Toamnă la Ialoveni

Toamnă dumnezeiască! Toamnă de aur! Coborâtă parcă din adâncurile fără sfârşit ale cerului, zăbovind pe crengile copacilor, ale pomilor şi ale podgoriilor fără sfârşit ale Basarabiei, poleindu-le frunzele cu zeci şi zeci de nuanţe. Un curcubeu de frumuseţi aşezat de măiastra mână a naturii. Toamna aceasta şi-a mutat simfonia de culori în frunzele pomilor şi ale viilor, atinse parcă de adierile uşoare ale unei mâini nevăzute.

Îmbătaţi de aceste frumuseţi, am simţit chemările tainice ale Basarabiei şi-am pornit la drum. Nu mai trecusem Prutul de vreo doi ani. Ne-au chemat prietenii noştri din Ialoveni să ne convingem de frumuseţile aurului toamnei acolo, la ei, în orăşelul aflat doar la o aruncătură de băţ de Chişinău, capitala Basarabiei, căreia i se zice acum Republica Moldova. Acelaşi curs domol al Prutului ca întotdeauna. Dar şi aceeaşi tristeţe, poate acelaşi plâns neştiut, tăcut: Curge Prutul între noi şi plânge/Că ni-i greu şi lui la fel îi greu… Fiindcă îşi blestemă fatalitatea ce l-a sortit să devină, fără voia lui, brâu împletit din lacrimi şi din sânge, hotar nedrept prin trupul ţării, despărţind artificial fraţii de acelaşi neam. Aşa a devenit el în 1812, când muscalu’ a pus piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două!. Aşa a rămas până în ziua de azi, cu toate că, vorba lui Nicolae Dabija: noi cei de aici suntem voi cei de dincolo de Prut, iar voi cei de dincolo, sunteţi noi cei de dincoace!.

Din păcate, politicienii cei de dincoace şi cei de dincolo de Prut nu au înţeles nimic din toate acestea, sau au înţeles, sau nu vor să înţeleagă, fiindcă pe fotoliile moi şi bănoase se simt mai bine decât pe scaunele de lemn, cu toate că şi unii, şi ceilalţi flutură faldurile mincinoase ale „interesului naţional”!

Aşadar, după ce am trecut Prutul, am revăzut pământul Basarabiei, parcă încărunţit şi el de atâta aşteptare zadarnică. Însă tot pământ românesc a rămas, cu toate opintirile potrivnice ale celor care mai sunt încă şi acum nişte rămăşiţe jalnice ale celor care credeau cândva în veşnicia ideilor lui Stalin, care vor lumina omenirea, chiar dacă realitatea şi istoria au dovedit că totul a fost o minciună!

La Ialoveni, ca în întreaga Basarabie, oamenii, chiar dacă ştiu că li se spune „moloveni”, sau „basarabeni”, sunt convinşi că ei sunt români, aşa cum credeau cei din generaţiile din 1918, naţiune moldovenească nu există, fiindcă există o singură naţiune română! Şi mai sunt convinşi de un adevăr pe care-l afirma cândva poetul Alexei Mateevici: Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una – aceeaşi cu cea de peste Prut. Asta ca să şe ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba! Sau de adevărul rostit scurt şi sentenţios de marele Eminescu: Nimeni n-are să ne înveţe ce am fost şi ceea ce ar trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI! Din păcate, cu toate că se ştiu demult aceste adevăruri, tot degeaba vorbim, chiar şi acum când se zice că aniversăm Centenarul Marii Uniri!

Despre unele dintre aceste dureri ale noastre, ale celor de dincoace şi ale celor de dincolo de Prut, am purtat o discuţie cu domnul primar al oraşului Ialoveni, SERGIU ARMAŞU:

– Ialoveniul are aproximativ 20 de mii de locuitori, din care aproape 92 la sută sunt români. Ceilalţi, aproximativ opt procente, sunt „pestriţi”: ruşi, ucraineni, bulgari etc.

– Spuneţi-mi, vă rog, ei cum se declară: români sau moldoveni?

– Sunt români. Aşa s-au declarat la recensământ! Din punct de vedere economic, aş putea spune că oraşul are o importantă suprafaţă de teren, peste trei mii de ha, din care arabile peste o mie de ha, podgorii peste 400 ha, păluni peste două sute ha. Mai avem şi două iazuri cu o suprafaţă de 18 ha. Pe lângă acestea, în oraş sunt înregistraţi peste 1.300 de agenţi economici, întreprinzători cu drept de persoană fizică autorizată, peste două sute sunt întreprinderi individuale, avem aproape 900 de gospodării ţărăneşti, şase întreprinderi de stat şi o asociaţie de gospodării ţărăneşti. Cu alte cuvinte, oraşul are o economie destul de diversificată. Industria este reprezentată de cea uşoară (îmbrăcăminte pentru adulţi şi copii, saci de dormit, vestimentaţie sportivă, din care multe sunt destinate exportului); alimentară (produse de panificaţie, îngheţată, vinuri – fabrica din Ialoveni este singura care produce vinuri peliculare de tip Heres, destinate exportului) şi a materialelor de construcţie. În prezent, punem un accent deosebit pe realizarea unei suprastructuri moderne pentru întregul oraş, avem şi planuri frumoase în această direcţie, pe care dorim să le şi realizăm, spre folosul întregii comunităţi. Aşa, de exemplu, vrem ca încă în acest an să finalizăm lucrările de modernizare a străzilor oraşului, până în 2020 să conectăm întregul oraş la reţeaua centrală de canalizare. Vreau să vă spun că la toate acestea ne bazăm şi pe implicarea nemijlocită a cetăţenilor oraşului. Acest lucru mi l-am propus încă din momentul în care am fost ales ca primar.

