„Toate eforturile depuse pentru oprirea folosirii acestui steag au avut ca efect răspândirea în ritm exponenţial a acestuia”

Borboly Csaba: „Tinerii maghiari din judeţul nostru, în afara emigrării în Ungaria sau mai departe nu au altă variantă, de multe ori se întorc acasă, chiar şi după terminarea studiilor superioare. Tinerii români rareori se întorc deoarece pentru ei nu există bariere lingvistice, au la îndemână alte 39 de judeţe şi desigur şi emigrarea. (…) Comunitatea care pierde mai mult din această cauză este comunitatea română”

 În urma apariţiei articolelor „Consilierii judeţeni au votat steagul secuiesc ca steag al judeţului şi nu au fost de acord cu un simbol care să-i reprezinte pe români”, „Consilierii UDMR şi PPMT au votat un steag ce conţine simbolurile universale ale islamului” din 15 decembrie 2015 şi a reacţiilor ulterioare, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, d-l Borboly Csaba, şi-a exprimat disponibilitatea de a răspunde la orice întrebări pe acest subiect. Sărbătorile de iarnă au întârziat oarecum acest demers. Publicăm azi a doua parte a interviului luat pe această temă.

 – Pentru dvs. şi pentru consilierii UDMR şi ai PPMT, Decizia 204/2013 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, prin care se constată ca faptă discriminatorie arborarea fostului drapel al judeţului Harghita (steagul secuiesc), chiar nu contează? Nu aţi avut nici o ezitare când propuneaţi şi votaţi, a doua oară, drapelul secuiesc drept steag al judeţului? Nici faptul că hotărârea Consiliului Judeţean Harghita prin care s-a adoptat vechiul steag a fost desfiinţată de justiţie? Ce vreţi să demonstraţi? Că secuii, dacă au un anumit interes, pot face preş din justiţie? Ori testaţi capacitatea statului român de a impune respectarea hotărârilor judecătoreşti în această zonă?

– În privinţa steagului judeţean adoptat în 2009 avem două hotărâri definitive ale Curţii de Apel din Târgu-Mureş. Să ne amintim puţin: în ianuarie 2010, trei organizaţii civile din judeţul Harghita, împreună cu o persoană fizică, au depus la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării o plângere, deoarece în opinia lor acest steag îi discriminează pe românii care locuiesc în regiune. În noiembrie 2010, CNCD a publicat rezoluţia conform căreia acest steag nu este discriminatoriu – făcând referire la Hotărârea Guvernamentală 137/2000, art. 15. Hotărârea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării din data de 13 decembrie 2010, cu privire la hotărârea Consiliului Judeţean Harghita din data de 26 noiembrie 2009, privind adoptarea steagului albastru-auriu, consideră că acest steag nu discriminează populaţia românească din regiune. Pe 14 martie 2012, în legătură cu plângerea care vizează arborarea steagului secuiesc cu ocazia evenimentelor din data de 15 martie 2010, CNCD din nou a hotărât că steagul albastru-auriu nu este discriminatoriu. Deci avem două hotărâri definitive că steagul nu este discriminatoriu. După aceasta, domnul pensionar din Topliţa a intentat un al doilea proces, susţinând că nu există bază legală pentru adoptarea hotărârii privind steagul judeţului Harghita. Atunci Curtea de Apel a anulat hotărârea Consiliului Judeţean Harghita, în motivare este scris că nu este bază legală ca un judeţ să aibă steag propriu, dar anul trecut s-a creat baza legală, aşadar acum putem să-l folosim. În prezent însă avem o bază legală de necontestat, o lege despre care putem enunţa că a fost adoptată de către Parlamentul României tocmai ca să rezolve această situaţie.

Discriminatoriu nu este, bază legală pentru adoptarea ei există, aştept cu interes ca pe parcurs să se ivească sau nu o situaţie cu „bască/fără bască” pentru îngrădirea folosirii steagului.

