superioară a celei admise pentru a mai rămâne în ciclul primar, iar prin punerea în aceleaşi săli cu colegi mai mici li se dau roluri de organizatori. Prin faptul că sunt puşi să supravegheze elevii din clasele a II-a şi a III-a se simt importanţi.

„Cei care deja au depăşit 14 ani în clasa a IV-a – ne spunea Anda – au depus cereri pentru a forma colective pentru a doua şansă. Astfel, în toamna acestui an am înregistrat 30 de cereri pentru a doua şansă pe ani de studiu diferiţi. Clasa a IV-a, modulul al patrulea cuprinde 16 copii, cu vârste între 14 şi 18 ani.

Încercăm să finalizăm, începând cu 1 octombrie – final de ianuarie, modulul IV: copiii îşi vor încheia studiile şi vor putea continua la a doua şansă la Şcoala Andrei Şaguna, la gimnaziu. Din februarie începem al doilea semestru, însă cu modulul I, II şi III; acolo sunt cuprinşi 14 elevi, cu vârste între 18 şi 42 de ani. Sunt mulţi dintre ei părinţii copiilor care vin la şcoală în clasele I-IV”.

 La şcoală, copiii nu învaţă numai să scrie şi să citească, ci şi noţiuni de igienă şi cum să se integreze

Dacă într-o şcoală – să o numim – normală orele şi lecţiile se ţin după programe bine stabilite, unul dintre scopuri este ca elevul să obţină rezultate foarte bune, iar copiii mai primesc şi teme de casă, în cazul şcolii din Moglăneşti lucrurile stau puţin diferit.

Mai întâi a fost nevoie ca cei mari să fie convinşi să-i lase pe copii să vină la şcoală, iar aceştia să rămână în bănci. Aici, un rol important l-a avut moderatoarea Narcisa Alina Bembe, misiunea ei fiindu-i uşurată de faptul că provine din rândul rromilor.

Odată ajunşi la şcoală, elevii nu învaţă numai carte. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le primesc de la cele patru învăţătoare este cea de organizare a igienei corporale.

Copiii mergeau la şcoală îmbrăcaţi cu haine murdare, încălţaţi cu papuci sau cu picioarele goale şi nu o dată se întâmpla să treacă prin noroi, ceea ce însemna murdărie şi în sala de clasă. „Drept urmare – ne spunea Anda – am aprovizionat şcoala aceea cu lighene în număr suficient, în aşa fel încât învăţătoarele, având apă caldă, să le pună la dispoziţie săpunul şi să le arate cum trebuie să vină la şcoală, spălându-i iniţial ele pe picioare, după care, sub supravegherea lor, desfăşurau programul de igienă”.

În urmă cu 3-4 ani, la şcoală se spălau săptămânal hainele copiilor şi în fiecare lună trebuia să se facă rost de încălţăminte – elevii plecau de la şcoală cu încălţări, iar a doua zi se întorceau desculţi pentru că cine se trezea primul (indiferent dacă din rândul celorlalţi elevi sau nu), acela punea mâna pe încălţăminte.

Acum, după mai mulţi ani de învăţare şi deprindere, hainele li se mai spală la şcoală doar în cazuri excepţionale, de exemplu toamna, când vin de la muncile agricole. Iar încălţămintea li se oferă la începutul anului şcolar, când mulţi dintre ei, după vacanţa de vară, se reîntorc la şcoală cu pungi în picioare în loc de încălţări. Iar un alt lucru important este faptul că vin curaţi la şcoală şi nu mai sunt probleme ce ţin de prezenţa paraziţilor; atunci când se mai întâmplă să mai apară păduchi sau alţi paraziţi, ei acceptă deparazitarea.

„În vremea în care a debutat programul nostru de a aduce copiii la şcoală şi a reduce, astfel, abandonul şcolar – ideea fiind şi aceea de a educa copii rromi şi de a încerca să reducem din situaţiile care înseamnă indisciplină şi agresivitate a populaţiei şcolare – tema noastră de bază era să-i aducem, să-i integrăm, arătându-le acestora că se poate să fie şi frumos, se poate să fie şi bine şi că atunci când te preţuieşti pe tine poţi să dai dovadă de preţuire şi faţă de cei din jur”.

Ce e, de asemenea, important e faptul că nimeni de aici nu primeşte teme de casă. „Ne pregătim la şcoală, rămân şi după program, dacă este cazul să rezolve ceva ce nu au înţeles, dar nu au teme pentru acasă, pentru că în mod categoric ar fi un fiasco pentru reuşita lor”, spunea directoarea şcolii.

 Nu e vorba de a deveni locul I pe judeţ, ci de a-i învăţa să semneze cu numele lor

Întrebată dacă e mai greu să predai la o clasă de rromi decât la una de români, Anda-Elena Ianoşi spunea că „greutatea o găseşti în rândul fiecărui elev, pentru că dorinţa de a învăţa, interesul părinţilor poate să spună multe în legătură cu dorinţa de lucru a elevului şi asta o regăseşti şi la rromi, şi la români, şi la maghiari în aceeaşi măsură. Interesat sau nu, nu ţine de etnie”.