– Ce ne puteţi spune despre viaţa cultural-spirituală şi reţeaua de învăţământ a oraşului Ialoveni?

– La numărul de locuitori pe care îi are oraşul, apreciez că lucrurile stau destul de bine din acest punct de vedere. Avem două licee, o şcoală gimnazială, două şcoli generale şi grădiniţe, la care învaţă vreo două mii de elevi. Avem un colectiv didactic bine pregătit, educatoare, învăţători şi profesori, mulţi dintre ei având o bogată experienţă didactică. În oraş îşi desfăşoară activitatea şi o şcoală de artă, frecventată de câteva sute de elevi, cei care se simt atraşi înspre un anumit domeniu artistic: muzică, arte vizuale, coregrafie. Avem rezultate frumoase la acest capitol, mulţi dintre absolvenţi devenind artişti cunoscuţi în ţară şi chiar peste hotare. La cele de mai sus aş mai adăuga şi cele trei biblioteci publice, din care una destinată copiilor.

– Am înţeles că sunteţi un primar independent, nu aţi candidat pe nici o listă a vreunui partid. Cum s-a întâmplat, pentru că e un lucru cam rar…

– S-a întâmplat că oamenii mă cunosc, au avut încredere în mine şi în ceea ce am promis că vom realiza împreună. Dar am avut şi un atu: din lupta partidelor între ele, am avut de câştigat eu. Ca independent, am o libertate de mişcare şi de acţiune mai mare şi nu pot fi acuzat că aş favoriza un partid sau altul. Eu tot ce fac vreau să fie în folosul comunităţii, sunt şi voi rămâne până la sfârşitul mandantului un primar al tuturor locuitorilor oraşului şi niciodată nu voi ţine seama de orientarea politică a unuia sau altuia.

– Care e situaţia locurilor de muncă? Aveţi probleme mari din acest punct de vedere?

– Pot să vă spun că nu o ducem rău deloc. Locuitorii au mult de câştigat de pe urma faptului că oraşul se află în imediata apropiere de Chişinău. O bună parte dintre locuitori şi-au găsit locuri de muncă acolo, iar ceilalţi aici. Şomajul este aproape inexistent. Problema cea mai mare este însă legată de veniturile pe care ei le realizează, dacă banii pe care îi câştigă le sunt suficienţi pentru a duce un trai decent. Din acest punct de vedere, avem într-adevăr probleme, fiindcă în general veniturile sunt destul de mici, iar oamenii nu-şi pot permite multe din ceea ce ar vrea să aibă. Asta şi pentru că agenţii economici, mai ales cei privaţi, încă nu au ajuns să aibă o putere economică care să le permită să asigure salariaţilor venituri decente. Mă refer la cei mulţi, fiindcă sunt unii – ca şi la dumneavoastră! – care îşi permit multe, s-au îmbogăţit nepermis de mult într-un interval de timp scurt. Iar aceasta presupune afaceri necurate, necinstite. Pe de altă parte, ne confruntăm cu problemele legate de desfacerea produselor, mai ales a celor din agricultură. Mă refer mai direct la pomicultură şi viticultură. În ultima vreme, piaţa rusească este aproape inexistentă, iar cea europeană este încă abia la început. Ne luptăm însă pentru a câştiga teren din acest punct de vedere. Încet, încet, trebuie să răzbim.

– Domnule primar, ne aflăm într-un an care ar trebui să se înscrie ca un moment deosebit în istoria neamului nostru românesc: Centenarul Marii Uniri. Ce credeţi, s-a făcut suficient din ceea ce ar fi trebuit să se facă? Cum apreciaţi legăturile existente între cele două state româneşti?

– Ar fi multe de spus în această privinţă. Dar mai ales multe de făcut. Din păcate, lucrurile cam „scârţâie”, ceva se întâmplă la nivelul cel mai înalt, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Nu se vrea? Nu se poate? Cineva ne poartă sâmbetele, cum se spune, pe plan european? Cineva din Europa are mare interes ca acest lucru, respectiv unirea Basarabiei cu România, să nu se întâmple? Greu de spus… Vedeţi, sunt şi probleme care depind de noi şi încă nu suntem în stare să le rezolvăm. Fiindcă tânăra generaţie, care deja a crescut şi s-a format în anii aceştia de după 1990 şi nu mai poate fi acuzată de rusofonie în nici un caz, este împrăştiată prin Europa, să-şi câştige existenţa şi nu este capabilă să determine hotărâtor destinele ţării. Însă trebuie să vină o zi când va fi iar în trupul ţării/Basarabia întreagă!

E toamnă frumoasă şi bogată la Ialoveni. Dar e şi o toamnă a marilor speranţe legate de acest mare eveniment al aniversării Centenarului Marii Uniri din 1918. De el se leagă speranţele multor români de dincolo de Prut, mai ales ale celor care fac parte din generaţiile tinere. Tot mai mult sunt convinşi de credinţa care a înaripat generaţiile de acum o sută de ani, şi anume că a venit vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, şcoala noastră trebuie să se unească pe veci şi nedespărţiţi vrem să rămânem până la sfârşitul sfârşitului.

Doar nu întâmplător tinerii basarabeni poartă cu mândrie tricourile inscripţionate Basarabia e România!

Au consemnat: Ilie Şandru şi Vasile Gotea

Foto: Doru Decebal Feldiorean

Comentarii:

comentarii