– Cred că nu e vorba de nici o bască, ci de solicitarea prefectului de a revoca hotărârea CJ, întrucât varianta de steag votată, citez, „a mai constituit obiectul de reglementare al Hotărârii CJ nr. 269/2009, hotărâre care a fost anulată de Curtea de Apel Tg. Mureş prin Decizia 2690/R/26 septembrie 2012, decizie judecătorească irevocabilă, care se bucură de puterea lucrului judecat, în sensul că aceasta exprimă adevărul şi nu poate fi contrazisă prin nici o altă hotărâre”. Cum comentaţi?

– Avem o hotărâre judecătorească conform căreia nu este discriminatoriu, şi avem o lege în vigoare, după părerea mea, situaţia juridică este clară, şi total diferită faţă de cea din 2012, când nu era în vigoare nici o lege privind simbolurile locale.

– Vrând-nevrând, eu am făcut şi un pic de materialism dialectic în tinereţe şi pot spune în mod autorizat că modul în care dvs. absolutizaţi drepturile minoritare este identic cu maniera în care marxism-leninismul absolutiza drepturile unei singure clase sociale. Din moment ce marxismul a fost invalidat de istorie, de ce credeţi că acest tip de filosofie minoritară ar putea avea viitor?

– Faţă de cele enunţate de către dumneavoastră, după părerea mea, lucrurile stau invers. În primul rând, un simbol local este o chestiune de autonomie locală, principiu unanim recunoscut în Europa. Aşa cum dumneavoastră aveţi dreptul să decideţi că ieşind din casă puneţi pe cap o pălărie, bască sau ieşiţi fără acestea, aşa şi o comună, un judeţ are dreptul în toate ţările UE ca să ia decizii în privinţa simbolurilor locale. Când am adoptat steagul, cel puţin zece judeţe aveau steag şi acest fapt nu deranja pe nimeni. Primarul din Mădăraş a dat de vreo două ori interviu la Der Spiegel pe tema steagurilor. Nu am mişcat nici un deget şi tot veneau ziare prestigioase din Germania, Marea Britanie, care până atunci nu s-au interesat deloc de judeţul Harghita. A interzice folosirea unor simboluri locale era o chestiune atât de bizară că au considerat oportun să se deplaseze la noi. Nu adoptarea steagului era chestiunea anchetată de presa internaţională, ci interzicerea folosirii acestuia. A interzice un steag era considerat de aceşti ziarişti o chestiune naşpa, un exotism demn de prezentat cititorilor. Eram de râsul lumii, din păcate.

Nu am înţeles nici un moment raţionamentul campaniilor anti-steag. Toate eforturile depuse pentru oprirea folosirii acestui steag au avut ca efect răspândirea în ritm exponenţial a acestuia. În această privinţă trebuie să-l menţionăm pe domnul pensionar din Topliţa şi pe toţi cei care în această temă denunţau şi generau scandal, fără eforturile lor s-ar fi răspândit în ritm mult mai lent steagul secuiesc. Dacă vorbim despre marxism-leninism, despre o luptă de clasă acerbă, atunci domnul pensionar din Topliţa poate fi menţionat ca un model luptător de clasă, sau mai bine-zis un soldat japonez, care nu şi-a dat seama că vremurile s-au schimbat.