Cu toate acestea, există condiţii diferite. În primul rând, copiii rromi nu au program de învăţare acasă, totul desfăşurându-se la şcoală, alături de învăţătoare. În timpul orelor copiii se plictisesc repede şi atunci trebuie găsită, pe moment, noutatea. „Trebuie să le schimbi gândul de la o temă şi să-i introduci din nou în temă, dar pe altă cale – se abordează desenul, se abordează jocul de dezmorţire şi mai ieşim în timpul orelor la alergat un pic prin curtea şcolii şi a povesti cu totul altceva despre viaţa lor, pentru că se trezesc vorbind despre ce li s-a întâmplat cu o zi înainte, cum s-au bătut părinţii sau cum s-au tăiat cu drujba. Doamnele (învăţătoare) trebuie să-i asculte, îi ascultă şi revin la a-i învăţa”.

Dar ce este cel mai important este conştientizarea faptului că aici nu este vorba de a obţine rezultate extraordinare, iar performanţa nu este mereu echivalentă cu obţinerea, la o disciplină, a unui loc fruntaş pe judeţ sau ţară. La şcoala de la Moglăneşti importantă este „posibilitatea de a-l aduce pe copilul ăla de la zero, de la nimic, de la tulbure şi negru, la ceva ce el descifrează ca fiind numele său scris, la a recunoaşte un număr, o cifră, la a face o adunare, o scădere. Nu putem avea pretenţia că vor deveni docenţi cu toţii, dar ceva vor şti, cu siguranţă mai mult decât ştiu părinţii lor care deocamdată pun degetul pe hârtie. Pe părinţii lor să sperăm că putem să-i aducem până acolo încât să semneze numele cu alfabetul limbii române”, spunea directoarea Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea”.

Şi totuşi, e mai greu să fii dascăl la o clasă de rromi decât de una români? „Nu e greu să lucrezi cu ei dacă îţi iubeşti meseria şi dacă iubeşti copiii. Dacă nu, e greu şi că trăieşti”, răspundea Anda-Elena Ianoşi.

 Câte o mână de ajutor din mai multe locuri

Când îţi propui să integrezi o comunitate de rromi atât de numeroasă cum e cea din Moglăneşti ai nevoie de ajutor din mai multe locuri. Iar acest ajutor a venit şi în cazul proiectului de la şcoala din Moglăneşti.

Învăţătoarele – la început suplinitoare, acum titulare – au fost dispuse să-i înveţe pe copii să se preţuiască pe ei, iar în felul acesta să respecte şi comunitatea.

Primăria a ajutat şcoala să achiziţioneze o maşină de spălat care era folosită săptămânal, iar uneori şi de mai multe ori pe săptămână, pentru a spăla hainele elevilor. „Le spălau fetele învăţătoare, se uscau – iarna pe scaune, lângă sobă, vara le întindeam pe culme, ca la ţară – şi plecau cu haine curate. E adevărat, se întorceau din nou murdari”, dar mai târziu au început să preţuiască, iar acum maşina de spălat e folosită cam o dată la două săptămâni.

Episcopia Covasnei şi Harghitei a fost şi ea de mare ajutor pentru rromii de la şcoala din Moglăneşti. ÎPS Ioan s-a îngrijit ca elevii să beneficieze de o masă caldă în fiecare zi. Prin introducerea acestui program de masă, învăţătoarelor li s-a mai oferit o posibilitate de a-i învăţa lucruri suplimentare pe copiii de 6 şi până la 14 ani: i-au învăţat cum să ţină furculiţa şi cuţitul în mână, cum să mănânce şi cum să se spele pe dinţi.

Anda-Elena Ianoşi ne spunea că pe lângă acea masă caldă pe care copiii o primeau în fiecare zi, ÎPS Ioan a reuşit să găsească susţinere la fabrici de tricotaje şi, astfel, periodic, la şcoală se aducea îmbrăcăminte.

„Ne-a fost teamă în momentul în care dumnealui (ÎPS Ioan) a trebuit să plece că nu voi mai găsi acelaşi sprijin – povestea Anda. Am avut o reţinere, nu m-am dus de la bun început la PS Andrei, dar când am văzut că se apropie cuţitul de os, mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus. I-am spus atunci că oarecum mi se pare ciudat că pe scară coboară altă persoană decât cea pe care eu o iubeam şi o preţuiam şi care mi-a fost mereu aproape, dar îndrăznesc să îi cer ajutorul în legătură cu copiii rromi. Nu a avut nici o reticenţă. A repartizat sarcinile parohiilor din Topliţa, astfel încât din octombrie, de hrana copiilor din Moglăneşti se ocupă părintele Berindei şi din a doua săptămână din octombrie le aduce pâine şi cumpără salam sau parizer”.

Toate acestea au făcut ca elevii să înregistreze o prezenţă la şcoală de 90%, iar doi dintre ei nu au nici o absenţă în acest an şcolar.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.