Domnul pensionar şi toţi cei care îl susţin ar trebui să observe un lucru simplu, faptul că mulţi tineri români pleacă din judeţul Harghita; pe lângă motivele existenţiale se datorează şi faptul că sunt create aceste scandaluri cu tensiunile interetnice. Un tânăr vrea să întemeieze o familie, să crească în linişte copii, să trăiască în mod paşnic. Tinerii maghiari din judeţul nostru în afara emigrării în Ungaria sau mai departe nu au altă variantă, de multe ori se întorc acasă, chiar şi după terminarea studiilor superioare. Tinerii români rareori se întorc deoarece pentru ei nu există bariere lingvistice, au la îndemână alte 39 de judeţe şi desigur şi emigrarea. Lupta de clasă a domnului pensionar din Topliţa şi a tovarăşilor dânsului în fond este o luptă antiromână. Comunitatea care pierde mai mult din această cauză este comunitatea română. Domnul pensionar şi tovarăşii dânsului, dacă continuă aşa, după un timp ar trebui să fie decoraţi de către Consiliul Naţional Secuiesc. Uitaţi-vă la situaţia politică a UDMR, până când domnul Vadim Tudor cu al lui PRM era mare şi tare, până atunci UDMR nu avea probleme cu depăşirea pragului de intrare în Parlament. Ceva similar funcţionează şi în privinţa activităţii domnului pensionar şi a tovarăşilor dânsului, este o activitate totalmente contraproductivă.

Încheind raţionamentul de mai sus, steagul judeţului nu a fost adoptat cu scopul de a fi fluturat pe primării, pe clădirea Consiliului Judeţean, pentru a imprima o tentă etnică unor autorităţi locale, parte a statului român. Scopul era simplu, să-i ocrotim pe toţi acei cetăţeni sau organizaţii neguvernamentale ale judeţului nostru care doresc să arboreze steagul secuiesc. Probabil cunoaşteţi batjocura (amintită în partea I a interviului) conform căreia acesta este declarat steag comercial. Dacă vom avea cadrul legal care va asigura în Harghita şi în alte judeţe dreptul folosirii acestui steag pentru persoane fizice, pentru ONG-uri sau pentru instituţii de învăţământ, de cultură care sunt implicate în păstrarea identităţii comunităţii maghiare, atunci putem rediscuta această chestiune. Cred că trebuie să existe un colţişor în această ţară în care dacă cineva foloseşte acest steag, să nu fie persecutat, amendat, târât în instanţe. În alte ţări în UE oricine poate arbora pe casa proprie orice steag, fără nici o limitare. Sper că vom ajunge şi noi în situaţia în care această chestiune să nu alimenteze tensiuni, suspiciuni.

Şi ca să închei, consider că ar trebui să ne concentrăm pe tematicile care într-adevăr sunt arzătoare, atragerea de investitori pentru crearea locurilor de muncă, investiţii în infrastructură, în sistemul nostru sanitar, educaţional, respectiv activităţile socio-culturale în toate zonele judeţului Harghita. Citind declaraţiile noilor guvernanţi, ale domnului prim-ministru Dacian Cioloş şi a domnului vicepremier Vasile Dîncu, mă uit la activitatea acestui Guvern cu încredere şi cu optimism. Intenţiile de reformă anunţate, dacă vor fi duse la bun sfârşit, vor îmbunătăţi situaţia. Transparenţa, distribuirea echitabilă a fondurilor de dezvoltare, debirocratizarea, întărirea autonomiei locale, acestea sunt conceptele pe baza cărora trebuie să ne mişcăm în viitor.

– Mă îndoiesc că o singură persoană, „pensionarul din Topliţa”, cum îl numiţi dvs., este vinovată de slaba dezvoltare economică a Harghitei şi de exodul tineretului, iar cei ce au condus politic, administrativ, economic şi cultural judeţul în ultimii 26 de ani sunt total inocenţi. Poate dacă număraţi sutele de mitinguri, marşuri şi proteste ale maghiarilor din ’89 încoace, plus propaganda internaţională că ungurii din România sunt oropsiţi – iar apoi meditaţi un pic – ar trebui să ajungeţi la altă concluzie în privinţa celor din cauza cărora zona este considerată instabilă… După cum vedeţi, n-am depăşit încă faza de a da vina unul pe altul…

– Ţinutul Secuiesc este polul sărăciei în România. Este un refren cunoscut din unele organe de presă centrală. Această afirmaţie este susţinută cu o singură dată statistică, cea referitoare la salariul mediu pe judeţ. În această privinţă într-adevăr suntem codaşi, împreună cu judeţul Covasna şi cu judeţul Bihor. Chiar din acest aspect se vede clar că această statistică trebuie analizată cu multă reţinere, şi coroborată cu altele, dacă vrem să formăm un punct de vedere coerent privind situaţia economică a unui judeţ. Judeţul Bihor este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe ale României, şi totuşi este codaş în privinţa salariului mediu. Adică se vede că dacă analizăm situaţia economică a unui judeţ pe baza unei singure statistici, avem o problemă, adică trebuie să săpăm mai în adâncime. Nu sunt economist, dar probabil în cazul acestor judeţe ponderea mai ridicată a fermierilor şi a antreprenorilor în populaţie explică poziţia codaşă în statistica cu venitul mediu. Un lucru este clar, fermierii noştri obţin, net, adică direct în buzunar, în jur de 60 de milioane de euro ca sprijin UE pentru dezvoltare rurală. Vorbim în jur de 30 de mii de familii. Această sumă este egală cu fondul de salarii pe un an al Uzinelor Dacia. Aceşti 60 de milioane de euro nu se regăsesc în statistica privind salariul mediu, aşa cum nu intră în această statistică nici acele sume pe care zecile de mii de membri de composesorate le primesc anual după pădurile proprietate privată. În alte judeţe, dominate de latifundiari, aceste sume intră în buzunarul latifundiarilor. Conform statisticilor anuale ale BNR, gradul cel mai ridicat de economisire din România se găseşte în judeţul Harghita. Harghitenii au ca depuneri de două ori mai mulţi bani, decât câte credite au. Acest raport în cazul judeţului Gorj, de exemplu, este invers, deşi acest judeţ totdeauna s-a situat în topul statistic privind salariul mediu. În privinţa fenomenelor demografice, Harghita este devansată de trei judeţe: Ilfov, Cluj şi Timiş. În rest, în toate judeţele acest fenomen, adică scăderea populaţiei, este mai accentuat ca în Harghita. Să nu uităm încă un refren care poate fi contracarat simplu, cu date statistice: Harghita este net contributor la bugetul naţional. În cazul nostru, furtunul de pompat bani în Bucureşti nu este atât de gros ca în cazul judeţelor Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu, dar totuşi pompăm şi noi, adică nu suntem asistaţii sociali ai bugetului. Şi sunt şi multe alte sloganuri, cum ar fi cu zona instabilă, care chiar este de râsul curcilor, deoarece şi în această privinţă realitatea este inversă. În tot ceea ce înseamnă siguranţă sunt ferm convins că locul cel mai stabil din ţară este Harghita. Având în vedere că în general România este un loc foarte stabil în regiune, nu văd de ce ar fi util să fredonăm acest refren zilnic că nu vin investitori pe tema cutare. Să fim oneşti. Nu vin investitori pentru că nu le putem oferi condiţii de infrastructură şi de forţă de muncă necesară. Pasc vitele pe traseul autostrăzii Transilvania. Banii au fost cheltuiţi, va fi terminată la Sfântul Aşteaptă. Căile ferate în zona noastră au ajuns la sapă de lemn, învăţământul liceal şi cel profesional, şi întregul sistem de învăţământ a fost sugrumat de reformele elitei politice din Bucureşti. Fondurile UE le dăm înapoi, că noi suntem bogaţi, şi nu avem nevoie de ele. Pentru investiţii cum ar fi centrul balnear din Topliţa sau Borsec, care ar asigura revigorarea unui vechi centru balnear, nu dăm nici bani UE, nici fonduri guvernamentale şi nici nu lăsăm Consiliul Judeţean să poată ajuta. Şi aşteptăm relansarea turismului, care totuşi se relansează, dar într-un ritm mai scăzut. Şi aşa mai departe. Adică, aceste refrene sunt bune pentru a minţi telespectatorul român şi a asigura rating, dar pe noi nu ne ajută cu nimic. De aceea nu trebuie să ne preocupe aceste abordări.

Interviu de M. GROZA

Comentarii:

comentarii